Domnul nu se uită la darurile noastre… Se uită la voința cu care se aduce darul

Vine dăunăzi o mătușă năcăjită. Mă uitam, măi, cum i-aduce Dumnezeu! Ea săraca zice:

– Aș pune 40 de Liturghii, dar n-am bani de drum! Vă dau un șervețel!

Numai cu atât a venit, cu un șervețel.

– Știi cât m-a costat pe mine ăsta?

Și i-am zis :

– Mamă, lasă că-ți pun eu slujbe!

I-am pus de trei ori câte 40 de Liturghii pentru șervețelul acela.

– Mai dau 15 lei! a zis bătrâna.

– Vai de mine! Noi n-am venit aici la mănăstire să ne îmbogățim! Noi am venit să ne plângem păcatele.

– Dar nu-i primit dacă nu dau bani, părinte!

– Este primit. Îți spun eu!

De aceea, eu nu mă supăr când aduce cineva puțin. Pentru că Domnul nu se uită la darurile noastre… Se uită la voința cu care se aduce darul.

Când a văzut Sfântul Antonie cursele diavolului pe fața pământului întinse până la cer, a zis: Doamne, cine mai poate trece printre acestea?. Și aude un glas din cer: Antonie, smerenia și milostenia!.

Când se întâlnesc aceste două fapte bune, adică smerenia și milostenia, străbat toate cursele lumii! Deci milostenia nu se caută numai în mulțimea banilor, ci mai ales în inima și voința cu care se aduce ea.

Din Ne vorbește Părintele Cleopa 7, Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, p. 91-92