Header image

2012. Un posibil răspuns la cruciada eshatologică

22:51, sâmbătă, 1 decembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , , ,

Toată această panicare mediatică, care are în culise interese mai puţin soteriologice, ar trebui să ne determine să rememorăm numeroasele anunţări eşuate privitoare la sfârşitul lumii, precum şi faptul că, referitor la acest moment, Revelaţia este foarte clară: despre momentul Parusiei nimeni nu poate şti cu exactitate nimic. Ştim că va fi sfârşitul, dar nu şi când va fi.

Foto : Internetul abundă de imagini care ilustrează ipotetice sfârşituri ale lumii. Foto dreapta: Scena creării omului într-un codice medieval.

Am intrat, nu de mult timp, în anul mântuirii 2012. După multe opinii va fiun an controversat, datorită interpretărilor eshatologice ale numerologilor şi celor pasionaţi de vechile civilizaţii astăzi dispărute, care încearcă să stabilească punţi între acestea şi cele moderne, sau care încearcă să lege interdependent destinul umanităţii de unele aşa-zise prevestiri, oracole din trecutul îndepărtat.

Pentru creştini, anul 2012 este scutit de conotaţii fataliste şi exaltări milenariste de care unii se arată atât de afectaţi şi încearcă să convingă prin mass-media, şi nu numai, şi pe cei care nu sunt la fel de sensibili şi alarmaţi cu privire la acestea.
Pentru noi, anul 2012 este anul milei Domnului, adică o perioadă de timp oferită de Dumnezeu pentru mântuirea noastră; este un an care se adaugă liniştit şi sigur în şirul anilor ce l-au precedat şi va fi la rândul său urmat de alţi ani, pe care Dumnezeu, în marea Lui milostivire, îi va oferi timpului curgător.

Eshatonul sau taina lui Dumnezeu

Nu trebuie să rămânem prizonierii observării şi descifrării semnelor timpului şi să forţăm interpretarea lor propovăduind iminenţa sfârşitului lumii. De altfel, pentru noi, curgerea timpului are altă valoare, alt sens. Nu mai numărăm anii de la crearea lumii, ci de la re-crearea, restaurarea ei în Hristos, fiecare an fiind o nouă piatră pe care cu smerenie şi recunoştinţă o aşezăm la zidirea edificiului umanităţii care tinde necontenit spre îndumnezeire, o nouă etapă a cunoaşterii prin Hristos a fiinţelor conştiente şi a transformării Cosmosului.

Viaţa Bisericii a fost de multe ori tulburată de minţile rătăcite ale proorocilor mincinoşi, care au văzut în semnele timpului lor iminenţa dezastrului mondial. Însă aceste pretinse sfârşituri n-au făcut decât rău Trupului lui Hristos-Bisericii, sfâşiindu-l şi aruncând în derizoriu sau relativizând chiar ideea de Eshaton.

Dintotdeauna creştinul a trăit având conştiinţa că Hristos va veni în chip de Judecător, când cele de acum se vor transfigura în ceruri noi şi pământ nou. Acest fenomen se va produce la sfârşitul veacurilor, însă nimeni n-a îndrăznit să se aventureze în a stabili cu exactitate anul, luna şi ziua când vor fi acestea, pentru simplul motiv că toate stau sub semnul Tainei lui Dumnezeu şi că nicio fiinţă umană, oricât de evoluată ar fi (cu acces la informaţii de orice natură), nu poate „decodifica” planul divin, „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”.

De unde a pornit însă această cruciadă eshatologică?

Aşa cum ne stă în fire nouă, oamenilor, după ce descoperim o idee şi credem că este plauzibilă, încercăm să găsim argumente în sprijinirea veridicităţii ei, uitând sau ignorând originea, neconcordanţa şi lipsa de coerenţă între fond şi formă, între idee şi sursa argumentaţiei. În cazul de faţă, ne folosim de semnele premergătoare eshatologice, ce au ca sursă Sfânta Scriptură, aşadar, revelaţia creştină şi le conjugăm cu date şi cifre ale unei civilizaţii dispărute, cea mayaşă – şi aceasta cu o naturaleţe ce nu poate fi generată decât de tendinţa sincretistă actuală.

