Viața Sfântului Alexandru Nevski, cneaz al Vladimirului şi Novgorodului

„In mana Domnului sunt puternicii pamantului, spune inteleptul, si ceea ce este trebuincios ridica Dumnezeu la vremea sa.

Numele lui Alexandru Nevski este unul dintre cele mai slavite din istoria poporului rus. Si el este nu doar slavit, ci este unul dintre conducatorii cei mai insemnati, unul dintre cei mai iubiti de poporul nostru. Istoria noastra a avut multi eroi, dar pe nici unul nu-l pomeneste asa de des ca pe Alexandru. El s-a nevoit mult pentru pamantul Rusiei si cu sabia si cu mintea sa, contributia lui la constituirea statului rus fiind nepretuita. Merita a fi cinstit ca mare conducator de osti, pentru ca in toata viata sa n-a pierdut nicio batalie. Cu osti putine i-a invins pe cei mai puternici dusmani. Ai sai l-au socotit un geniu militar harismatic. Dar este ceva ce ii aduce lui o deosebita cinste: in acea epoca intunecata a razboaielor fratricide neincetate, sabia lui niciodata nu s-a murdarit de sange rusesc si numele lui nu s-a patat prin participarea la niciun razboi fratricid. Poate ca tocmai acest fapt s-a fixat in amintirea poporului si i-a adus o cinste deosebita. De asemenea, ca om de stat el este mare pentru ca a indraznit sa se orienteze corect in cele mai complicate situatii create de navalirea tatara si a inceput primul acest drum corect pe care mergand uramsii si descendentii sai, cnejii Moscovei, au ajuns la unitatea de stat si la victoria impotriva hoardei tataresti. Iar a purcede sa mergi impotriva cursului vremii si sa alegi anume acest drum parea o nebunie si trebuia sa ai calitati exceptionale ale mintii si sufletului.

Sfantul Alexandru a fost chemat de Domnul la slujirea de mare cneaz intr-o epoca istorica grea pentru Rusia. La nord ii amenintau suedezii, cu armata lor regulata. De la apus ii nelinisteau neincetate navaliri ale Lituaniei. Principalul pericol il reprezentau doua ordine catolice, care s-au unit in timpul lui Alexandru -Llivonski si, mai ales, puternicul si disciplinatul ordin al cavalerilor teutoni- care avea pretentii nu numai asupra pamantului rusesc, ci si asupra Ortodoxiei, pe care o voiau supusa de puterea catolica. Iar din rasarit veneau peste Rusia cei ce cresteau in putere, cei din Imparatia Mongola. Aceasta atinsese in acea vreme cea mai mare inflorire a ei, care se intindea de la Turghestan pana la granitele Chinei de Nord si pana in pustiul asiatic Gobi.

In aceeasi perioada si in interiorul tarii situatia era tragica. Erau trei centre de baza in Rusia: Kievul, Suzdalul si Novgorodul. Kievul a fost odinioara un stralucit oras, de cultura, bogat, iar in aceasta parte a inceput deja sa se aseze ideea crestina si s-au nascut constiinta unitatii nationale a intregului pamant rusesc. Au aparut biserici monumentale, biblioteci, si scoli. Aici a fost intemeiata Lavra Pecerska din Kiev, cu sfintii ei nevoitori si cu directiile duhovnicesti de adaptare constructiva a Ortodoxiei bizantine la conditiile rusesti.

In cele mai bune cnezate din sud s-a raspandit frumusetea duhului crestin, cu largi orizonturi reflectate in poezia populara si in idealuri indraznete. In altele, insa, s-au pastrat inca apucaturile pagane, care duceau la lupte intre frati, lupte care duceau insistent Rusia kieveana spre distrugerea totala.In acelasi timp, neincetatele navaliri ale nomazilor au distrus gospodariile si au intrerupt comertul. Ca rezultat al acestor necazuri, populatia din sud a inceput sa se mute , in masa in nord. Si asa, la sfarsitul veacului al XII-lea, cu doua sute de ani inaintea nasterii Sfantului Alexandru Nevski, Rusia kieveana a saracit, s-a pustiit si un vrajmas puternic cu usurinta ar fi putut-o distruge definitiv.

Populatia mijlocie din sudul Rusiei, care s-a mutat in nord, activiattea misionara a monahismului si a cnejilor rusi, si chiar conditiile naturale prielnice, care aparau pamanturile din nord de nomazii din sud- au actionat in favoarea ridicarii Rusiei de Nord. Cei ce au venit din sud, cnejii, au ridicat aici, pe fundalul educatiei pagane, noi orase rusesti : Yaroslavl, Suzdal- pe raul Nerei, Vladimir – pe Creozma, Rostov, Pereaslavl si altele.

Cneazul Iurii Dolgorukii a fost primul care a inteles importanta viitorului stat din pamantul Suzdalului.

