Header image

Aspecte generale ale epocii sinodale din Biserica Ortodoxă rusă

0:13, vineri, 21 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Epoca Sinodală din Biserica Rusă se referă la instalarea Colegiului, de către Petru cel Mare în anul 1721, ca organ înlocuitor al patriarhului.

Colegiul în prima ședință și-a schimbat denumirea în „Sfântul Sinod Guvernant”. În conformitatea cu această titulatură a apărut în literatura de specialitate și denumirea de „epoca Sinodală”, deoarece aproximativ 200 de ani (1721 -1917), Biserica Rusă a fost condusă de Sfântul Sinod care avea caracterul unui colegiu. Sinodul se apropia conform drepturilor și regulamentului său de statutul Senatului, ambele fiind subordonate direct împăratului. În lipsa împăratului aceste două unități se pare că dețin puterea în stat, între ele se organizau conferințe și adunări pentru cazurile care necesitau o abordare complexă . Sinodul a fost introdus în organele de stat și prin aceasta Biserica aproape că este transformată într-o organizație care răspunde de principiile religioase și morale a robilor împăratului. În documentele oficiale deseori este numită – organizația mărturisirii ortodoxe .

După moartea patriarhului Adrian în anul 1700, nu se mai alege un nou patriarh în Biserica Rusă. În locul patriarhului este numit un înlocuitor temporar mitropolitul Ștefan Yavorsky. Această înlocuire a durat aproximativ 20 de ani. Schimbările au fost coordonate în totalitate de către Petru cel Mare. Nu este sigur dacă acesta de la început a decis irevocabil lichidarea patriarhiei sau această acțiune a fost rezultatul unei decizii luate în timp. Cauzele pentru care Petru lichidează patriarhia sunt destul de nuanțate. Una dintre ele ar fi îngrijorarea lui Petru cu privire la faptul că patriarhul Bisericii s-ar putea împotrivi reformelor sale. Prin urmare, patriarhul ar fi devenit un impediment și în procesul secularizării averilor bisericilor și a mănăstirilor inițiat mai târziu de împărat.

Din punct de vedere economic, social și politic epoca Sinodală a fost pentru Biserica și Imperiul Rus o perioadă de înflorire. Totuși, din punct de vedere teologic aceasta se pare a fi cea mai criticată și inacceptabilă perioadă. Au criticat epoca Sinodală mai multe Biserici Autocefale, la fel a fost criticată de către unii teologi catolici dar și de caracterele conservatoare din interiorul Imperiului Rus. Motivul criticilor este faptul că noua formă de conducere are o structură inspirată din protestantism. Schimbarea radicală a lui Petru I, impune o notă negativă la adresa ei, prin simplul fapt că a fost înlăturată conducerea canonică a Bisericii și înlocuită cu una deficitară. Prin reforma efectuată de Petru în Biserica Rusă se încalcă tradiția canonică a Bisericii, în special canonul 34 Apostolic : „Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (însemnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia”. Președintele Sinodului era egal cu ceilalți epscopi nu avea puterea patriarhului, doar abstract era numit primul dintre ei. În acest sens se poate spune că două secole Biserica Rusă a activat fără un „conducător”, dacă facem excepție de legea statului în care conducătorul Bisericii era numit Împăratul . Alte motive pentru care reforma lui Petru cel Mare nu este acceptată sunt: pentru lumea catolică noua formă de conducere a Bisericii Ortodoxe Ruse este foarte îndepărtată de modelul papal, în care împăratul se supune autorității religioase. Totodată, această formă se depărtează și de modelul bizantin.

Sistemul Sinodal aduce două perspective în care se dezvoltă ulterior viața Bisericii. În primul caz, prin noul sistem de organizare, Biserica se eliberează de influența suveranilor moscoviți obținând o libertate în viața internă. Problemele dogmatice, morale, mistice și misionare, sunt dezvoltate de Biserică fără a lua forma și direcția dorită de un țar sau cneaz „religios”.

A doua perspectivă arată că Biserica rămâne sub influența statului din punct de vedere administrativ și legislativ.

Acest lucru a fost depășit cu greu de credincioșii și slujitorii Bisericii, chiar dacă Petru cel Mare a desfășurat actul reformei timp de două decenii. Credincioșii vedeau în abolirea patriarhiei o necinstire a Bisericii. Oricum ar fi perioada sinodală conține și o mulțime de aspecte pozitive. Pe lângă situația dezastruoasă, din punct de vedere material, în care trăia poporul, acesta se găsea într-o stare deplorabilă și din perspectiva credinței. (superstiții, vrăji etc. erau la ordinea zilei în Imperiul Rus) Petru cel Mare prin reforma sa, deschide o nouă eră în plan economic, social, dar și religios. Se dezvoltă economia, educația și cultura Imperiului. Desigur au fost și aspecte negative care nu pot fi trecute cu vederea, dar ele nu pot diminua strălucirea dimensiunilor pozitive ale perioadei.

„În comparație cu perioadă anterioară patriarhală, Biserica Rusă a crescut aproape de zece ori pe parcursul perioadei sinodale. De la douăzeci și unu de milioane de locuitori cât număra populația în timpul lui Petru cel Mare, dintre care aproximativ 15 milioane ortodocși, Rusia în timpul lui Nicolae al II-lea, conform ultimului rencesământ din anul 1915, număra 182 milioane de populație dintre care 115 milioane fiind ortodocși. În perioada patriarhală Rusia avea 20 de eparhii cu douăzeci de episcopi. Biserica Rusă a terminat perioada sa sinodală cu 64 de eparhii și aproximativ 40 de vicariate, în frunte cu mai mult de 100 episcopi. Număra mai mult de 50 000 de Biserici, – 100 000 de clerici, pănă la 1 000 de mănăstiri cu 50 000 de monahi. Existau patru Academii Teologice, 55 de Seminarii, 100 de școli teologice, 100 de școli Eparhiale cu peste 75 000 de învățăcei anual” .

