Header image

Anul liturgic şi subdiviziunile lui

15:29, vineri, 30 august, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Pentru creștinii care căutau să păstreze vie memoria Mântuitorului și a faptelor Sale, precum și a sfinţilor sau a evenimentelor care au marcat viaţa Bisericii, necesitatea stabilirii unor reguli și a unor date precise, unanim și uniform acceptate, a fost o preocupare permanentă.

Tributari ai tradiţiei iudaice din care veneau, primii creștini au păstrat ca dată de început al anului ziua de 1 septembrie (începutul anului civil la evrei) care, conform tradiţiei, este începutul creaţiei lumii și începutul activităţii publice a Mântuitorului (“Duhul Domnului peste mine pentru că M-a pus să binevestesc … și să vestesc anul milei Domnului” (Lc. 4,8-19).

Anul Bisericesc, după modul cum este structurat azi, este compus din trei perioade liturgice ale căror poziţie în cadrul anului civil este reglementată de sărbătoarea Paștilor, misterul pascal fiind cel care dă greutate și centrează întregul an liturgic.

Cele trei mari perioade ale anului liturgic, care și-au luat numele de la cărţile de strană cele mai folosite în perioada respectivă (Triod, Penticostar, Octoih), sunt:

– Triodul (10 săptămâni: începând cu Duminica Vameșului și sfârșind cu Sâmbăta Mare);

– Penticostarul (8 săptămâni: de la Duminica Învierii până la Duminica I după Rusalii);

– Octoihul (26-40 săptămâni: din lunea de după prima duminica după Rusalii până în sâmbătadinaintea Duminicii Vameșului și Fariseului).

Biserica și-a construit calendarul liturgic, pe de-o parte, în jurul marilor sărbători: Paștele, Rusaliile, Crăciunul, care au determinat apariţia unor cicluri liturgice cu reguli diferite în funcţie de sărbătoarea stabilită, iar pe de altă parte, în jurul diviziunilor astronomice oferite de calendarul civil: ziua, săptămâna, luna, anul.

Ziua liturgică
Măsurând, din punct de vedere astronomic, durat a unei rotiri complete a Pământului în jurul propriei sale axe, ziua astronomică nu este identică cu cea liturgică. Continuând tradiţia Vechiului Testament, ziua liturgică începe seara, ci nu la miezul nopţii, cum considerăm noi azi: “A fost seară și a fost dimineaţă …ziua întâi” (Fac. 1,5).

Din această cauză ziua liturgică începe cu oficiul slujbelor de seară – Vecernia, care este cea dintâi dintre Laudele bisericești.
Pe parcursul unei zile liturgice, Biserica a rânduit săvârșirea ciclului complet al tuturor celor 7 laude (Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile I, III, VI și IX). Toate aceste laude nu fac nimic altceva decât să pregătească întâlnirea tainică dintre noi și Hristos în Sf. Euharistie care este culmea și centrul unei zile liturgice.

Matricea ciclului laudelor este de origine ebraică (cel puţin pentru rugăciunea de seară și dimineaţă) și patristică pentru celelalte. Laudele s-au format în sec. II-IV și au fost preluate de tipicul Savaitic care le-a îmbogăţit graţie creaţiilor poetice ale unor imnografi celebrii (Sf. Ioan Damaschin, Cosma de Maiuma,Sofronie al Ierusalimului etc.). În sec. VIII-IX forma acestora a fost îmbogăţită de teologii mănăstirilor studite și mai apoi (sec. X) de cei din Muntele Athos. Consacrarea lor definitivă s-a făcut prin apariţia tiparului (sec. XV, Cracovia, 1491).

Din religia mozaică Biserica a moștenit împărţirea zilei în ceasuri (fiecare ceas cam trei ore) și în străji nocturne ca la romani.
Deoarece pentru un creștin istoria este raportată la Hristos și lucrarea sa împlinită în mod strălucit în sfinţi, fiecare dintre cele 7 zile este dedicată unui eveniment important legat de Mântuitorul sau din viaţa unor sfinţi.

Cartea de cult care reglementează oficiul liturgic pe parcursul unei zile este Ceaslovul. Acesta cuprindeserviciul liturgic de bază al celor șapte laude bisericești, la care s-au mai adăugat și alte slujbe sau rânduieli folositoare (Paraclisul Maicii Domnului, Acatiste etc.).
Creștinii, pe lângă sărbătorile importante înscrise în calendar, au consemnat în așa-numitele martirologii data morţii unor sfinţi sau a unor evenimente majore din viaţa Bisericii.

Săptămâna liturgică
Creștinii au moștenit fracţiunea temporală de 7 zile de la evrei. Cele șase zile în care Dumnezeu a lucrat, urmate de a 7-a în care s-a odihnit au dat mai apoi măsura și ritmul activităţii umane. În cadrul săptămânii fiecare zi e dedicată unui eveniment important din viaţa Mântuitorului sau unor
sfinţi importanţi:
Duminica – Învierii
Luni – Sfinţilor Îngeri
Marţi – Sf. Prooroci și Sfântului Ioan Botezătorul
Miercuri și Vineri – Sfintei Cruci – Patimilor Domnului Hristos
Joi – Sfinţilor Apostoli și Sfântului Nicolae
Sâmbăta – morţilor.

Săptămâna liturgică începe cu duminica, mai exact cu vecernia zilei de duminică, sfârșindu-se cu Ceasul al IX-lea – ultima slujbă din ciclul laudelor bisericești de sâmbătă seara.

Pe parcursul unui an sunt 52 de săptămâni, dar din punct de vedere liturgic anul poate avea între 44 și 58 de săptămâni în funcţie de data Paștilor.
Cele mai importante săptămâni sunt: a Patimilor și Săptămâna Luminată, săptămânile dinainte și după Rusalii, dinainte și după Înălţarea Crucii, dinainte și după Nașterea Domnului.

Luna liturgică
Pentru dezvoltarea serviciului liturgic nu are importanţă deosebită. Durata unei luni civile, neavând o corespondenţă reală cu durata unui ciclu lunar (luna sinodică), nu poate avea o stabilitate decât în funcţie de ordinea zilelor care o compun (1, a 20-a, a 31 -a) și care au fost marcate cu evenimente din viaţa Bisericii, în special moartea unor sfinţi.

Nicolae Fuştei

Extras din
”Creștinismul pe înțelesul tuturor”, Ed. Cuvântul ABC, Chişinău 2012, 312-314

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com