El s-a apucat cu multa energie sa-l construiasca, sa ridice biserici, sa ridice ziduri de intarire pentru orase , si prin toate masurile , a grabit intemeiarea sa. Actiunea lui Iurii Dolgoruki au continuat-o cu osardie fii si urmasii sai – Andrei Bogoliubski si bunicul Sfantului Alexandru, Vsevolod, cel numit Marele Cuib- si, ca si rezultat al caderii Kievului, s-a ridicat Suzdalul si s-a format Pamantul Suzdalului, unde, impreuna cu cnejii, s-au mutat si ostile lor si boierii.

Alcatuirea gospodareasca a vietii si conducerea statala in Suzdal s-au dezvoltat prin cai proprii; oamenii au fost legati permanent de gospodaria cneazului. Acolo, in mod gradat, s-a format un tip nou de stat rusesc.

Structurile interioare ale Kievului si Suzdalului sunt total diferite; in perioada infloririi sale, Kievul cunoastea o crestere economica si cultura ampla; pe cand Suzdalul era un oras cu o cultura modesta , asa -numita ” Rusia permeagnaia”, puternica prin legatura sa cu cneazul si pamantul, aparata de dusmanii din sud, de padurile masive si de diferite rauri. Odata cu Suzdalul isi are inceputul sau si intreaga Rusie, saraca si smerita, dar , prin Sfantul Alexandru si fiul sau, Sfantul Daniel, isi are inceputul. Cneazul din Suzdal a tinut strans in mainile sale conducerea, constientizand cu raspundere ca in unitatea dintre cneaz si popor sta puterea Rusiei.

Dar aceasta dorinta de a conduce a fost piatra de poticnire dintre Suzdal si fortele libere din Novgorod. ‘ Marele Novgorod’ se deosebea mult de Kiev si de Suzdal. Un sir de cauze au influentat crearea in el a unei alcatuiri statale deosebite. Terenul nefertil i-a fortat pe novgorodeni sa se ocupe cu vanatoarea, pescuitul si negotul. Fiind punctul de mijloc al regiunii, mai bine populate si cu oameni intreprinzatori, Novgorodul s-a imbogatit prin munca populatiei, fara nici o participare deosebiat din partea puterii cneazului.

Aceasta putere era concentrata in mainile marilor boieri tragoveti. Totusi, puterea suprema era Adunarea tuturor novgorodenilor liberi, care ii cuprindea ” pe oamenii cei mari ” , pe boieri. Dar, uneori, impotriva lor se sculau ” oamenii mai mici „, adica micii agricultori si saracimea, care micsora puterea boierilor. Aceasta contradictie a fost izvorul unor rascoale partiale si a unuor lupte intre frati. Numai intr-un punct novgorodenii erau unitari- si anume cand se impotriveau pierderii libertaii lor. Cneazul era pentru ei conducatorul armatei in timpul navalirii vrajmasilor externi si judecator cu o poutere ingradita ferm. Orice incercare a cneazului de a trece peste aceste ingradiri atragea o atitudine negativa din partea novgorodenilor.

In vreme de pace, novgorodenii aveau dorinta de a se indeparta cat mai mult de cnejii Kievului, care nu aveau pretentii privitoare la stirbirea drepturilor si libertatilor lor. Iar in timpul navalililor dusmanilor externi, ei ii chemau de obicei pe stapanitori – si mai mult pe cnejii din Suzdal. Caracteristica vietii Novgorodului a fost intarirea puterii pamantesti a novgorodenilor in defavoiarea puterii cneazului in conducerea pamantului din Novgorod.

Ridicarea Suzdalului s-a lovit de Novgorod. In Rusia de Nord au aparut doua centre: cel puternic Suzdalul, si cel bogat , iubitorul de libertate Novgorod. Intre Suzdal si Novgorod era o adanca deosebire. Novgorodul se gasea pe drumul Suzdalului. Din aceasta pricina a inceput lupta permanenta din Suzdal si Novgorod. Aceasta nu erau certuri intense de tip rusesc ci o adevarata lupta a doua puternice vointe ale celor doua tendinte incapatanate. Aceasta a fost starea istorica exclusiva a Rusiei in vremea nasterii Sfantului Alexandru : in jur – multi dusmani eterni, la sud – Kievul, dezmembrat, iar la nord doua centre care se intreceau- Suzdalul, care crestea si Novgorodul.

In aceste conditii , nimeni, nici chiar un activist de stat politic si genial nu ar fi putut sa salveze Rusia. Pentru aceasta era nevoie nu numai de daruri exceptionale , cum a vaut Sfantul cneaz Alexandru, ci si de credinta puternica in Dumnezeu, de eroismul si iubirea jertfelnica fata de poporul sau.

Maretia Sfantului Alexandru consta in aceea ca el, din frageda tinerete , a recunoscut in fata lui Dumnezeu adancul tragism al epocii sale istorice si, dupa cuvintele Mantuitorului, de buna voie si-a primit crucea sa, aceea de Mare Cneaz si I-a ramas credincios lui Dumnezeu pana la sfasitul vietii sale.

In felul acesta, Sfantul Alexandru a avut in viata sa, in conducerea Rusiei, un tip nou de Ortodoxie ruseasca, de eroism sfant, de nevointe si mucenicii in postul sau inalt , se stat.

