Header image

Ateul Tsipras a cerut binecuvântarea Bisericii Ortodoxe înainte de fi investit premier

21:04, joi, 12 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Înainte de a fi instalat oficial în funcţia de premier al Greciei, preşedintele Syrizei, Alexis Tsipras a făcut o vizită Arhiepiscopului Atenei şi a toată Elada, Ieronim.

Întâlnirea dintre cei doi este cu atât mai semnificativă cu cât Tsipras este ateu şi a dorit doar o ceremonie civilă la investirea în funcţia de premier, nu şi una religioasă.

Discuţiile dintre ierarhul grec şi noul prim-ministru au fost private şi au durat aproape o jumătate de oră. La ieşirea de la discuţii, Tsipras a declarat că a venit să ia binecuvântare înainte de a fi investit în funcţia de premier.

„Am venit să iau binecuvântarea voastră înainte de a mă apuca de treabă. Avem nevoie de putere. Am venit să vă spun că relaţiile dintre Biserică şi Stat vor fi şi mai substanţiale şi mai îmbunătăţite ca oricând. Prin dialog şi cooperare va exista un climat bun pentru a ajunge la cele mai bune rezultate. Eminenţa Voastră, rugaţi-vă pentru Grecia„, a încheiat Tsipras.

De cealaltă parte, Arhiepiscopul Ieronim i-a mulţumit noului premier şi l-a asigurat că-i va da o mână de ajutor.

„Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult pentru interesul pe care ni-l acordaţi. Prima noastră grijă este de a-i ajuta pe semenii noştri aflaţi în suferinţă. Vom studia cu atenţie şi prudenţă toate problemele şi necazurile oamenilor. E nevoie să contribuim cu toţii, fiecare în felul său, pentru că avem un scop comun”, a spus PS Ieronim.

După această întâlnire, Arhiepiscopul Atenei s-a întâlnit şi cu preşedintele celuilalt partid de guvernământ, ANEL, a informat siteul oficial al arhiepiscopiei.

Ortodoxia este religie de stat în Grecia.

Sursa: http://activenews.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com