Acatistul Sfântului Mucenic Clement, Episcopul Ancirei - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Acatistul Sfântului Mucenic Clement, Episcopul Ancirei

10:14, marți, 5 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: , ,

Troparul Sfântului Mucenic Clement, glasul al 4-lea:

Viță de sfințenie și stâlpare de chinuire, floare preasfințită și rod de Dumnezeu dăruit, de-a pururi înfloritor ai fost dat credincioșilor, preasfințite. Ci ca cel ce ești cu mucenicii împreună pătimitor și cu ierarhii împreună pe scaun șezător, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Apărătorului credinței celei adevărate în Hristos și marelui surpător al înșelăciunii slujitorilor de idoli, îndelung suferitorului de chinuri amare, adunându-ne toți iubitorii de mucenici, cu multă dorire să-i cântăm: Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Icosul 1

Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare te-ai arătat, căci cu totul de tine te-ai lepădat și crucea suferințelor ai purtat, pentru care te lăudăm, strigând către tine așa:
Bucură-te, cel ce din pruncie vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, că maica ta cu multă dragoste te-a alăptat;
Bucură-te, fiu al Bisericii cu adevărat;
Bucură-te, că numele de Clement cu taină l-ai purtat;
Bucură-te, că numele de Clement vie înseamnă cu adevărat;
Bucură-te, că via aceasta Hristos o a lucrat;
Bucură-te, căci cu al Său mir te-a adăpat;
Bucură-te, rod al viei lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii mărgăritar prealuminos;
Bucură-te, că roadele viei tale bine au plăcut lui Hristos;
Bucură-te, alesule din scutece spre mare folos;
Bucură-te, tânără mlădiță de vie cu rod preafrumos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Văzând noi, nevrednicii, că numele de Clement cu taină ți s-a dat, preamărim pe Milostivul Dumnezeu, Care via sufletului tău desăvârșită întru mărturisire o a arătat, și strigăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelegând Sofia, preafericita ta maică, că se apropie fericitul ei sfârșit, cu proorocești cuvinte a început a grăi către tine așa:
Bucură-te, fiul meu cel ce, încă din scutece, de tată ai fost lipsit;
Bucură-te, căci cu dreapta credință pe tine te-am hrănit;
Bucură-te, că tată al tău îți las pe Hristos;
Bucură-te, al credinței stâlp de mare folos;
Bucură-te, crin crescut din via lui Hristos;
Bucură-te, că sufletul tău pentru Hristos îl vei pune;
Bucură-te, mare mărturisitor al slăvitului Său nume;
Bucură-te, trâmbița adevărului cea mult glăsuitoare;
Bucură-te, îndelung răbdătorule de chinuri amare;
Bucură-te, tunetul lui Hristos, de capiști risipitorule;
Bucură-te, înfricoșător fulger al diavolilor arzătorule;
Bucură-te, că în munci te vei arăta voios;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt în vremea muncilor te-a umbrit pe tine, viteazule ostaș al lui Hristos, pentru care cu multă bucurie, muncile răbdând, ai strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având în minte de-a pururea cuvintele fericitei tale maici, care din pruncie poruncile lui Hristos te-a învățat, cu mare dorire vremea muceniciei ai așteptat. Iar noi, lăudându-te, îți strigăm așa:
Bucură-te, că din tânără vârstă treapta preoției ai luat;
Bucură-te, vrednicule slujitor al Marelui Împărat;
Bucură-te, al Ancirei luminătorule;
Bucură-te, al dreptei credințe propovăduitorule;
Bucură-te, vrednicule arhiereu al lui Iisus Hristos;
Bucură-te, că vrednic slujitor al arhieriei ai fost;
Bucură-te, păstorule al turmei cu adevărat;
Bucură-te, că pentru turmă sângele ți-ai vărsat;
Bucură-te, căci cu harul Sfântului Duh uns ai fost;
Bucură-te, că sufletul pentru oi ți-ai pus;
Bucură-te, căci cu apa cuvântului multe suflete ai adăpat;
Bucură-te, că prin patima ta multe oi de la înșelăciune ai întors;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Vifor mare și furtună de prigoană începuse din porunca păgânului Dioclețian, care cu mare urgie îngrozea pe cei credincioși. Tu, Sfinte Mucenice, de furtuna nedumnezeirii ca un stâlp nemișcat ai rămas, strigând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind tiranul antipat Dometian cuvintele tale cele cu multă îndrăzneală pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, a poruncit soldaților cu mare cruzime să te muncească, iar noi te lăudăm strigând așa:
Bucură-te, că ai fost spânzurat pe lemn pentru Iisus Hristos;
Bucură-te, căci cu unghii de fier carnea de pe trup a fost luată jos;
Bucură-te, rușinarea celor ce pe tine te chinuiau;
Bucură-te,pildă de jertfă celor ce pe tine te priveau;
Bucură-te, căci cu unelte ascuțite fâșii de carne de pe tine au luat;
Bucură-te, căci cu adânci brazde trupul tău a fost sfârtecat;
