Header image

Analiza greşelilor

15:20, joi, 17 noiembrie, 2016 |

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh,

 ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu,

fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.

1 Ioan 4, 1

Slava Domnului, alegerile au trecut! Moldovenii din Republica Moldova şi-au ales preşedintele. Bun, rău – nu ştiu. E al nostru. Se spune că pe părinţi şi pe copii nu-ţi poţi alege, îi ai pe cei, pe care ţi i-a dat Dumnezeu. Îţi poţi alege soţia, soţul, maşina, dar nu şi pe mama or pe tata.

În GULAG erau prizonieri de toate culorile politice. Erau comunişti, erau şi anarhişti, alb-gardişti, monarhişti, şi mulţi alţi oameni vinovaţi şi nevinovaţi. Se spune despre un stareţ rus renumit, Arsenie, care a petrecut vreo 17 ani în diferite închisori cu cel mai strict regim din întregul arhipelag GULAG, că „băştinaşii” închisorilor deseori se certau între ei – comuniştii înverşunaţi, convinşi că s-au pomenit acolo dintr-o stupidă coincidenţă sau neînţelegere, se luau la harţă cu „duşmanii poporului” din tagma monarhiştilor, discutând dacă Stalin e un conducător demn şi bun sau e un predecesor al satanei. Fiecare partidă încerca să-l atragă pe stareţul Arsenie de partea sa, considerând că părerea sa va fi decisivă în această dispută. Întrebat ce părere are, părintele Arsenie le-a răspuns: „Voi vă mâncaţi ca nişte lupi între voi, şi vreţi şi pe mine să mă atrageţi în această lucrare. Bine, vă spun părerea mea. Stalin nu ne-a venit din altă lume, a crescut în ţara noastră, a învăţat la seminar. Cei care au înfăptuit revoluţia sunt copiii noştri. Noi, preoţii, nu le-am dat ceea ce trebuie. Nu i-am învăţat bunul simţ şi dragostea de Dumnezeu şi aproapele. Ei au văzut traiul nostru şi s-au îngreţoşat de el. Au ales o altă viaţă. De aceea, dacă vreţi părerea mea, v-o spun. Noi suntem de vină, că i-am născut pe stalini!”

Acum nu cred că este productiv să judecăm dacă rezultatul e bun sau rău. Şi nici nu contează dacă va fi validat sau nu în cele din urmă. Trebuie să muncim cu toţii ca să fie bine. Ce semănăm, culegem. Să avem grijă mai bine, cum trăim mai departe, cum ne creştem copiii, cât de bine îi zidim în dragostea de Dumnezeu şi de neam. Într-un cuvânt, depinde de noi, să le cultivăm bunul gust pentru viaţă.

Am auzit în această perioadă diferite opinii, una mai contestabilă ca alta. Bunăoară, s-a făcut uz de nişte expresii foarte dure, denigratoare. Dar nu putem judeca despre ceva, dacă nu cunoaştem. Nu putem să-l judecăm pe aproapele, mai ales dacă nici măcar nu l-am văzut niciodată în viaţă, nu am schimbat măcar o singură vorbă cu el. Nu se poate. În contextul în care au fost spuse, expresii de gen „bob sterp”, sau „cum poate o muiere să conducă ţara dacă nu a fost în stare să-şi formeze măcar o familie” cred că nu fac parte din vocabularul unui creştin.  Cred că dacă o femeie nu e căsătorită la 40 de ani, nu e doar, sau, chiar deloc problema ei, ci, în primul rând, ar putea fi problema bărbaţilor din jurul ei. Să ne punem întrebarea – poate nu s-a găsit un om demn, bărbat adevărat, ca această femeie să înflorească în rolul Evei – cel de „mamă a celor vii”?

S-a vehiculat şi opinia că o femeie în general nu are ce căuta la posturi de conducere, că rolul ei este acasă, la vatră, la sobă, la plită, în creşa de copii. O fi, şi afirm cu tărie – rolul femeii este în primul rând să fie soţie, mamă, sufletul şi inima familiei. Dar femeia nu formează familia de una singură. Este nevoie de un bărbat alături de ea. Cât despre capacitatea femeii de a fi lider, istoria Vechiului Testament şi istoria mântuirii neamului omenesc după Înălţarea Domnului al Cer ne demonstrează clar, femeia nu este cu nimic mai prejos decât bărbatul. Ne amintim de Debora-proorociţa din Cartea Judecătorilor, care conducea poporul lui Israel şi l-a îndemnat pe Barac să lupte cu Sisera, căpetenia oştirilor vrăjmaşe. Când Barac s-a temut să meargă singur, Debora i-a zis – „De mers voi merge cu tine, dar să ştii că nu va mai fi slava ta în calea aceasta în care mergi; ci în mâna unei femei va da Domnul pe Sisera” (Judecători 4, 9). Adică, femeia a făcut munca bărbatului, pe care bărbatul s-a temut să o facă…

Asemenea exemple sunt multe în Vechiul Testament. O avem pe Rut, pe Estera. O avem pe mama fraţilor Macabei, Solomonia, care îşi îmbărbăta odraslele să înfrunte păgânismul şi să conducă lupta de eliberare a poporului lui Israel.

