Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit la Sfânta Mănăstire Ciuflea - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit la Sfânta Mănăstire Ciuflea

17:57, vineri, 14 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

La sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, clopotele Sfintei Mănăstiri „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea din inima Chișinăului au sunat în dangăt de sărbătoare.

Credincioșii veniți în număr foarte mare s-au putut bucura de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată, cu acest prilej de către Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învătătură adresat celor prezenţi, Arhimandritul Nicolae a vorbit despre istoria praznicului de astăzi şi despre cinstea deosebită de care s-a învrednicit Maica Domnului, ocrotitoarea şi rugătoarea neîncetată a noastră către Dumnezeu.

Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, este una dintre cele mai frumoase sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că ea descoperă tuturor creştinilor modul în care Maica Domnului ajută prin rugăciune neîncetată către Mântuitorul Hristos pe toţi cei care o cinstesc şi îi cer sprijinul.

Pe parcursul slujbei credincioșii prezenți au avut posibilitatea să se închine și la icoana Maicii Domnului, precum și la chivotele cu sfinte moaște păstrate cu sfințenie de obștea Mănăstirii Ciuflea.

Alături de slujitorii mănăstirii s-a rugat și un distins oaspete venit tocmai din insula Corfu, Grecia – Preacuviosul Arhimandrit Macarios (Evoristo), care astăzi a împlinit venerabila vârstă de 82 de ani. Cu acest prilej Arhimandritul Nicolae la felicitat pe părintele Macarios cu atingerea unui nou popas aniversar și totodată având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, l-a decorat pe omagiat cu înalta distincție mitropolitană – ordinul „Sf. Cuv. Paisie Velicicovschi”, gr. II.

După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori ai Mănăstirii.

Sursa: www.ciuflea.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com