Bucură-te, căci ai fost strujit până la os;
Bucură-te, căci în aceste munci nu ai gemut și nici un glas nu ai scos;
Bucură-te, holdă arată pentru Hristos;
Bucură-te, țarină înfloritoare cu rod preafrumos;
Bucură-te, mult-pătimitorule, creștinilor de mult folos;
Bucură-te, căci oasele tale, goale rămânând, însângerate au fost;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Stea prealuminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos te-ai arătat, și tortura chinurilor cu mare bucurie pentru El ai răbdat, mărturisind și strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând tiranul antipat Dometian că muncitorii au slăbit chinuindu-te, pe alți muncitori a rânduit și mai cumplit a te chinui. Iar tu, viteazule ostaș al lui Hristos, cu mare bărbăție ai suferit, pentru care strigăm către tine așa:
Bucură-te, că iarăși pentru Hristos ai fost chinuit;
Bucură-te, că de chinuri nu ai fugit;
Bucură-te, al Evangheliei stâlp neclintit;
Bucură-te, al tiranilor mustrător neobosit;
Bucură-te, a îngerilor veselie;
Bucură-te, a mucenicilor făclie;
Bucură-te, rana diavolilor cea nevindecată;
Bucură-te, a Ancirei credință nezdruncinată;
Bucură-te, suferire de munci nemaiauzită;
Bucură-te, corabie de stânci nesfărâmată;
Bucură-te, pecetea Bisericii cea adevărată;
Bucură-te, al mucenicilor far luminos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Mărturisitor mare al preaslăvitului nume al lui Iisus Hristos, la Roma, înaintea păgânului Dioclețian trimis ai fost și, nesocotind nici muncile, nici îngrozirile lui, pentru Hristos ai strigat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind în tine, Sfințite Mucenice, raza Preasfântului Duh, când ai stat în fața păgânului Dioclețian, ai arătat cu cuvinte preaînțelepte deșertăciunea necuraților zei, și apărând dreapta credință, se cuvine a te lăuda așa:
Bucură-te, mustrătorule al păgânului Dioclețian;
Bucură-te, biruirea lupului celui viclean;
Bucură-te, că darurile lui Dioclețian le-ai disprețuit;
Bucură-te, că pe acestea de la Hristos cu slavă le-ai primit;
Bucură-te, doritorule al nemuritoarelor bunătăți;
Bucură-te, defăimătorule al lumeștilor păgânătăți;
Bucură-te, că toate le-ai lepădat pentru Hristos;
Bucură-te, vulturul raiului cel preafrumos;
Bucură-te, minte îngerească în trup trecător;
Bucură-te, al creștinilor întăritor;
Bucură-te, al groaznicelor chinuri mult suferitor;
Bucură-te, căci cu toiege de fier bătut fiind ți-a fost de folos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Vrând întunecatul Dioclețian prin cuvinte cu vicleșug a te întoarce de la Hristos și spurcaților zei a te închina, tu pe aceia cu mare glas i-ai batjocorit și lui Hristos ai cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-ai, Sfințite Mucenice, prin cuvinte preaînțelepte, stricăciunea și neputința idolilor pieritori, pentru care cu mare mânie pe tiranul Dioclețian l-ai pornit și care iarăși a început a te munci cumplit, pentru care îți zicem:
Bucură-te, că gol pe roată ai fost legat;
Bucură-te, căci cuțitul roților trupul ți-a sfâșiat;
Bucură-te, căci carnea care din nou crescuse de pe tine ea se rupea;
Bucură-te, că în aceste munci ajutor de la Hristos ai cerut;
Bucură-te, că ai oprit roțile cu ajutor nevăzut;
Bucură-te, slăbănogirea celor ce roata învârteau;
Bucură-te, spaima celor ce te chinuiau;
Bucură-te, a celor ce priveau mirare;
Bucură-te, a muncitorilor defăimare;
Bucură-te, a lui Dioclețian surpare;
Bucură-te, cerbule al raiului mult setos;
Bucură-te, oaie nerătăcită a lui Hristos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Văzând necuratul Dioclețian că nimic nu a sporit cu aceste munci, a poruncit să-ți sfârtece gura și dinții cu un fier, și acestea făcându-se mai luminat ai grăit strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul neschimbat întru mărturisirea lui Hristos ai rămas, pentru care în temniță întunecoasă ai fost aruncat. Primește dar și de la noi această cântare:
Bucură-te, lumina temniței celei întunecoase;
Bucură-te, arătarea luminii celei nearătate;
Bucură-te, al celor din temniță luminătorule;
Bucură-te, al Stăpânului Hristos următorule;
Bucură-te, că ai prefăcut temnița în biserică prealuminoasă;
Bucură-te, că i-ai învățat credința cea dreaptă;
Bucură-te, botezătorul turmei lui Hristos;
Bucură-te, pom al raiului preafrumos;
Bucură-te, finic, roade frumoase având;
Bucură-te, cel viu, din vlăstari răsărind;
Bucură-te, al celor din temniță veșnic prealuminos;
