Pentru cei care întreabă „Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?”

Unui tînăr învăţător care întreabă: „Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?”

Sînt, sînt destui. Dacă n-ar fi, s-ar stinge mîndrul soare: fiindcă la ce să lumineze o candelă aşa de scumpă unei simple menajerii?

Mi-ar trebui multă hîrtie ca să aştern în scris pildele minunate de adevăraţi creştini pe care i-am întîlnit eu însumi în viaţa mea – iar ţie, multă vreme ca să le citeşti şi să-ţi îndulceşti sufletul. Deocamdată, cercetează-te pe tine însuţi în oglinda acestei singure pilde:

Eram anul trecut în Maciva. Aşteptam trenul într-o staţie mică, cînd am văzut o ţărancă bătrînă lîngă şine. Faţă bătrînească ofilită, dar luminată cu acea minunată strălucire de taină ce se vede adeseori pe feţele oamenilor duhovniceşti. Am întrebat:

– Pe cine aştepţi, soro?

– Păăăi, pe cine mi-a trimite Domnul, zise ea.

Continuînd discuţia, am aflat următorul lucru: ea vine zilnic în staţie să vadă de nu se află vreun călător sărac, care să aibă trebuinţă de hrană şi de gazdă – şi cînd se află vreunul de acest fel, îl primeşte cu bucurie ca pe un trimis al Domnului şi îl duce la casa ei, ce se află un kilometru mai încolo.

Am mai înţeles din discuţie că citeşte Sfînta Scriptură, şi merge la biserică la slujbe, şi posteşte, şi ţine toată legea lui Dumnezeu. Mai apoi, vecinii ei ne-au spus că femeia e o adevărată sfîntă.

În cele din urmă, am încercat să laud evanghelica ei dragoste de străini – însă mai înainte de a-mi termina cuvîntul a suspinat zicînd:

Oare nu sîntem noi oaspeţii Lui în fiecare zi, întreaga viaţă?

Şi lacrimi prinseră a-i străluci în ochi.

O, milostiv şi dulce suflet al poporului! Tînărul meu prieten, dacă te numeşti învăţător al poporului, poţi rămîne deseori de ruşine; dar de te vei numi ucenic al poporului, nu vei rămîne de ruşine niciodată.

Sfînta milă Dumnezeiască să te lumineze!