Sinaxarele creştine ortodoxe sunt pline de femei demne, multe din care au pătimit şi mucenicia pentru că s-au dovedit a fi mai tari decât bărbaţii din jurul lor. O avem pe Sfânta Muceniţă Natalia, care l-a insuflat şi pe soţul său Adrian să fie tare în credinţă şi să nu îl tăgăduiască pe Hristos. Le avem pe Sfintele Mari Muceniţe Varvara şi Ecaterina care s-au dovedit mult mai înţelepte decât păgânii bărbaţi din preajma lor. O avem pe Sfânta Împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Le avem pe Sfintele împărătese Teodora şi Irina apărătoarele icoanelor, Sfânta Olga, cea întocmai cu apostolii, bunica Sfântului Cneaz Vladimir. Ne amintim de Oltea, iubita mamă a Sfântului şi Marelui Voievod Ştefan al Moldovei. Ne amintim de Cuvioasa Mare Ducesă Elisabeta, soţul căreia, Serghie, unchiul Sfântului Mucenic Ţar Nicolae, a fost ucis în atentat terorist. Istoria este plină de exemplul abnegaţiei, devotamentului, jertfelniciei multor femei înţelepte şi credincioase. Cred că aici este accentul – în credinţă. Pentru că, spune Sfânta Scriptură, „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).

Femeia creştină întotdeauna a fost înălţată la cel mai mare rang social şi spiritual, conducându-se de exemplul smereniei, evlaviei şi al sfinţeniei Maicii Domnului. La crucea Mântuitorului nu prea s-au găsit bărbaţi – erau Femeile Mironosiţe, care au depăşit frica prigoanei, dar nu l-au părăsit pe iubitul Iisus, fiind lângă El până la urmă.

Cât despre alegerile propriu zise, cred că ne jucăm de-a democraţia. Vorba lui Piotr Mamonov, cum poate fi credibilă alegerea, dacă aceeaşi autoritate de vot se oferă unui academician şi unei dereticătoare.  Personal cred că s-a făcut un sondaj de opinie. Noi nu am ales preşedintele, moldovenii au ales vectorul. Lumea este sătulă de avangardismul libertin. Observăm în toată lumea tendinţe conservative, şi, paradoxal, cei care au fost în avangardă libertină, socialiştii din secolul 19, au ajuns să fie conservatori în secolul 21. Iată unde poate duce libertinajul. Dar, cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, când ai tentaţia să te plângi pentru anul care a trecut, zicând că a fost un an rău, ia seama ca anul ce vine să nu fie şi mai rău, iar la sfârşitul acestuia, să nu ajungi a lăuda anul de care te-ai plâns odinioară. Toate sunt cu ştirea şi cu pronia lui Dumnezeu. Sunt sigur, furnicuţa care trăieşte peste drum de casa mea nici măcar nu bănuieşte despre existenţa mea şi despre planul meu de mântuire. Precum şi eu nu am nici cea mai vagă idee, cum îşi rânduieşte acea furnică rolul său în familie, ca să persiste întreaga ei populaţie. De aceea, să nu judecăm. Să nu judecăm pe episcopi care au avut fierbinţeala să spună cuvinte tari. Să nu judecăm pe preoţii care au avut nechibzuinţa să se bage unde nu le fierbe oala. Să nu judecăm pe nimeni. „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.” (Romani 14, 4).

Personal, mărturisesc, în mintea mea, care m-am format în adolescenţă sorbind din cărţile lui Soljeniţîn, Şolohov, Bulgakov, din creaţia lui Igori Talikov şi a lui Vladimir Vîsoţki, care sunt pasionat de cugetul genialului Dostoevski, repet, în mintea mea nu încape doctrina socialistă. Nu încape secera şi ciocanul. Şi personal pentru mine a sunat ca o scuipare în obraz felicitarea cu ocazia aniversării a 99 de ani de la „marea revoluţie din Octombrie”. Ca şi cum ne-au felicitat că ne-au umplut calendarul cu Sfinţi Mucenici. Că ne-au asasinat familia regală a Ţarului Nicolae. Însă, pe de altă parte, în cele mai dificile vremuri, Biserica a dat dovadă de temeinicia credinţei, şi sângele mucenicilor a devenit sămânţa creştinismului, cum spunea Tertulian. De aceea, MULŢUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

Acum când avem un nou preşedinte trebuie să ne rugăm mai mult ca niciodată, ca acest om să nu dezamăgească încrederea ce i-a fost acordată. Să vă înţelepţească Bunul Dumnezeu ca să puteţi duce cu succes acest jug greu pe care vi l-aţi asumat! Iar dacă am fost foarte sceptici în privinţa alegerii acesteia, vă rugăm să daţi dovadă de înţelegere. Noi suntem învăţaţi să cercetăm duhurile, ca să vedem de unde vin. Mult prea multe răni încă zvâcnesc în sufletele noastre.

Preot Constantin Cojocaru

Contact Form Powered By : XYZScripts.com