Header image

A II-a ediţie a Forumului Naţional al Părinţilor

11:58, duminică, 6 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Sâmbătă, 5 aprilie , la Chişinău s-a desfăşurat a  II-a ediţie a Forumului Naţional al Părinţilor, organizat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.  Evenimentul a fost organizat cu scopul abordării problemelor-cheie cu care se confruntă familia modernă, sensibilizarea părinților privind responsabilitatea în asigurarea unui trai sigur și decent pentru copiii lor și conjugarea eforturilor între stat și familii întru educarea unei generații sănătoase.

Evenimentul a întrunit reprezentanţi ai familiilor cu mulţi copii, familiilor în care cresc şi se educă copii cu dezabilităţi, asistenţi personali, părinţilor-educatori ai caselor de copii de tip familial şi asitestenţilor parentali profesionişti.

La lucrările Forumului Naţional al Părinţilor a participat dna Valentina Buliga, ministrul în exerciţiu al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care a anunţat despre lansarea unei campanii naţionale de informare şi susţinere a familiilor, pe o perioadă de 5 ani, cu genericul „Moldova – Familie Puternică”. „Moldova poate fi o ţară puternică doar cu familii puternice”, a spus Valentina Buliga.

În cadrul forumului, ministerul a oferit diplome de recunoştinţă autorităţilor publice locale din Floreşti, Făleşti, Orhei, Soroca, Ialoveni, Ungheni şi municipiul Chişinău, pentru aportul şi implicarea în promovarea reformelor în domeniul asistenţei sociale, în special în dezvoltarea serviciilor sociale.

La Forum au participat deasemenea şi reprezentanţii Bisericii ortodoxe:  pr. Vasile Ciobanu şi pr. Nicolae Ciobanu, care le-au vorbit celor prezenţi despre problemele familiei şi importanţa susţinerii acesteia.

La finele întrunirii participanții au adoptat Rezoluția Forumului Național al Părinților.

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com