Meditaţii între Blagoveştenie şi Florii - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Meditaţii între Blagoveştenie şi Florii

17:26, luni, 7 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Suntem între două praznice împărătești. Prin piață și marketuri e forfotă. Toată lumea e în căutarea peștelui, căci la aceste sărbători se dezleagă la untdelemn, vin și pește, de parcă n-a mai văzut sau n-a mai mâncat lumea astfel de bunătăți.

Paradoxal, dar majoritatea celor care sunt în goană după pește nu prea postesc în această perioadă. Să fi căpătat peştele alte proprietăți sau se sfințește peștele în aceste zile?

Iarăși coborâm cele sfinte la stomacul nostru! În loc să-L căutăm pe Dumnezeu, ne zvârcolim după mâncare, de parcă fără de pește, ouă, brânză ș.a. nu vom rezista!

Apoi să înțelegem corect mesajul Bisericii, cuvântul „dezlegare” înseamnă „permisiune”, și nu „recomandare”, „obligațiune”. Când suntem îndemnați să ținem post mai strict, să facem metanii, căutăm tot „dezlegări”, care tare ne plac. Or, chiar dacă e praznic și se dezleagă la vin și pește, nu prea auzi să zică lumea că oricum e post, poate să ne abținem, să facem sărbătoare în casa unor nevoiași… Și chiar dacă se fac dezlegări, atunci la „puțin!!!” vin, pește, lactate…

Fiecare cu neputința lui. Însă rostul postului nu este să-l rupă pe om de mâncare, fără de care de-a dreptul nu poate trăi, ci să-l scoată din viața păcătoasă, plină de pofte și patimi. Viața ar trebui să fie un post permanent, prin care am spune nu plăcerilor și poftelor trupești. „Depărtându-ne de bucate, să ne lepădăm și de păcate,” ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, iar Sfântul Teodor Studitul ne spune: „Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău.” Slăbind trupul, stingem multe aprinderi ale acestuia și trezim facultățile noastre sufletești.

Postul este un mijloc prin care omul, nevoindu-și trupul, se întărește sufletește. Adevăratul post este doar cel îmbinat cu rugăciunea și faptele bune, care luminează calea desăvârșirii.

Perioada de postire este primăvara sufletului, care-l renaște sau îl reînvie pe om spre o nouă viață – cu și pentru Hristos. Atâta doar că trebuie să mergem de la postul trupesc la cel duhovnicesc. Să facem virtutea lucrătoare în viața noastră de zi cu zi.

„Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi a sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii… El învaţă liniştea şi este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte.” (Sfântul Isaac Sirul). Doar prin post și rugăciune pot fi trăite aceste clipe sublime ale praznicelor domnești. Se deschide sufletul spre veșnicie și simțim dragostea divină. Vedem cum Cel de Sus împlinește planul Său cu noi, creația. Iată am primit vestea cea bună că Dumnezeu va veni în trup omenesc pentru a-l sfinți, pentru a-l ridica din mocirlă și pentru a-l face templu al sufletului.

„Pe cel de o ființă cu Tatăl și cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc, cea fără prihană!” – se cântă în condacul Bunei Vestiri. Iar în Slava de la Laude se zice: „Taina cea din veac se descoperă astăzi și Fiul lui Dumnezeu Fiul Omului se face. Ca luând ce este mai rău, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam dorind să fie Dumnezeu, și n-a fost; iar Dumnezeu om Se face, ca să facă pe Adam Dumnezeu. Să se veselească făptura … Cel ce Te-ai făcut  om pentru mântuirea noastră, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”.

Să-i mulțumim Domnului pentru toată dragostea părintească față de lumea răzvrătită, căci Dumnezeu a căutat la o fire neprihănită, smerită, feciorelnică și iubitoare, acestea fiind condițiile pentru a se naște Dumnezeu în fiecare dintre noi. Or, pe mulți îi vezi agitați, înrăiți, invidioși… și te întrebi: postesc? se roagă? sunt cu sau Îl caută pe Dumnezeu? Sigur că NU!

Doar pruncii sunt în stare să aducă adevărate laude, fiind fără prihană. Această realitate o deslușim din condacul la Duminica Floriilor: „Pe scaun, în cer, și pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit și cântare de la pruncii cei ce strigau Ție: Binecuvântat ești, Cel ce vii să chemi pe Adam!”.

Astfel, să râvnim a fi sinceri și nevinovați asemenea copilașilor, dar înțelepți și trăitori destoinici aici, pe pământ, pentru a fi moștenitorii raiului ceresc.

Să ne încredem, în primul rând în Domnul, care nu ne va trăda, nu ne va părăsi, și care ne ajută, ne susține … ne iubește.
„Îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 14) și „Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.” (I Petru 5, 7).

Preot Octavian MOȘIN

Contact Form Powered By : XYZScripts.com