„Masteratul ortodox ca o lecţie de viaţă” sau „De ce iarăşi mă bucur?”

Observaţi că în zilele de astăzi totul se rezumă la profit? Căutăm profit, învăţăm pentru profit, lucrăm şi trăim tot pentru acesta. Şi cum vedeţi multe le facem nu din plăcere, ci din trebuinţă. E bine cînd există o comuniune între ceea ce ne este de folos, ceea ce ne este pe plac şi ceea ce facem. Însă şi acest tandem trebuie dobîndit. Deci, luptăm pentru ceea ce dorim să obţinem. Şi totuşi, unul luptă pentru bani, altul pentru sănătate, celălalt – pentru mîntuire…

Să faci studii cu drag se întîmplă mai rar şi fericiţi sînt cei care au găsit bucuria în ceea ce fac zi de zi. Cu aşa idei am venit şi noi la USM, fiecare cu un scop al său (unul din plăcere, altul pentru cunoştinţe, altul posibil mai mult pentru diplomă) care oricum ne-a adus pe toţi în faţa unui drum nou şi interesant.

Nu vreau să fac publicitate universităţii sau să chem la studii (deşi nu ar fi rău), vreau doar să vă împărtăşesc bucuria şi învăţămintele duhovniceşti din acest curs de masterat.

Cursul a adunat oameni diferiţi. Probabil anume aceasta este cel mai frumos. În grupa noastră au fost arhimandriţi, ieromonahi, ierei, profesori, lingvişti, sportivi, economişti, teologi, istorici, mămici tinere (ba chiar şi o mămică eroină cu 7 copilaşi) şi proaspeţi absolvenţi (licenţiaţi) ai Facultăţii de Litere. Diferenţa de vîrsta între noi ajungea pînă la 20 de ani, toţi veseli, energici, comunicabili, plăcuţi, uneori tăcuţi, uneori revoltaţi, diferiţi.

E de menţionat şi rolul profesorilor, care erau îngăduitori, cu atitudine creştinească, cu blîndeţe şi bun-simţ, tineri şi mai în vîrstă, cu evlavie şi respect. Profesorii învăţau şi ne învăţau. Era un schimb permanent de idei şi de întrebări-răspunsuri. Preoţii şi călugării erau invadaţi cu întrebări. Timp de 2 ani am tot întrebat şi am întrebat. Şi pentru că erau 5 preoţi în grupă, puteam afla 5 opinii la aceeaşi întrebare şi să facem concluzii.

Timp de aceşti doi ani, colegii s-au schimbat şi la faţă şi la minte, trei dintre ei au devenit părinţi (mamă şi tată), au mai crescut, au mai aflat ceva nou, dar nu doar aceasta a fost schimbarea. Am observat că altfel sînt privite lucrurile, altfel se analizează, altfel se simte realitatea.

De la început a fost mai greu: caracterele diferite ale colegilor duceau uneori la unele contraziceri. Unii au fost categorici, alţii mai puţin. Însă urma să fim împreună încă un drum de 2 ani, de aceea am învăţat să ne respectăm şi să răbdăm, poate şi să iubim. Prima sesiune ne-a învăţat să ne ajutăm, să ne încurajăm şi să fim mai uniţi, iar mai apoi a fost mult mai uşor…

Universitatea ne-a creat condiţii ca să putem lua învăţăminte de la fiecare coleg. De la monahi am fi putut să învăţăm să dobîndim pacea prin rugăciune, de la preoţii (de mir) mai în vîrstă – înţelepciunea şi cumpătarea, de la mămici – puterea şi dragostea, iar în ansamblu fiecare zi de la facultate se transforma într-o

lecţie de viaţă. Era necesar doar să faci un mic efort şi să observi sau chiar să simţi.

Am rămas impresionată şi de felul de a fi al colegilor. Simţul sănătos al umorului împrospăta lecţiile de lingvistică, iar pildele din viaţa fiecăruia dintre noi transformau lecţiile într-o comunicare plăcută şi prietenească.

Unii dintre noi au avut prima ocazie de a practica predarea religiei în şcoală sau de a vorbi în faţa studenţilor de la universitate. Am participat cu colegii la simpozionul ştiinţific internaţional, la cel pedagogic internaţional, precum şi la conferinţe studenţeşti din cadrul univesităţii. A fost o experienţă frumoasă, care nu ne-a lasăt „să ne îngropăm talantul”, ci ne-a ajutat să ne descoperim noi aptitudini în exprimare scrisă şi verbală.

Colegii ne-au dus în vizită la parohiile din ţară, dintre care aş vrea să menţionez parohia de la Drăguşeni, unde am avut ocazia de ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Spiridon al Trimitundei, hramul mic al bisericii, să aflăm o comunitate unită, o biserică mult dorită de locuitorii satului, unde fiecare creştin are grijă şi dragoste de biserică şi de cei din ea. Creştinii de acolo dau dovadă de susţinere frăţească şi răbdare, iar corul bisericii cucereşte auzul prin cîntări simple, dar sincere, liniştite şi cu duh.

Aproape toţi dintre noi eram angajaţi în cîmpul muncii, de aceea fiecare făcea un efort ca să reuşească în ambele direcţii. Majoritatea erau din localităţi depărtate de Chişinău, precum Hînceşti, Nisporeni, Ialoveni, Străşeni, Orhei ş.a. Totuşi nimeni nu a dat acest motiv spre a lipsi de la curs. Totul se făcea cu drag şi cu străduinţă. Atunci cînd faci ceva cu jertfire, e mult mai plăcut să vezi roada.

Aşa a fost şi în cazul nostru.

Au fost multe momente unicate şi impresionante. Aşa a trecut timpul şi iată-ne deja absolvenţi.

Slava Domnului pentru toate!

Mulţumiri celor care ne-au răbdat, ne-au îndrumat şi ne-au învăţat. Iar celor care vor să urmeze acest curs, un ”sfătuleţ”: fiţi mai răbdători, mai simpli şi încercaţi să faceţi totul cu bucurie şi spre Slava lui Dumnezeu.

Natalia Plugariov