Header image

„Am venit când M-ai chemat cu adevărat!”

Chiar în timp ce te rogi, o să vină duhuri rele să-ți schimbe gândurile, să-ți tulbure mintea la rugăciune, însă nu te teme! Nu există creștin sau monah care să nu fie ispitit când se roagă. Nu-i convine deloc satanei că te rogi și, ca să te împiedice, îți dă de lucru. Acesta e semnul că noi facem lucru bun. Ia să te gândești la lucruri deșarte, să vezi că nu te mai oprește. Are și el libertatea să ne ispitească. Atât.

Ai vrut poate, cu o râvnă care se naște în noi toți, să faci mai mult. Dar nu, tu roagă-te cu măsură. Iar dacă serviciul, ocupațiile, timpul nu permit rugăciuni de tipic, chiar dacă nu apuci să le faci, nu-i atât de grav, dar cu o condiție: să ai o stare de prezență continuă a lui Dumnezeu în conștiința ta. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodărești, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te oprește să ai în gând „Doamne miluiește!”, să poți să intri iar în casă cu sentimentul acesta de om a lui Dumnezeu?

Uite, vă schițez un caz: s-au căsătorit Nicu și Ioana. După nuntă, cum era obiceiul, fata a trecut la bucătărie și Nicu a plecat la lucru. Fata, din stângăcie, a afumat mâncarea. Și a început să se frământe. „Ce-o să zică Nicu când o veni? Nici atâta n-ai învățat la mamă-ta?”, se frământa ea la măsura obligațiilor pe care le avea, însă nu era liberă. (Grija că n-am făcut cutare sau cutare nu e bună; grija trebuie să fie asta: să fiu prezent!). Și a venit Nicu: „Dragă Nicule, am afumat mâncarea!”, „Lasă, dragă, nu mă interesează; dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesează pe mine!” Asta o să ne întrebe și Dumnezeu: „De ce nu v-ați gândit la Mine toată viața voastră? Eu sunt Cel Ce Sunt, Eu v-am dat viața, frumusețea, putința de-a vedea culorile, combinația culorilor, v-am dat posibilitatea să le combinați voi, să creați voi frumuseți. Eu Sunt Autorul tuturor acestor lucruri. De ce la alte lucruri, stele de târg, ați dat atenție și Mie nu?”

Tot așa te gândești, de exemplu, la soția ta, te gândești sau, mai bine zis, ți-e gândul, inima tot timpul la ea, la iubirea ei. Ca o icoană ce-o porți în suflet, gândindu-te la ea într-o formă simplă. În acest fel ții mereu legătura cu cel iubit. Deci, același lucru este și rugăciunea: un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu […].

Sfinții povestesc că, odată, a venit diavolul la ușa unui călugăr. Împingea diavolul să intre, înpingea și călugărul dinăuntru, să nu-l lase și se ruga în timpul ăsta: „Doamne Iisuse, ajută-mă, miluiește-mă!” Dar dracul împingea mai tare și tot mai tare și era mai, mai să-l biruie, când de teamă, a strigat călugărul cât a putut de tare: „Doamne, iartă-mă și ajută-mă!” și imediat a dispărut diavolul și, lângă el, a apărut Mântuitorul. „De ce n-ai venit până acum?”, l-a întrebat călugărul. „Am venit când M-ai chemat cu adevărat”.

Deci, rugăciunea către Dumnezeu, dacă nu pleacă din inimă, este spoială. Câți dintre noi nu pățim asemenea călugărului, la ușa sufletului nostru. Pretindem că ne rugăm, că ne împotrivim păcatului, dar numai când suntem copleșiți, în momente de mare cumpănă, ne gândim cu adevărat la Dumnezeu.

Molitva

Sursa: Ava Arsenie Papacioc, Despre viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, Ed. Benedict Stancu, Constanța 2011, p. 98- 100

Contact Form Powered By : XYZScripts.com