Header image

„Acolo unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii”

17:03, joi, 15 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Doar în câţiva ani de preoţie mi s-a întâmplat să petrec în ultimul drum mai mulţi creştini, care au murit de tuberculoză la oase, dintre care două persoane erau destul de tinere.

De câte ori aflam pricina morţii lor, îmi aminteam de sfântul Ioan Iacob Hozevitul, care avea un ucenic – părintele Ioanichie, care era bolnav de maladia sus-numită şi pe care medicii din Ierusalim îl pregăteau pentru amputarea mâinii drepte.

Aflând sentinţa medicilor, părintele Ioanichie a fugit din spital. Când a ajuns la mănăstire, Sfântuil Ioan a început să-i bandajeze şi să-i spele rana cu diferite buruiene şi plante, după care rana s-a închis şi vindecat.

Este remarcabil faptul că părintele Ioanichie peste câţiva ani, după o cădere periculoasă, şi-a frânt din nou această mână bolnavă şi tot prin strădania şi credinţa stareţului său s-a tămăduit fără nici o intervenţie chirurgicală.

Cu adevărat „acolo unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii” şi acolo unde este credinţă curată, încălzită de dragoste şi limpezită de smerenie – acolo nimic nu este cu neputinţă.

Pr. Alexandru Iamandii Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.150-151

2811

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/jelirea-de-sine/
Moldova Ortodoxă

Contact Form Powered By : XYZScripts.com