Avem 2000 de ani de trăire şi spiritualitate creştină, însă am uitat că Hristos ne-a numit „prietenii Săi”, „fraţii Săi”; că suntem receptacolele şi beneficiarii iubirii lui Dumnezeu; că Hristos este cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor; că Îl avem în Euharistie şi prin aceasta timpul şi spaţiu, începutul şi sfârşitul, viaţa şi moartea au un alt sens pe axa valorilor divine. Nu ne aducem aminte decât de faptul că lumea va fi distrusă şi că noi vom fi generaţia supusă acestei catastrofe şi de aceea rămânem tributari unei frici maladive, care ne paralizează capacitatea de a mai lucra pentru mântuirea noastră. Au fost ani fatidici, când omenirea a fost supusă acestor trăiri, cum ar fi: 1000, 2000 şi chiar 2011. Sursele au fost diferite pentru fiecare dintre aceste prevestiri, dar mai ales de natură biblică.

„Apocalipsa” mayaşă

În anii din urmă şi îndeosebi anul acesta, parcă văzând ineficienţa calculelor pe baza Bibliei în raport cu finalitatea dorită, cercetătorii, numerologii au schimbat registrul, aplecându-se spre civilizaţia mayaşă, încercând să dezlege tainele calendarului acesteia, care se pare că ar indica fatidic sfârşitul lumii la data de 21.12.2012. De aceea, având în vedere rezonanţa acestei date, cred că este necesar să facem câteva precizări referitoare la modul de calculare a timpului la mayaşi.

Mayaşii sunt originari din zona mezoamericană şi sunt printre primele popoare care au pus bazele unei forme complexe de măsurare a timpului, deţinând 4 calendare diferite, folosite în funcţie de necesităţi. Astfel, se poate vorbi de calendarul Tzolkâin, care funcţiona pe principiul combinaţiei a două grupe formate din 20 de zile cu nume diferite şi 13 numere diferite şi care

