Header image

Acum, în ceea ce fac acum, pot să mă întâlnesc cu Dumnezeu!

22:54, luni, 15 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Revin la ocazia pe care ne-o oferă lucrul mărunt al vieții noastre de zi cu zi de a ne întâlni, prin el, cu Dumnezeu. Să devenim conștienți că El, Dumnezeu Omul, Mântuitorul nostru ne cheamă la această întâlnire când ne spune: ”Fără Mine nu puteți face nimic!”. Acest nimic înseamnă chiar nimic pentru că puterea pe care o avem în noi este de la Dumnezeu și Dumnezeu a dat-o ”pe mâna noastră” și El ne dă libertatea să o folosim.

Și când fac ceva rău, tot cu această putere fac. Dacă Dumnezeu nu ar îngădui – El nu vrea să fac răul pe care îl fac, dar îngăduie, în virtutea tainei libertății – să fac fapta cea rea pe care o fac, El mi-ar lua viața chiar în clipa aceea și nu aș mai face… Dacă înțeleg asta mă cutremur: în tot ce am făcut astăzi, fără să-mi dau seama, am folosit puterea lui Dumnezeu! Și tot ce am făcut rău a fost răstignire pentru El pentru că am făcut, cu puterea Lui, ceva ce El nu voia să fac.

Asta înseamnă că-L răstignim cu faptele noastre rele: folosim viața pe care ne-a dat-o și în care ne ține, împotriva Lui. Conștientizând asta vom fi mai motivați să punem toate gândurile și toate faptele noastre înaintea lui Dumnezeu. Nu va fi ușor, avem nevoie să ne străduim pentru asta, dar vom vedea încă de la primii pași că merită. Și e așa de simplu să punem acest început: ”Doamne, uite, acum pun rufele la spălat”; ”Doamne, uite, acum șterg praful”; ”Doamne, uite, acum fac patul”. E atât de simplu! Uităm, ne luăm cu altele și uităm, iar ne aducem aminte. Să facem din această chemare a Domnului și din această arătare a ceea ce facem o liturighie permanentă.

Da, da, veți vedea, simplul fapt de a spăla vasele în care am mâncat în fața Lui, va deveni un gest lăuntric pentru că devine un gest de iubire în Numele Lui. Cel ce va veni după mine în bucătărie (de obicei mama sau soția) se va simți iubit. Și va fi o declarație de iubire mai bine primită decât niște vorbe ca: ”Ce dragă-mi ești! Da, am uitat să spăl oala aceea, dar te iubesc de nu mai pot!”. Da, spun și pretind că-i iubesc pe cei din familia mea, dar nu mă uit dacă am lăsat curat la baie, trântesc ușa când intru în casă, nu sunt atent, vorbesc prea tare, dau muzica prea tare, ”Dar eu te iubesc, mami, cum, nu simți că te iubesc? Te iubesc foarte tare. Uite, te pup, dacă nu mă crezi…” Desigur, are și iubirea declarată rostul ei, dar iubirea adevărată și dătătoare de bucurie este întrupată în gesturi și fapte. Să devenim conștienți, să ne întrebăm cât mai des: ”Doamne, ce fac acum? Pentru cine fac?” În felul acesta copiii noștri s-ar simți mult mai iubiți decât se simt acum.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Doxologia, Iași, 2013

Contact Form Powered By : XYZScripts.com