Bucură-te, că de la întuneric pe toți i-ai scos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Toată mulțimea cea luminată cu Sfântul Botez în temniță mergea cu bucurie a se aduce jertfă pentru Hristos și cu mare glas proslăvea pe Dumnezeu, strigând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe ritori de i-am chema cu frumoase cuvinte să laude după vrednicie mulțimea chinurilor tale celor amare, nu ar avea pricepere vrednică acestora, iar noi, păcătoșii, îndrăznim către tine, așa glăsuind:
Bucură-te, spicule cu roade încărcat;
Bucură-te, că iarăși înaintea lui Dioclețian ai stat;
Bucură-te, răbdătorule de alte chinuri grele;
Bucură-te, al privitorilor umilită vedere;
Bucură-te, strujitule, căci iarăși până la oase carnea a fost luată jos;
Bucură-te, căci toate chinurile le-ai suferit pentru Hristos;
Bucură-te, că iarăși oasele goale au rămas însângerate;
Bucură-te, că cele dinăuntru ale tale pe jos au fost vărsate;
Bucură-te, că te-au ars cu făclii în chip jalnic;
Bucură-te, biruință asupra tiranului celui groaznic;
Bucură-te, nebiruit ostaș al lui Hristos Iisus;
Bucură-te, că pe Dioclețian biruindu-l, la Maximian tiranul te-au dus;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Vrând păgânul împărat Dioclețian mai mari chinuri a aduce asupra ta, în Nicomidia la groaznicul împărat Maximian te-a trimis spre chinuire. Însă și acolo nebiruit de munci ai rămas, strigând lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nesurpat al mărturisirii înaintea ighemonului Agripin ai rămas, care din porunca tiranului Maximian cu mare cruzime te-a muncit, dar și pe acest tiran l-ai lăsat uimit, pentru care te lăudăm:
Bucură-te, a lui Maximian rușinare;
Bucură-te, și a lui Agripin întristare;
Bucură-te, mustrătorule al ighemonului Agripin;
Bucură-te, rana diavolilor cu mult suspin;
Bucură-te, tăiatule cu brice ascuțite;
Bucură-te, suferitorule de munci nemaiauzite;
Bucură-te, că în aceste munci pentru Agatanghel mucenicul te-ai rugat;
Bucură-te, întărirea lui Agatanghel cel pe lemn spânzurat;
Bucură-te, a tânărului mucenic îmbărbătare;
Bucură-te, a celor ce priveau nepovestită mirare;
Bucură-te, spaima tiranilor foarte mare;
Bucură-te, al mucenicilor și al ierarhilor soare mult luminos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Împărate Sfinte, Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, primește rugăciunea smeritului Tău mucenic, care se roagă pentru neamul creștinesc, și ne miluiește pe noi, cei ce strigăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie mult luminoasă a lui Hristos te-ai arătat, și pe mulți păgâni cu Sfântul Botez i-ai luminat, iar via sufletului tău cu multă roadă o ai încărcat, miluiește-ne pe noi, care strigăm:
Bucură-te, a lui Dometian înfruntare;
Bucură-te, a lui Dioclețian împăratul rușinare;
Bucură-te, a lui Agripin ighemonul surpare;
Bucură-te, batjocorirea lui Curichie muncitorul;
Bucură-te, al lui Dometie biruitorule;
Bucură-te, și al lui Maximian surpătorule;
Bucură-te, că și pe Sacherdon l-ai biruit;
Bucură-te, că și pe Maxim l-ai lăsat uimit;
Bucură-te, a lui Afrodisie senatorul sfărâmare;
Bucură-te, a lui Luchie tiranul pierzare;
Bucură-te, a lui Alexandru, ultimul muncitor, cădere;
Bucură-te, rușinarea vrăjmașilor lui Hristos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Vrând Stăpânul de obște, Mântuitorul Hristos, multe oi rătăcite a aduce la staulul Său, pe tine, mucenice mult pătimitorule, cu al Său har te-a întărit, și înfricoșătoare chinuri pentru El ai suferit, prin care mulți, cunoscând pe Dumnezeul Cel adevărat, au cântat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând cu multă umilință groaznicele tale chinuri pe care pentru Hristos le-ai răbdat și întru toate nebiruit te-ai arătat, cu cuviincioasă cântare se cuvine a striga ție așa:
Bucură-te, ramură din buciumul lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii sfeșnic mult luminos;
Bucură-te, turnul Bisericii cel nebiruit;
Bucură-te, că douăzeci și opt de ani pentru Hristos ai pătimit;
Bucură-te, că unsprezece tirani pe tine te-au chinuit;
Bucură-te, că pe toți i-ai biruit;
Bucură-te, a nevăzuților tirani surpare;
Bucură-te, și a îngerilor mirare;
Bucură-te, ostașule al Marelui Împărat;
Bucură-te, că în trup fiind, cu îngerii te-ai asemănat;
Bucură-te, diamantul Bisericii cel luminos;
Bucură-te, mlădiță de vie cu rod preafrumos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, mult pătimitorule de chinuri amare, Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos, Clement, primește nevrednicele noastre rugăciuni și fii mijlocitor pentru mântuirea sufletelor celor ce te cheamă în ajutor, ca împreună cu tine în veacul viitor să cântăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic din nou Icosul 1: Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare te-ai arătat…, Condacul 1: Apărătorului credinței celei adevărate…, și această

