Apropo de propaganda islamistă și de cea a homosexualității

A spune normalității pe nume este o dovadă de sănătate mintală, nu o probă a urii. A arăta, de pildă, că islamul este o credință întemeiată pe o doctrină a violenței, răspîndită cu violență și care vrea să-și impună dominația prin violență este o simplă constatare a realității. Nu o declarație de război. Altfel, e ca și cum ai acuza de ură victima unei agresiuni care sună la 112.

La fel, schimbînd tema, a nu te lăsa sodomizat nu e un reflex al urii, ci un gest firesc de apărare. Precum cel de a respinge propaganda homosexuală este unul de igienă socială. Cei care consideră că a spune adevărul este un act belicos au dreptate, dar ce nu înțeleg e că acesta nu izvorăște din ură, ci din iubire. Diavolul e în război permanent cu adevărul, deci cu sursa iubirii.

Trist este că sînt și creștini care nu înțeleg aceste lucruri simple.