Header image

40 de ani de la moartea marelui poet Radu Gyr

9:42, miercuri, 29 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Astăzi, 29 aprilie, se împlinesc 40 de ani de la moartea marelui poet creştin, Radu Gyr, pseudonimul lui Radu Demetrescu, supranumit şi „poetul temniţelor”.

Radu Gyr s-a născut în 1905 la Câmpulung Muscel.Talentat, scrie versuri de la vârsta de 10 ani iar la 14 ani dă la iveală poemul dramatic ”În munți”. A fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, la profesorul Mihail Dragomirescu. A semnat volume de poezii, studii critice, recenzii şi eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine. Publică mai multe volume, precum Cerbul de lumină, Cununi uscate, Corabia cu tufănici, Poeme de război, Balade.

A pătimit aproape 20 de ani de detenţie politică pentru că a făcut parte din Mişcarea Legionară, ca fel ca şi alte mari personalităţi: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Tutea, Nichifor Crainic.

În 1945 începe groaznicul lanț al închisorilor. Încadrat în ”lotul ziariștilor”, este condamnat la 12 ani de închisoare şi este eliberat în 1956. În 1958, acuzat ca ”dușman al poporului”, este condamnat la moarte, pedeapsă comutată ulterior la muncă silnică pe viață. În 1963 este grațiat. Sechelele pușcăriei comuniste i-au scurtat viața. S-a stins în ziua de 29 aprilie 1975, ca urmare a unei congestii cerebrale, după ce trupul îi fusese măcinat de boli: hemofilie, ulcer duodenal, leziuni pulmonare. Din 1963 și până la moarte, a fost permanent urmărit de Securitate, mereu pus să dea declarații privind activitatea sa oră cu oră!

În anii de detenție, în celule, compune sute de poezii, majoritatea salvate prin alfabetul Morse. Poezia lui Radu Gyr, poezia în lanțuri, a fost suportul deținuților! Când recitau ”Iisus în celulă”, parcă uitau de foame, parcă uitau de durere. (…)

Gheorghe Penciu,în cartea sa „Candidați pentru eternitate” îl descrie astfel pe Radu Gyr.

„În cei 14 ani de detenție, dintre care 8 executați la Aiud, asumându-mi riscurile de a fi descoperit și pedepsit de temniceri, am învățat – printre altele – și cincizeci-șaizeci de poezii concepute în ”Zarcă”, sau pe celular de prințul neîncoronat al metaforei, poetul Radu Demetrescu – Gyr. El a creat, cu migala unui șlefuitor de diamante, poezii de o incontestabilă frumusețe lirică și etică. Majoritatea le-am învățat prin pereții celulelor.

Nemaiavând ce pierde (decât lanțurile), în ceasuri de restriște, deținuții politici au obligat zidurile să li se supună și zidurile li s-au supus, devenind cu timpul, prietenii și sprijinitorii lor.

Scrise pe câte un crâmpei de geam, pe o plăcuță de lemn prețuită ca un tezaur, sau pe curelele pantalonilor, peste care se aplica cu studiată pricepere un strat de săpun, poeziile bardului craiovean au fost memorate de mii de osândiți și purtate ca o flacără olimpică din pușcărie în pușcărie.

Poeziile lui erau vânate cu precădere. Nu există vreo arestare, în care victima să nu fie întrebată de călăi: ”Unde ai ascuns poeziile lui Radu Gyr? Și câte poezii ai învățat de la el ?”[1]

Era un adevărat concurs de întrecere creativă între cei doi titani ai condeiului: Radu Demetrescu – Gyr și Nichifor Crainic.

Mi-aduc aminte că prin anii aceia, tocmai învățam poezia, sau mai bine-zis balada ”Iancu Jianu” când, antrenat în meșteșugul cuvintelor, Nichifor Crainic crează și el balada lui ”Baldovin și Mădălina”. Amândouă aceste balade aveau să vadă lumina tiparului după revoluția din 1989, sub alte denumiri.

[…]

Revenind la Radu Gyr, trebuie spus că în ”Zarcă”, iadul cu regim sever unde era încarcerat, până la ultimul ungher al celularului nou, nu era om să nu fi învățat câteva stihuri ale lui Radu Gyr și ale multor altora, prin carcere, frig, foamete, prețul fiind împins uneori până la limitele morții.

Activitățile intelectuale erau strict interzise și pedepsite exemplar.

Datorită sistemului de recepție – uneori deficitar – al alfabetului Morse, multe din poeziile lui au fost chiar înregistrate greșit. Nu li se poate reproșa acestor iubitori de frumos reaua credință, din moment ce – pentru a și le însuși – își riscau uneori și viața.

Cu poetul meleagurilor craiovene, nu am stat în celulă, dar aveam să-l cunosc într-o împrejurare dramatică pentru mine. Ca mulți alți confrați de suferință, în timpul detenției, datorită în mare măsură subnutriției și a faptului că am făcut toată iarna lui 1958-1959 în cămașă, m-am îmbolnăvit grav de tuberculoză pulmonară, detalii care se găsesc în mai multe articole ale mele.

Într-o zi, am fost scos din secție și dus să mi se administreze pneumotorax. Era și aceasta o șansă de supraviețuire. Se mai încercase și cu pneumoperitoneu, dar nu dăduse rezultate. Aveam cavernă subclavicular dreaptă și compresarea bazelor pulmonare se dovedise a fi apă de ploaie.

Nu știu ce s-a întâmplat, dar în momentul când mi s-a introdus acul aparatului între cele două pleure, am leșinat. Doctorul Marola, medicul – deținut la vremea aceea, se făcuse pământiu la față, după câte am aflat. Când mi-am revenit, eram întins pe o targă și scos pe culoarul spitalului având drept paznic pe caraliul care mă adusese. Dar el era obișnuit cu ”mortăciunile” și sigur că nu eram primul pe care trebuia să-l ducă în secție sau la morgă.

Prudent, mi-am aruncat ochii, grijuliu, în lături. Din partea opusă venea un alt temnicer, trăgând după el o mogâldeață de om, cu capul ascuns într-o zeghe. În Aiud, ca de altfel peste tot, nu aveai voie să te vezi deținut cu deținut, dar mai ales cu cei din ”Zarcă”, fiind socotiți periculoși datorită pregătirii lor intelectuale.

Când se întâmpla de erai chemat la vreo anchetă și te intersectai cu un alt deținut, trebuia să te întorci cu fața la perete având capul bine acoperit cu vestonul, ca nu cumva ”bandiții” să se recunoască între ei.

– Ce-i cu ăsta, de ce nu-și ascunde fața cum scrie în regulament? întrebă noul venit, aruncându-mi o privire bănuitoare.

– Lasă-l – silabisi paznicul meu – este pe trei sferturi mort: un bandit mai puțin!

Atentă la discuții, mogâldeața din fața mea a prins, preț de o clipă, să desfacă laturile zeghei. Doi ochi vioi, am avut impresia că mă cercetează de sus până jos, făcându-mi cu degetul la gură un semn care putea să fie interpretat ca o invitație la prudență, sau ca o creștinească încurajare.

Afară ploua mărunt și trist, ca într-o poezie de Bacovia.

La câteva minute după această ciudată întâlnire, purtat pe targă de doi deținuți de drept comun, aveam să aflu de la doctorul Marola, în drumul către secție, că mogâldeața ce mă sfredelise cu privirea o câtime de secundă, nu era altul decât poetul răsfățat al metaforelor – Radu Demetrescu – Gyr.”

sursa http://activenews.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com