Header image

A fost descoperit mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic

19:01, sâmbătă, 22 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

In timpul săpăturilor efectuate in apropierea orașului palestinian Ramallah, arheologii au descoperit una dintre cele mai mari relicve crestine – locul de înmormântare a Sfantului Arhidiacon Ștefan, primul martir al lui Hristos, conform unui raport al publicatiei Linga.

Săpăturile intreprinse in zona ruinelor satului Taiar, situat la doi kilometri vest de Ramallah, au avut rezultate neașteptate.

Ca parte a unui proiect al Universitatii din Ierusalim, destinat descoperirii și restaurarii de antichitati, un grup de arheologi, condus de Dr. Salah Al Hudeliyya, a descoperit ruinele unui întreg complex bisericesc, care include un lacas al epocii bizantine și o mănăstire bizantină.

Potrivit unei declarații a Dl. Al Hudeliyya, această descoperire este de mare valoare pentru creștinii din întreaga lume. Sapaturile sunt efectuate de cercetători palestinieni și israelieni.

„În interiorul acestor biserici, am dat peste o inscripție care indică faptul că biserica descoperita a fost construită în cinstea sfantului si întâiului mucenic Arhidiacon Ștefan, îngropat aici, în anul Domnului nostru 35”, a mai raportat istoricul.

Cercetătorul a asigurat autoritățile locale și Biserica, ai căror reprezentanți au vizitat recent ruinele descoperite, ca a pus la dispozitie toate resursele și energiile, pentru punerea în aplicare a proiectului.

„Cercetarile vor mai dura inca cinci ani, și cand vor fi gata, aceasta biserica va deveni cu siguranță un loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga lume. Turistii se vor bucura de ocazie, intrucat acest sit este un exemplu viu de continuitate culturala in Orientul Mijlociu: aici, pe sit, putem vedea moștenirea începutului și sfârșitului Evului Mediu, culturile elenistice, bizantine și islamice”, a spus arheologul in încheiere.

Un sfert din satul ruinat Taiar aparține Bisericii din Ierusalim, a precizat expertul, si va face din acest loc un loc potrivit pentru pelerini.

Sursa: http://www.lonews.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com