Header image

Asemănarea cu Dumnezeu la Macarie Egipteanul

9:37, joi, 9 noiembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Sunt câțiva bătrâni ai Patericului care se bucură de o apreciere ieșită din comun. Unui monah i s-a descoperit că Avva Antonie cel Mare este la o măsură superioară tuturor, el este acolo unde este și Dumnezeu. Un cuvânt surprinzător găsim și despre Macarie Egipteanul, despre care se spunea că a devenit „un dumnezeu pe pământ”. O comparație suficient de puternică să îți oprească respirația. De ce este „dumnezeu” pe pământ? Pentru că, „așa cum Dumnezeu acoperă lumea, tot așa Avva Macarie acoperea greșelile pe care le vedea, prefăcându-se că nu le vede, și pe cele pe care le auzea, prefăcându-se că nu le aude”.

Apoftegma face două afirmații tari: una despre Dumnezeu și cealaltă despre Avva Macarie. Întregul spectacol al lumii se petrece sub ochii Domnului. Nici una din tragediile de aici nu îi este străină, nici o durere și nici o suferință nu se ascunde dinaintea Lui. Și cu toate acestea, harul Său neîncetat se revarsă asupra acestei lumi, cu toată corupția și nedreptatea din ea. Fără să fie părtaș răutății, mila lui Dumnezeu acoperă toată firea.

Privirea Avvei Macarie este la fel ca cea a lui Dumnezeu. Acoperă păcatele și răutățile. Le vede cu durere ca și pe ale sale. Înțelegerea totală a fiecărei neputințe și a oricărui păcat îl face pe Macarie asemenea lui Dumnezeu. Această practică duhovnicească pe care o găsim în deșertul egiptean o vom reîntâlni peste trei secole în Orient, la Sfântul Isaac Sirul. În stilul său caracteristic, plin de smerenie, Avva Isaac sfătuiește: „Nu mustra pe cineva și nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în viețuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greșit și acoperă-l; și dacă nu poți lua asupra ta greșelile lui și nu poți primi certarea și rușinea în locul lui, rabdă-l măcar și nu-l rușina”. Plin de grijă și atenție pentru celălalt, se ferește să pună poveri prea mari. Ca într-o cascadă, poruncile sale se mulează în jurul nevoilor și al posibilităților celui cu care vorbește. Nimeni nu trebuie osândit, oricât de rău ar trăi. Este păgubos pentru toți. Răul, păcatul, greșeala ne arată vulnerabilitatea și slăbiciunea; fragilitatea din inima ființei noastre. De aceea cel care greșește are nevoie mai degrabă să fie privit ca un bolnav și acoperit cu dragostea noastră. Iar dacă asta nu poți să faci, atunci măcar leagă rănile păcatelor sale cu răbdarea ta.

Cu alte cuvinte, nu te supraordona, nu crede că știi mai bine decât celălalt. Nu acuza și nu îți scuza neajunsurile privind căderile mai mari ale celor din jurul tău. Înțelege că răul este o rană imensă care sângerează pe fața lumii și în inima fiecăruia dintre noi. Iar rănile au nevoie de dragoste și de răbdare pentru a se vindeca. Făcând așa ajungem la asemănarea cu Dumnezeu.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com