Icosul 1

Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare te-ai arătat, căci cu totul de tine te-ai lepădat și crucea suferințelor ai purtat, pentru care te lăudăm, strigând către tine așa:
Bucură-te, cel ce din pruncie vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, că maica ta cu multă dragoste te-a alăptat;
Bucură-te, fiu al Bisericii cu adevărat;
Bucură-te, că numele de Clement cu taină l-ai purtat;
Bucură-te, că numele de Clement vie înseamnă cu adevărat;
Bucură-te, că via aceasta Hristos o a lucrat;
Bucură-te, căci cu al Său mir te-a adăpat;
Bucură-te, rod al viei lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii mărgăritar prealuminos;
Bucură-te, că roadele viei tale bine au plăcut lui Hristos;
Bucură-te, alesule din scutece spre mare folos;
Bucură-te, tânără mlădiță de vie cu rod preafrumos;
Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Condacul 1

Apărătorului credinței celei adevărate în Hristos și marelui surpător al înșelăciunii slujitorilor de idoli, îndelung suferitorului de chinuri amare, adunându-ne toți iubitorii de mucenici, cu multă dorire să-i cântăm: Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, mare mucenic al lui Hristos!

Rugăciune către Sfântul Mucenic Clement

O, Sfinte Sfințite Mare Mucenice Clement, mult pătimitorule de chinuri amare, înfocatule mărturisitor al Preaslăvitului nume al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel ce cu neînfricoșată inimă și cu minte mult iubitoare de Hristos cu mare dorire ai alergat pe drumul desăvârșirii, prin suferirea groaznicelor și nemaiauzitelor chinuri, primit-ai numele de Clement, care mlădiță de vie se tâlcuiește. Căci precum via se taie și se curăță la vreme și mai multe roade aduce, așa și mult chinuitul tău trup, de mulți tirani tăindu-se și strujindu-se, plin de duhovnicești struguri se arată. Prin îndelunga răbdare a nesuferitelor chinuri pe mulți din întunericul necredinței la adevăratul Dumnezeu i-ai adus și fii ai luminii făcându-i, în buciumul viei lui Hristos i-ai arătat și cu roadele vredniciei în credință pe Stăpânul viei L-ai bucurat. Acestea și noi, păcătoșii înțelegându-le, cu multă umilință și dragoste cădem către tine, mare mucenice și mult pătimitorule, rugându-te să ne fii ajutător către Înduratul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca și via sufletelor noastre cea sălbatică și neroditoare să o curețe și să o desăvârșească cu al Său har, spre a aduce însutit roadele dreptății și ale sfințeniei întru slava Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com