Despre post uşor şi post cu folos

Suntem în toiul Postului Naşterii Domnului. Cu multă râvnă şi dor aşteptăm cununa acestei nevoinţe duhovniceşti, ca să primim şi noi binecuvântata veste şi îndemnul care ne înalţă spre mântuire: „Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul!” Acest post trebuie să ne aducă alături de păstorii care au venit la Iesle, şi alături de cei trei crai de la răsărit. Păstorii smeriţi şi credincioşi, şi craii, odinioară păgâni, dar schimbaţi şi îmbunătăţiţi de Naşterea Domnului! Vom veni şi noi la Pruncul Hristos ca să-I aducem dar de tămâie, ca lui Dumnezeu, aur, ca Regelui, şi mir, ca Celui Răstignit şi Omorât pentru păcatele şi mântuirea noastră. Şi inimile noastre curăţite şi înălţate – ca Celui Înviat pentru ca şi noi să avem Viaţă.

Dar ce se întâmplă…Adesea aud pe fraţii mei zicând – asta nu-i de post, asta are ouă, ceea are zer, etc. Cu chipuri pioase, evlavioase, foşnim în ambalajul dulciurilor şi examinăm minuţios lista ingredientelor. Dacă vedem că au zer sau lapte, sau ouă, atunci cu o expresie îngreţoşată (sau cu regret profund) le respingem, şi iarăşi, evlavioşi, căutăm, ca să găsim ceea ce nouă ne trebuie. Şi magazinele cu multă abilitate ne propun ceea ce căutăm – ciocolată „de post”, torte „de post”, maioneză „de post”, chiar, salamuri „de post”. Dacă voi continua lista, risc să vă plictisesc şi să mă înrăiesc.

Alţi credincioşi sunt curioşi, şi de sărbători întreabă – părinte, azi se dezleagă la peşte? Şi foarte puţini sunt cei care întreabă – dar ce rugăciune, ce pericopă Evanghelică, ce Apostol e bine să citim azi? Sau, mai interesant, la începutul postului îi auzeam pe creştini urând unii altora „un post uşor”, „un post fără ispite”, etc.

Asemenea abordări reflectă conştiinţa şi starea noastră duhovnicească. Oare postul e în ouă şi zer? Oare e în peşte, vin şi untdelemn? Sau în soia şi fasole? Şi dacă postul va fi uşor şi fără ispite, ce vom înţelege din el? Îmi răsună în urechi cuvintele Mântuitorului „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Matei 23, 23). Vai nouă, fraţilor, dacă ne vom pomeni în rândurile acelora, cărora le-au fost adresate aceste cuvinte!

Societatea de consum în care trăim ne-a poluat cugetul. Ei ne propun, iar noi acceptăm cu uşurinţă, ba, mai mult, în nesaţul nostru, intensificăm căutarea de mai multe „produse de post”, uitând de partea principală – judecata, mila, şi credinţa.

Am pomenit de multe ori că postul nu este mâncare trupească, ci duhovnicească. Am pornit înşirarea acestor gânduri de la destinaţia acestui post – mântuirea noastră şi bucuria duhovnicească de Naşterea Domnului. Iată pentru ce Dumnezeu s-a făcut om, prunc în iesle – pentru ca noi să ne îndumnezeim, să ne înălţăm la Tronul Cel Înalt al Atotţiitorului! Şi dacă aşa, atunci mâncarea este doar un singur mijloc, neesenţial – atunci când este lipsit de conştientizarea scopului principal.

Doar, femeia însărcinată, cea care alăptează, copilul mic, omul bolnav, călătorul, ostaşul, întemniţatul – toţi aceştia primesc dezlegare la postul trupesc, dar sunt îndemnaţi să participe, în rând cu tot Trupul Bisericii, cu toată suflarea creştină, la lucrarea cea adevărată a postului – rugăciune, credinţă, materializată prin milostenie, răbdare şi îngăduinţă faţă de alţii, şi exigenţă multă faţă de sine.

Iar noi ce vedem? Reţele sociale pline cu fraţi creştini care vânează „like”-uri. Parcă suntem internauţi, navigatori prin oceanul zbuciumat al lumii virtuale. Ochii ne sunt poluaţi de imagini scârboase, urechile ne sunt umplute cu mizeria sonoră, degetele mâinilor apasă frenetic pe tastele calculatorului, urmând îndemnul „minţii” de a-i demonstra cuiva superioritatea noastră.

Îmi amintesc în acest context cuvintele lui Avva Dorotei – diavolul ne aruncă trei mari curse – iubirea de pântece, iubirea de mărire deşartă, şi iubirea de arginţi. Cu acestea chiar pe Hristos a încercat să-L ispitească în pustie.

Nicidecum nu spun că trebuie imediat să ardem sau să spargem calculatoarele şi fibrele optice, dar îi îndemn pe fraţii mei postitori să se asemene albinuţei, care, zburând asupra unei gunoişti, va afla o floare şi se va aşeza pe ea, pentru a culege nectarul, şi nu se va întina de noroiul şi mizeria gunoiştii. Să fim albinuţe, nu muşte.

Mă bucur că nu toţi pot subscrie acestui „noi” despre care vorbesc aici. Mă bucur că aceste buchii nu sunt împărtăşite de o parte semnificativă din „noi”.

Mă îndemn pe mine însumi şi îi îndemn pe fraţii mei – să avem curajul şi să închidem la timp calculatorul, televizorul, radioul, şi tot felul de „bunuri” oferite de era tehnologiilor, şi – la fel, ca şi străbunii – să îngenunchem în faţa candelei aprinse, cu cartea de rugăciuni în mâini, şi cu zdrobire de inimă să lăcrimăm pentru „posteala” noastră.

Postul este o nevoinţă. El nu poate fi uşor. Doamne fereşte, dacă postul va fi uşor şi fără ispite! Atunci vom adormi cu somnul cel veşnic. Dar postul nostru trebuie să fie cu folos. Să ne nevoim un picuţ, şi să dezgropăm din noroiul poftelor noastre mizeria şi slăbiciunea, şi să încercăm, cu rugăciune şi smerenie, să le înlăturăm. Să ne sculăm măcar cu 15 minute mai devreme, pentru a citi o rugăciune, alta. Să ne culcăm niţel mai târziu, pentru a reuşi să citim încă un capitol din Sfânta Scriptură – cu întreaga familie, cu copiii, cu soţii, dacă e cu putinţă. Sau pentru a citi şi un canon – de pocăinţă, către Domnul nostru Iisus Hristos, un paraclis către Maica Domnului, un canon către Îngerul Păzitor, un acatist de mulţumire, un acatist al Sfântului a cărui praznic îl săvârşim. Să nu ne intereseze prea mult dacă se dezleagă la peşte – se dezleagă, sâmbăta, duminica, şi de praznice împărăteşti în acest post, dacă vreţi – dar să ne interesăm de hrana duhovnicească adevărată (deşi, nu vom exclude şi pe cea trupească – şi una o vom îndeplini, şi alta vom păstra).

Să postim, deci, în duh şi în adevăr, pentru a primi şi noi vestea cea mântuitoare: Hristos se naşte, slăviţi-L!

Pr. Constantin Cojocaru