Header image

Apocalipsa creează o adevărată psihoză

0:01, sâmbătă, 1 decembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: ,

NASA avertizează că zvonurile despre sfârşitul lumii care ar veni pe 21 decembrie reprezintă un real pericol, în special pentru copii şi pentru adolescenţii depresivi, notează rtv.net.

Toată lumea aşteaptă cu înfrigurare ziua de 21 decembrie, când, potrivit zvonurilor din ultimii ani, ar veni apocalipsa. Chiar dacă specialiştii au avertizat că răspândirea unor asemenea zvonuri este foarte periculoasă, acestea nu au încetat, iar unii chiar au făcut averi frumoase pornind de la teoriile care indicau că lumea se va sfârşi chiar înaintea Crăciunului.
Cu trei săptămâni înainte de presupusa Apocalipsă, în timp ce unii se pregătesc tot mai intens pentru sfârşitul lumii, cei de la NASA avertizează că multe persoane vor avea de suferit din cauza cultivării acestei teorii şi a stării de panică.
Dave Morrison, astrobiolog NASA, a catalogat răspândirea zvonurilor drept un demers „diabolic”. „Pentru unii totul este o glumă, pentru alţii un mister, dar sunt şi oameni care sunt cu adevărat speriaţi”, spune Morrison, care a dezvăluit că odată cu apropierea datei de 21 decembrie a crescut numărul mesajelor primite de la oameni îngrijoraţi, în special de la tineri şi copii.
Concluzia cercetătorului este că s-a creat o adevărată psihoză legată de sfârşitul lumii. Unii spun că nu mai pot să mănânce, alţii suferă de insomnie, iar în unele cazuri s-au semnalat chiar tendinţe sinucigaşe.
Sursa: http://despre2012.blogspot.com/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com