Are importanță de câte ori rostim rugăciunea pentru îndeplinirea unei cereri? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Are importanță de câte ori rostim rugăciunea pentru îndeplinirea unei cereri?

Mai rămâne o întrebare cu privire la rugăciunea citită de un anumit număr de ori patruzeci de zile la rând, cu metanii tot după un anumit număr, după care ar trebui, chipurile, să primeşti ceea ce ceri de la Dumnezeu. Despre aceasta nu pot să zic nimic, căci nicăieri nu mi s-a întâmplat să citesc aşa ceva în rânduielile şi povăţuirile Părinteşti, iar de la mine însumi nu îndrăznesc să zic cu hotărâre nimic.

Dacă cei ce v-au spus aşa ceva au mărturia Sfintei Scripturi sau poveţele Sfinţilor Părinţi, poţi să te iei după ei; altfel, este primejdios. Domnul a poruncit: cereţi, şi vi se va da (Mt. 7, 7), însă n-a zis câte rugăciuni să rostim pentru o cerere sau alta, şi ne dă doar ce e de folos, iar ceea ce nu ne foloseşte, nici nu ne dă.

Din Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 37

33

Contact Form Powered By : XYZScripts.com