Header image

A da atenţia ta, o picătură din iubirea ta şi o părticică din sufletul tău celui ce are nevoie este totul!

12:39, marți, 21 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , ,

19.03.2017. Duminica a III-a din Postul Mare a fost marcată în comuna Costești, raionul Rîșcani cu o activitate filantropică cu genericul „Fericiți cei milostivi”.

La îndemnul părintelui paroh prot. Oleg Mîță, oamenii de bună credință din sat au colectat produse alimentare din care au fost au fost pregătite bucate pentru oamenii nevoiași, bătrâni și bolnavi.

După oficierea slujbei duminicale, preotul-paroh impreună cu protopopul raionului Rîșcani prot. mitr. Sveatoslav Ungureanu împreună cu credincioșii au împărțit bucatele, aducând în casele celor nevoiași mesajul de sărbătoare din Duminica Sfintei Cruci.

Mila este şi ea o fiică a iubirii. Mila ca şi coborâre la celălalt… Din milă, din iubire şi din speranţă mai poate un suflet uman să se intereseze de aproapele său. Mila nu este acea sumă de bani sau acea farfurie de mâncare pe care, din când în când, doar unii dintre noi o mai dau unor fiinţe ce nu au nume şi cărora nu avem nimic a le spune. A da bani este ceva. Dar a da o parte din atenţia ta, o picătură din iubirea ta şi o părticică din sufletul tău celui ce are nevoie este totul!

Preoții i-au bucurat pe cei aflați în lipsuri și neputință cu hrană trupească și i-au mângâiat cu cuvinte duhovnicești de întărire sufletească, îndemnându-i la post, rugăciune, pocăință și sfânta împărtășanie.

Protopopiatul Rîșcani, www.mitropolia.md

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com