Pentru a putea patrunde danc si a pretui asa cum trebuie nevointele sale, trebuie facuta o anliza corecta a acelei epoci si trebuie cunoscute indeaproape problemele religioase, bisericesti, patriotice si istorice.

Sfantul Alexandru s-a nascut la 30 mai 1219, in Pereaslavl, pamantul Suzdalului. El a fost fiu al Marelui Cneaz Iaroslav Vsevolodovici si al fericitei cneaghine Teodosia. La varsta de trei ani, el a fost luat de mama sa iubita si efierosit lui Dumnezeu ca viitor cneaz al Rusiei. A fost educat de bunicul sau, care l-a invatat pe el cititul in Biblie si Psaltirea si l-a ajutat sa isi dezvolte puterile fizice, precum si priceperea si barbatia in cele mai periculoase vanatori.

Viata Sfantului Alexandru arata insusirile sale extraordinare, vadite inca din frageda copilarie. El a invatat repede sa citesca si sa scrie si petrecea cesuri intregi in lumea cartilor; se ocupa mai ales cu studierea Sfintei Scripturi. Era puternic , capabil, viteaz si frumos. Peste tot el era primul si la citirea Psaltirii si la vanatoare- si prin urmare si la razboi. Dar, in acelasi timp, el avea permanenta vointa de a patrunde in adancul sufletului.

El Il iubea pe Dumnezeu din tot sufletul, ii iubea si pe oameni si, pe langa babatia sa, il caracteriza milostenia si puterea de compatimire a suferintelor semenilor. Viziunea cneazului asupra lumii s-a dezvoltat din frageda copilarie in doua directii, tipice pentru cnejii Suzdalului. Pe de o parte , era Biserica si viata bisericesca, cu mersul la biserica, la liturghie, devreme, fapt care intarea dragostea de Biserica si de slavire a lui Dumnezeu, precum si raspunderea fata de Dumnezeu si de patrie.

Pe de alta parte , cneazul a invatat sa intelega legatura cneazului cu tot cnezatul si se pregatea pentru primirea puterii in stat printr-o activitate sustinuta.

El a crescut si a devenit un cneaz minunat al Suzdalului. Trasaturile principale ale acelor cneji erau: o credinta puternica, iubirea pentru slujirea ortodoxa si situatia bisericesca, cresterea tendintei de a construi biserici. Fiecare cneaz lasa dupa el o biserica, pe care o iubea cu dragoste puternica, ca pe creatia sa si ca pe un dar adus lui Dumnezeu.

Cnejii din Suzdal aveau o dragoste sa vina la biserica de dimineata, aprindeau candele si lumanari , intrau in liniste, cu evlavie fata de biserica si icoane si , cu inimi smerite, varsau lacrimi de umilinta, dar cand ieseau din biserica in lumea aspra, lor le revenea si rolul de cneji conducatori. Si ei au tinut pamantul cu o mana puternica. In razboaie au reusit sa-i astepte si sa-i incetinesca si sa-i potolesca pe dusmani folosind drumuri, rauri, gheturi. Dar convingandu-se de posibilitatea biruintei, au mers cu hotarare si au fost fara mila fata de dusmani.

Iaroslav Vsevolodovici a fost foarte credincios si evlavios, dar aspru si inchis, cu zvacniri cand de manie, cand de mila.

In chipul Sfantului Alexandru se regsesc trasaturile mostenite de la tatal si de la stramosii sai, dar el le era superior in toate privintele. In locul nesupunerii din firea tatalui si a bunicilor sai, in el a crescut bunatatea inimii si repeziciunea mintii. De la stramosii sai a mostenit o credinta puternica, temeinicia parerilor si instinctul de a pune in practica deciziile, de a trai si de a-si tainui gandurile si intentiile.

In toata activitatea sa, Sfantul Alexandru intruchipeaza cele mai bune traditii ale cnejilor din Suzdal, dar le exprima prin spiritul sfinteniei sale. Din frageda pruncie, el a simtit raspunderea exclusiva pentru Biserica Ortodoxa si Rusia inaintea lui Dumnezeu.

El a trebuit sa ia cu asalt greutatile vietii inca frageda copilarie si sa se mute impreuna cu familia sa din Pereaslavl in Novgord. Iaroslav l-a obisnuit pe fiul sau inca din copilarie sa participe la judecati si la adunarile furtunoase ale soborului. Aceasta era scoala aspra a vietii.

In anul 1228, dupa un rand de razboaie victorioase asupra navalitorilor Novgorodului si dupa marile si furtunoasele neintelegeri cu novgorodenii pentru conducere, Iaroslav a plecat definitiv din Novgorod si i-a lasat pe doi dintre copiii sai – pe cel mai mare Teodor si pe cel de noua ani , Alexandru- cu boierii la conducerea orasului…”

Sursa : „Viata Sfantului Alexandru Nevski – Conducatorul- Eroul- Sfantul ” tradusa de Parintele Sava Marin