Header image

75 de copii din internate au primit daruri de la elevii Liceului Republican cu Profil Real din Chişinău

22:47, joi, 19 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

De Sfântul Nicolae, 75 de copii de la internatele din ţară au primit daruri de la semenii lor, care învaţă la Liceul Republican cu Profil Real din capitală. Elevii spun că au instituit deja o tradiţie ca în fiecare an să le aducă bucurii copiilor din internate.

Daruri au primit mai mulţi copiii de la orfelinatele din Ialoveni şi Orhei, dar şi micuţii din familii nevoiaşe din oraşul Leova.

Copiii s-au bucurat enorm de jucăriile şi dulciurile primite. Iată ce au spus ei:

„Am primit dulciuri şi o cărţulie. Nu m-am aşteptat să primesc un cadou.”

„Sunt foarte fericită, pentru că nu fiecărui copil i se dăruieşte asta şi sunt mândră de oamenii care au renunţat la unele jucării şi dulciuri pentru a ni le dărui nouă. Părinţii nu au posibilitate să ne facă aşa cum fac altor copii mai înstăriţi.”

Elevii Liceului Republican cu profil real din capitală spun că darurile au fost procurate din surse proprii.

„Vrem să bucurăm fiecare copil, ca această atmosferă de sărbătoare într-adevăr să bucure sufletele tuturor, chiar şi a celor mai mici”, a menţionat o elevă.

„Venim în fiecare an la biserică, aici, ca să îi bucurăm şi pe ei din puţinul pe care îl avem noi”, a relatat o altă elevă.

Anul trecut, de daruri au beneficiat alţi 25 de copii.

Sursa: www.publika.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com