Header image

Adventiştii de ziua a şaptea

Secolele 18 si 19 au constituit perioada marilor “treziri religioase” din Statele Unite ale Americii. Într-o tara în care catolicii nu erau majoritari, cultele neoprotestante au intrat la un moment dat în criza de subiecte de predică şi doctrinare. Nimeni nu mai era miscat de predicile critice la adresa “celorlalti”. S-a creat treptat nevoia de a veni în fata maselor cu noi idei care sa reanime şi sa întretina motivatia (neo)protestanta.

Au început sa apara predicatori mai revolutionari decât primii predicatori neoprotestanti, înfierbântând multimile cu predici apocaliptice despre pedepsele Iadului, fericirea care îi asteapta pe cei credinciosi sau o asa-zisa răpire a celor fideli Domnului.

Adventiştii reprezintă, asemenea baptistilor, o grupare mai mare de secte, toate preocupate de a doua venire a Domnului, de unde si numele lor, derivat din latinescul adventus (venire), şi în special de stabilirea datei pe baza profetiilor.

William Miller (1782-1849), un baptist, a început să studieze pe cont propriu Biblia si în special cartea profetului Daniel, trăgând de acolo concluzia că sfârsitul lumii e aproape si că Hristos se va reîntoarce în anul 1843. El a publicat concluziile cercetărilor lui biblice într-o brosură, Învederare din Sfânta Scriptură a celei de-a doua veniri a lui Hristos în anul 1843. În respectiva scriere el anunta, pe lângă data revenirii lui Hristos, si faptul că El va întemeia pe pământ o împărătie de o mie de ani împreună cu cei drepti pe care îi va învia si că la sfârsitul mileniului vor învia si cei păcătosi pentru a fi judecati (aceasta este cunoscuta învătătură despre Mileniu, preluată ulterior de mai multe secte). Miller si-a făcut calculele pe baza profetiei din Daniel 8:14, unde se vorbeste de 2300 de zile care vor trece până la curătirea locului sfânt si, sprijinindu-se pe Numeri 14:34, a socotit o zi drept un an. Punctul de plecare a fost luat anul 457 îH, când a început robia babiloniană. În anul 1831 el a început să predice în public noile idei. În asteptarea evenimentului anuntat multi dintre adeptii lui si-au vândut proprietătile si si-au lichidat afacerile. Întrucât anul 1843 a trecut fără ca profetia să se împlinească, un adept al lui Miller, S. Snow, a calculat o nouă dată, mai exactă ca prima – 10 octombrie 1844. De data aceasta publicitatea a fost mult mai mare, data fiind preluată de ziare, reviste, în conferinte publice, provocând un entuziasm care i-a făcut pe multi să-si părărească locurile de muncă, să-si vândă proprietătile si să urmeze adventistilor. Noaptea de 9 spre 10 octombrie i-a aflat pe adventisti adunati într-o sală mare din Boston, asteptând cu mari emotii trâmbita îngerului ce avea să vestească a doua venire a Domnului. Noaptea a trecut fără să se întâmple nimic, spre marea dezamăgire a multora care au părăsit secta. Miller a recunoscut public că a gresit si i-a îndemnat pe adeptii săi să se întoarcă în bisericile de unde veniseră. Acestea nu i-au primit si astfel secta adventistilor s-a risipit în 1845. Cei care au rămas s-a rupt în patru grupuri principale, dintre care cel mai important a fost si este cel al “adventistilor de ziua a saptea”. Trei dintre urmasii lui Miller, Joseph Bates si sotii James si Ellen G. White au pus bazele noii “Biserici Adventiste de Ziua a Saptea”.

Ellen G. White avea numai 17 ani când era deja o adeptă înfocată a lui Miller. Ea a început să aibă vedenii prin care promova teoriile acestuia. Există mai multe opinii medicale care arată că vedeniile lui White erau de fapt crize de epilepsie provocate de un accident din copilărie, când aceasta a fost lovită cu o piatră în fată si a rămas inconstientă un număr de zile. De asemenea, mai multi apropiati care s-au aflat în preajma ei în momentul vedeniilor au declarat că nu era vorba de vedenii de la Dumnezeu, ci de crize de epilepsie. Treptat, Ellen White a devenit figura centrală a sectei, producând multe scrieri cu valoare de profetii pentru adventisti: Tragedia veacurilor, Profeti si împărati etc. Ea a reinterpretat profetiile lui Miller si Snow, sustinând că ele nu se refereau la a doua venire a Domnului, ci la curătirea templului ceresc de păcatele fiilor lui Dumnezeu (Evrei 9:23). Previziunile si calculele de date au continuat, fiind propusi, pe rând următorii ani: 1845, 1849 si 1851, acesta din urmă fiind chiar certificat de o viziune a lui Ellen White. Tot printr-o “viziune cerească” a profetesei, adventistii au preluat serbarea sâmbetei de la baptistii de ziua a saptea, în 1860 secta schimbându-si numele în “Adventistii de Ziua a Saptea”.