Rezultatele pozitive nu sunt doar rodul creșterii populației. Schimbarea paradigmei de manifestarea și organizare a Bisericii Ortodoxe Ruse a cauzat rezultatele uimitoare. Istoricul Kartașev cu privire la acestea afirmă: „După ce în perioada sinodală teologia rusă a însușit metodologiile, tehnicile teologice și științifice, a devenit rapid cea mai înaltă, partea cea mai puternică, putem spune chiar hegemonia Ortodoxiei de Est” . În perioada sinodală teologia rusă este cunoscută de celelalte Biserici Ortodoxe dar și de Occident. Acum se ivesc primii teologi ruși cu studii și o cultură aleasă. Tot acum începe să înflorească măreața cultură rusă, rodul reformei fiind personalități ca Pușkin, Homiakov și Dostoievski.

„În perioada nouă, Biserica Rusă a devenit obiectul atenției din partea mișcării Occidentale care căuta unirea ecumenică a bisericilor. Mai întâi lumea protestantă în persoana anglicanismului în sec. al XVIII-lea și al XIX-lea a bătut la ușa Bisericii Sinodale din Petersburg. Rolul Bisericii Ruse în cea mai nouă fază a mișcării ecumenice, în pofida greutăților prin care a trecul, nu este mai puțin important decât a celorlalte Biserici Surori” .

Pe plan duhovnicesc și mistic, Biserica Rusă, la fel a cunoscut o evoluție considerabilă prin sfinții care au vețuit în această perioadă și scrierile lor. În epoca Sinodală trăiesc părinții Paisie Velicikovski, Ignatie Briacianinov, Teofan Zăvorâtul, Serafim al Sarovului, Ambrosie și Moise de la Optina care au contribuit enorm la consolidarea teologică și dogmatică a Bisericii, mai târziu fiind trecuți în rândul sfinților.

Aspectele negative ale perioadei țin strict de influența statului exercitată asupra Bisericii. Cel mai des se afirmă că Biserica a devenit prin instalarea ober-procurorului un minister al statului, care îndeplinea toate ordinele împăratului. „Statul numea ierarhii Bisericii, urmărea activitatea lor prin instituția ober-procurorului, oferea Bisericii sarcini admninistrative, infiltra în ea aspirațiile sale politice” .

„Viața duhovnicească a trecut într-un plan secund, dar în prim plan a rămas oficial, mărturisirea de credință a statului, ce oferea înalților demnitari un certificat precum că s-au spovedit și s-au împărtășit, fără un astfel de certificat demnitarul nu putea fi considerat de încredere din punctul de vedere al statului. Sistemul generează o psihologie religioasă aparte, un tip special de oameni, un tip special de principii morale, o artă specială. Din generație în generație oamenii se deprind cu gândul că, Biserica este necesară, oligatorie, dar totuși este doar un atribut al statului” .

În mare parte acuzațiile aduse întregii perioade sunt subiective. Cel mai des criticii perioadei sinodale sunt foarte mult influențați de o evlavie bolnăvicioasă. Aceștia văd misiunea Bisericii doar într-o perspectivă eshatologică de sorginte gnostică. În viziunea lor lumea sensibilă este rea și oprește omul de la apropierea de Dumnezeu. Deseori împărtășesc anarhismul și exclud din natura Bisericii dimensiunea umană. În perioada sinodală s-a accentuat această dimensiune fără a neutraliza caracterul divin. Biserica împreună cu statul oferă credincioșilor o condiție materială necesară vieții și demnității umane. Pe alocuri, din multiple motive, s-a ajuns la o anumită formalitate, dar nu putem spune că Biserica a devenit formalistă și birocratică . Cei care nu erau mulțumiți de viața în lume puteau să meargă în mănăstiri, acestea erau pline de stareți și sfinți. Biserica era în lume, Biserica trebuie să fie în lume, să sfințească lumea și să împărtășească tuturor iubirea lui Hristos. Este adevărat că sistemul sinodal a provocat printre slujitorii Bisericii și mireni o lipsă de asceză, un creștinism simplu, o lâncezeală. Unii poate chiar au depășit normele în slăbiciunile lor dar, Biserica mereu a luptat, mereu au fost membre bolnave care au avut nevoie de vindecare.

În concluzie, legătura dintre Biserică și stat este o problemă aparte care necesită o abordare profundă. Statul se implică foarte mult în administrația Bisericii. El nu doar devine ocrotitorul ei, el este cel care o impune societății prin grija morală pe lângă cea materială, ce și-o asumă să o administreze cetățenilor săi. Ca urmare o trăsătură generală a Bisericii Ortodoxe Ruse formate în perioada sinodală este măreția, slava şi întregul mod de manifestare a Bisericii. Din nefericire într-o oarecare măsură Biserica devine o formă, prin care statul prezintă lumii puterea și bogăția sa. Mărețul stil liturgic al Bisericii, catedralele enorme, iconostasele fastuoase, vorbesc despre dorinţa poporului rus de a dărui lui Dumnezeu ce au mai bun, dar şi de invincibilitatea Imperiului Rus și a Ortodoxiei.

Diacon Roman Onica

Contact Form Powered By : XYZScripts.com