Header image

A avut loc prezentarea prototipului icoanei Fericitei Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca

Din Mila lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Kiril, prin implicarea activă a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, şi cu stăruinţa Preasfinţitului Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Preşedintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor, în urma mai multor şedinţe şi întruniri de lucru, în data de 12 aprilie 2016, la cea de-a 101-a şedinţă a Comisiei Sinodale a Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Canonizarea Sfinţilor a fost luată în unanimitate decizia de a fi acceptați spre canonizare doi mari nevoitori ai Bisericii noastre: Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și ascultătoarea Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca.

Astfel, în dimineața zilei de 20 aprilie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit în audiență pe Preacuvioasa Maică Stareță Vera (Spinei) de la Mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din s. Cușelăuca, com. Cotiujenii Mari, r. Șoldănești, cu care a purtat discuții privind organizarea ceremoniei de proslăvire a Fericitei Agafia de la Cușelăuca.

Preacuvioasa Maică Stareță Vera i-a prezentat Întâitstătătorului prototipul icoanei Fericitei Agafia, realizat conform  canoanelor iconografice de reprezentare a un chip sfințit. Totodată s-a convenit și tipărirea în termen rezonabil a textelor canonice legate de cinstirea sfintei.

A fost pusă în discuție și data organizării slujbei de proslăvire, despre care Întâistătătorul a precizat că va fi stabilită în curând, luându-se în calcul mai multe aspecte de ordin organizatoric.

Notă: Astăzi moaştele ascultătoarei Agafia (Maranciuc), trecută la cele veşnice în anul 1873, se păstrează cu sfințenie la Mănăstirea Cuşelăuca, într-o raclă din lemn frumos împodobită. Numeroși creştini din țară și de peste hotare caută să ajungă să se roage și să se vindece la Cuvioasa Agafia – cinstită în popor mai bine de două decenii.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Contact Form Powered By : XYZScripts.com