Secta s-a răspândit repede si în afara Americii si numără astăzi aproximativ 5 milioane de membri. În România, adventistii au pătruns la sfârsitul secolului 19, printr-un fost preot catolic, Mihail Czehovski, care a activat în regiunea Pitestiului. Secta apare în 1890 în Bucuresti, dar un oarecare succes al ei începe cu convertirea si mai apoi preluarea conducerii de către fostul student în medicină, Petre Paulini. Secta a câstigat teren printr-o înversunată campanie de denigrare a Bisericii Ortodoxe si a clerului acesteia, folosind în acest scop cele mai murdare mijloace. Între rătăcirile specifice acestei secte se numără: învătătura despre Mileniu, credinta că nu există iad si nici suflet nemuritor, obligativitatea legilor Vechiului Testament privind tinerea sâmbetei si mâncărurile necurate, credinta că împărătia de 1260 de zile a Antihristului (conf. Apoc. 12:16) reprezintă perioada de 1260 de ani dintre 538 si 1798 (dominatia papalitătii).

Conform acestei secte, toate denominatiunile crestine sunt stăpânite de diavol iar preotii sunt slujitorii acestuia. În consecintă, toti crestinii trebuie să părăsească bisericile lor si să intre în singurul adăpost adevărat – secta adventistă. După credinta lor, sâmbăta ar fi pecetea si semnul lui Dumnezeu, iar duminica, serbată de toti crestinii, ar fi pecetea Fiarei (a diavolului). De aceea, după părerea lor, cel mai important lucru si semn că esti de partea lui Dumnezeu este acela de a tine sâmbăta. Dusmănia pe care o nutresc fată de ceilalti crestini este grăitoare pentru fanatismul lor. Adventistii dau o importantă deosebită zeciuielii, adică a datoriei sacre a fiecărui membru de a cotiza la secta cu 10% din venitul lunar, sub deviza “mai bine să ai 90% din salariul tău binecuvântat, decât 100% fără binecuvântare”. Secta a implementat un amplu program pentru tinerii membri. Diverse activităti aprobate de conducere pentru petrecerea timpului liber înlocuiesc distractiile cum ar fi dansul sau mersul la cinema.

Adventistii administrează peste 360 de spitale si clinici în lumea întreagă si desfăsoară programe misionare, educationale si filantropice sustinute prin zeciuiala plătită de membri (a zecea parte din venit). Publicatiile sectei sunt tipărite în 197 de limbi si dialecte. Secta dispune de unul din cele mai mari sisteme de învătământ dintre cultele neoprotestante. În ceea ce priveste interpretarile profetiilor escatologice, adventistii detin un loc de frunte din punct de vedere al originalitatii ideilor de interpretare.

Din secta principală s-au desprins în timp numeroase grupări si secte cu nume diferite. Cele mai cunoscute sunt: Adventistii de Ziua a Saptea – Miscarea de Reformă, Societatea misionară internatională a adventistilor de ziua a saptea, Miscarea lui R. D. Brinsmead. Primii din această serie activează si în România.

“AZS – Miscarea de Reformă” s-au separat de secta-mamă după moartea ‘profetesei’ Ellen G. White (1915), ca o consecintă a luptei pentru succesiune, câstigată de Margaret Rowen din Los Angeles. Venită la putere, Rowen le-a propus membrilor câteva reforme, dintre care cea mai importantă fiind ideea de a nu pune mâna pe armă pentru a ajuta statul în războaie. Cei care au făcut-o în timpul războiului ar fi părăsit calea adevărului. În România, secta aceasta a fost adusă de un oarecare soldat Kremer căsătorit cu o nemtoaică reformistă, în 1917-1918. Din cauza atitudinii fată de stat, secta a fost interzisă, dar si-a continuat propaganda prin foi gen Păzitorul adevărului si Solul misionar. Învătătura reformistă a fost prezentată în brosura Scurtă lămurire a principiilor adventistilor de ziua a saptea si o miscare de reformă (Bucuresti, 1924), scriere combătută de conducătorul sectei-mamă, Petre Paulini, în Profeti falsi si profeti mincinosi.

Bogdan Mateciuc

Sursa: http://www.odaiadesus.ro/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com