Binecuvântare şi blestem

(continuare din Nimic personal, doar business)

Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor

 şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă

1 Timotei 6: 10

Trebuie să înţelegem, că Sfânta Scriptură nu condamnă şi nici nu aprobă bogăţia sau sărăcia. Nu este nici viciu, nici virtute. Patriarhul Avraam a fost un om foarte bogat, iar belşugul de care se bucura reflecta munca sa asiduă şi binecuvântarea cu care l-a dăruit Dumnezeu ca răsplată pentru credinţă şi dreptate. De multe ori în Vechiul Testament se menţionează, că ascultând poruncile lui Dumnezeu, urmând îndemnurile Lui, neabătându-se de la credinţă, omul va primi ca răsplată de la Creator belşug şi abundenţă. Vorbind către poporul lui Israel despre aceasta, Moise spune: „Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul, Poruncindu-ţi astăzi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui şi să împlineşti poruncile Lui, hotărârile Lui şi legile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni.” (Deuteronomul, 30: 15-16). Condamnabilă este nu bogăţia în sine, ci agonisirea trufaşă, egoistă, lipsită de scrupule, iar, pe de altă parte, credinţa, pietatea, frica de Dumnezeu, este întotdeauna răsplătită cu sentimentul fericirii şi împlinirii. Spune Sfântul Apostol Pavel: „Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are. Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; Ci, având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.” (1 Timotei 6: 6-10).

Omul obsedat de câştig nici nu doarme bine, nici nu veghează eficient – în loc de somn este preocupat de agonisire şi securitate, în timpul zilei aleargă pentru a înşela, depăşi, concura, învinge. Nu are loc pentru Dumnezeu, credinţa îi este intoxicată de relaţiile „tu – mie, eu – ţie”, rugăciunea, dacă este prezentă, se limitează la „Dă-mi, Doamne, să obţin acest contract (depozit, post, teren, etc.), iar eu îţi voi construi o biserică (voi dona o icoană, voi cumpăra bicicletă băiatului vecinilor, etc.)”. Asta într-un caz „bun”, dar sunt şi alte extreme. Vorbind despre bogatul cel neînţelept, Mântuitorul spune: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” şi le explică ucenicilor: “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12: 20-21).

Acesta este motivul din care Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, iar celelalte ni se vor adăuga. Nu va părăsi Dumnezeu niciodată pe un copil iubit de-al Său.

Şi acum, noi trebuie să înţelegem, că forma banilor, fie monede, hârtie, impulsuri electronice, sau alt ceva – este un nimic. Banii sunt un instrument inventat de oameni, la fel ca şi multe alte instrumente. Omul îşi perfecţionează uneltele pentru a-şi eficientiza existenţa, dar unealta în sine nu are valoare fără de a fi mânuită abil de către om. Goana după mai multe îl epuizează pe om şi îl lasă nefericit. Sufletul lipsit de Dumnezeu niciodată nu-şi va găsi liniştea. Uneori omul îşi justifică setea de bogăţie prin acţiunile filantropice. Cântarul în acest caz este însăşi conştiinţa omului – cauţi surse pentru filantropie, să oferi în numele Domnului, sau îţi justifici goana după influenţă prin faptul că ai putea faci mai mult bine celor din jur. Omul este înzestrat cu cea mai de preţ comoară – sufletul său, care este în esenţă creştin, prin urmare, e cel mai bun dreptar care determină cu precizie înaltă ce este bine şi ce este rău. „Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră”, ne spune Hristos (Luca 12: 34).

Preotul Constantin Cojocaru