Ne păzește de duhul cel viclean

Un frate mi-a povestit următoarele:

„Într-o zi am plecat din Atena împreună cu Bunicuțul, ca să vedem un teren. Asta se întâmplă înainte să cumpere terenul pe care se află acum mănăstirea. Ne-am dus așadar la Inofita.

Pe drum părintele a început a-mi spune niște lucruri cu un înțeles atât de adânc, încât nu l-am putut pătrunde. O vreme a continuat să vorbească, apoi deodată a început să strige:

– Măi omule, pricepi ce-ți spun?

Eu l-am privit cu mirare, spunând în sinea mea: „Doamne, ce-o striga Bunicuțul așa de tare? Nu l-am mai auzit niciodată strigând așa”. Apoi i-am răspuns:

-Nu, Bunicuțule, nu pricep.

A doua zi m-a sunat la serviciu și m-a întrebat:

-Ai băgat seama ieri că ți-am vorbit mai tare?

-Da, Bunicuțule, i-am raspuns.

-De unde să știu, părinte?

-Ei bine, fiule, venea un duh necurat ce voia să-ți sădească în minte gânduri de îndoială despre cele ce-ți spuneam, așa că am strigat ca să te scot de sub înrâuirea sa.

– Cum , părinte?, cum e cu putință așa ceva?

– Ei bine, este. Îți voi spune altădată cum anume. Acum, rămâi cu bine, mai zise părintele și închise telefonul.

Altădată l-am întrebat despre aceasta, iar părintele mi-a spus:

– Ei, lasă asta acum. Gata! S-a dus!

„Matematici superioare”, am cugetat eu în sinea mea”