Header image

Asumarea suferinței

0:04, luni, 21 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Lectura Patericului poate să fie descu­rajatoare dacă ne oprim doar asupra faptelor de vitejie ascetică, adesea intimidante. Apoftegmele decupează mici felii din realitatea cotidiană a Părinților deșertului, pe care ni le livrează fără prea multe explicații suplimentare. În spatele acțiunilor stau însă niște principii duhovnicești, care nu își pierd sensul în nici un context. Pe Avva Isaac, preotul de la Chilii, îl vedem la un moment dat suferind de o boală gravă, din pricina căreia zace multă vreme. Ucenicul îi pre­gătește o fiertură în care pune câteva „prune mici”. Bătrânul refuză fiertura pentru că nu vrea să își slăbească tensiunea ascetică în care trăia. Răspunsul lui duce lucrurile un pas mai departe: „Drept să spun, frate, aș vrea să stau cu boala aceasta treizeci de ani”.

Într-o lume a confortului, dominată de frica exagerată de durere, o lume a tehnicilor medicale tot mai performante, atitudini ca cele ale Părinților pustiei sunt de-a dreptul revoltătoare. Asceții însă primesc tot ce li se întâmplă ca din mâna lui Dumnezeu: bucurii sau suferințe, toate se petrec în arhitectura complexă a proniei. Iar încrederea totală în Dumnezeu și în purtarea Lui de grijă este calitatea de căpătâi a nevoitorilor. Suferința, la fel ca și viața, este un dar al Domnului, în care se poate citi, chiar dacă cel mai adesea cu foarte mare greutate, dragostea Lui. Hristos Şi-a arătat iubirea pentru lume întinzându-Şi brațele pe cruce, iar răspunsul la această dragoste este tocmai asumarea înțelegă­toare a suferinței.

Creștinii nu își provoacă sufe­rință, nu o caută, dar ea este inevitabilă, ține de însăși logica internă a lumii căzute. Există în orice context boală, neputință, răutate, limitări, iar întâlnirea cu oricare dintre acestea poate fi sursă a suferinței. Doar asumarea ei, plină de nădejde și încredere în iubirea lui Dumnezeu, poate să-i descopere sensul și puterea duhovnicească. Iar nădejdea în mijlocul suferințelor celor mai absurde și al lipsei majore de sens este singura vrednică de Dumnezeu Cel iubitor.

Avva Isaac, preotul de la Chilii, în momentul în care zice ucenicului său că ar prefera să stea încă treizeci de ani în boală, arată că a descoperit nebănuita putere care se ascunde în asumarea suferinței, cu dragoste pentru Dumnezeu și plin de nădejde, în pofida a tot ce este descurajant. Puterea lui Dumnezeu se arată mai cu seamă în slăbiciune și neputință, acolo unde este El prezent, alături de fiecare om. Hristos nu a venit să alunge suferința, nu a venit nici măcar să-i dea un sens, ci a venit să umple suferința de prezența Lui, după cum zicea poetul Paul Claudel. Aceasta este până la urmă singura viziune creștină cu privire la suferință. Pe cât de simplu de expus, pe atât de greu de trăit. Și totuși, e calea bătătorită îndelung de generații întregi de asceți de dinaintea noastră.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com