însuma 260 de zile unice, rezultate din tot atâtea posibilităţi combinative unice; calendarul Hoab, asemănator cu cel Gregorian, care însuma 360 de zile unice, cu ajutorul căruia se putea măsura un an solar; calendarul Sferic, ce avea 18.890 de zile (pentru o perioadă de 52 de ani), rezultat din combinarea celor două calendare amintite anterior şi calendarul numit Marea Numărătoare, rezultat din dorinţa de a realiza un calendar şi mai cuprinzător, ce dura 5.125 de ani şi 4 luni şi a cărui perioadă de timp însumată a fost numită Marele Ciclu.
Cea de-a patra versiune de măsurare a timpului a atras atenţia antropologului englez Eric Thompson, care, comparând calendarul Mayaş cu cel Gregorian, a realizat că începutul celui de-al patrulea Mare Ciclu Mayaş ar corespunde datei de 13 august 3114 î.Hr., iar finalul, cum este lesne de înţeles, ar fi 21 decembrie 2012 d.Hr.. Această remarcă trebuie pusă în relaţie cu publicarea traducerii unui artefact mayaş (Monumentul Nr. 6) de la Situl Arheologic Tortuguero în care se prezice data de 13.0.0.0.0. corespunzătoare în calendarul nostru datei de 21 decembrie 2012.
Această similitudine a fost baza unor speculaţii referitoare la sfârşitul lumii, făcute de cercetători ca Stephan Houston şi D. Stuart în 1996 şi preluate de adepţii curentului New Age, în scopul răspândirii mesajului lor spiritual-pacifist. Aceste supoziţii au fost dezminţite de ei în 2008, când o descoperire ulterioară a unei inscripţii din Situl din Camalcalco, pe un fragment de cărămidă cu o vechime de 1300 de ani, a determinat Institutul Naţional de Arheologie şi Istorie din Mexic să dea un comunicat în care să infirme orice teorie mayaşă referitoare la sfârşitul lumii.
Chiar dacă mulţi continuă să creadă că data de 21.12.2012 e sfârşitul calendarului mayaş şi, în consecinţă, al existenţei lumii, acest lucru e infirmat de inscripţiile de pe unele tăbliţe de la Templul din Palenque, inscripţii ce fac trimitere la „aniversarea încheierii a 80 de runde calendaristice de la întronarea regeli Pakal”, adică 21 octombrie 4772, aşadar un an ulterior lui 2012.
Majoritatea specialiştilor în cultura maya infirmă faptul că 13.0.0.0.0. ar însemna începutul sfârşitului. Această dată constituie de fapt sfârşitul unui ciclu temporal din calendarul mayaş, iar importanţa acestui an reieşea nu din faptul că el reprezenta sfârşitul unui ciclu, cât din faptul că semnifica începutul unei noi epoci universale.
Cosmofobia şi numerologia nu ajuta la mântuire
Decodarea inscripţiilor mayaşe cu referire la un presupus sfârşit al lumii legat de data precizată mai sus a generat o adevărată „cosmofobie”, după spusele cercetătorului Nassa, David Morisson. Bazaţi pe incertitudinea şi sensibilitatea pe care oamenii o au atunci când este vorba de viitor, pe credulitatea acestora şi contextul economic actual, editurile şi mass-media au găsit o adevărată sursă de venit, exploatând aceste ipoteze şi având de partea lor contribuţia însemnată a numerologilor, a sectelor milenariste şi, din păcate, chiar concursul unor cercetători.
Astfel, fiecare dintre ei şi-a adus contribuţia la argumentarea şi confirmarea „profeţiilor” mayaşe, inventând posibile scenarii, cum ar fi cel al scriitorului Gregg Braden, care demonstrează încetinirea treptată a perioadei de rotaţie a Terrei, precum şi creşterea frecvenţei rezonanţei Schumann la 13 Hz şi situarea pe punctul 0 al câmpului magnetic al planetei. Acest lucru ar avea consecinţe devastatoare asupra ei, determinându-i: învârtirea în sens contrar şi inversarea polilor magnetici, răsărirea soarelui la Vest, schimbarea conştiinţei umane în care gândurile şi dorinţele ar fi instantanee, revenirea la ciclurile naturale de viaţă bazate pe armonie universală rezultate din inoperabilitatea tehnologiilor actuale, îmbunătăţirea ADN-ului de la 2 la 12 spirale, alinieri planetare cu efecte „apocaliptice”, ciocniri devastatoare cu corpuri cereşti etc. Aceste scenarii nu sunt singurele, ideea de sfârşit al lumii „prevestit” de mayaşi inflamând şi alte minţi care vorbesc despre înclinarea axei de rotaţie a pământului, perturbarea gravitaţiei prin alinierea Terrei între Jupiter şi Saturn, efectele găurii negre din centrul galaxiei, înghiţirea sistemului solar de un nor de energie negativă, lovirea pământului de către un asteroid etc. Toate acestea sunt supoziţii, ipoteze studiate în laboratoare ştiinţifice, a căror probabilitate de împlinire este infimă sau chiar inexistentă. Ele stau sub semnul contrazicerii sau reprezintă fenomene care în decursul timpului au mai avut loc, fără a afecta în vreun fel viaţa paşnică a planetei şi acest lucru nu întâmplător, deoarece credem şi mărturisim că Dumnezeu nu ne-a creat pentru a ne distruge, iar aceasta reiese din cuvântul biblic ce relatează părerea de rău a lui Dumnezeu imediat după Potop, în vremea lui Noe: „….nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiască pământul” (Facerea 9,11).
citește continuarea pe http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/2012-un-posibil-raspuns-la-cruciada-eshatologica?page=0,2

Contact Form Powered By : XYZScripts.com