Au demarat lucrările la acoperișul bisericii în construcție "Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei" - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Au demarat lucrările la acoperișul bisericii în construcție „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei”

11:19, luni, 15 iulie, 2019 | Cuvinte-cheie: ,

Lucrările la biserica în construcție Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei avansează. Din darul lui Dumnezeu și cu aportul oamenilor de bună credință, recent au demarat lucrările la acoperișul edificiului eclesial al Spitalului de Urgență din Chișinău.

Pentru aceasta au fost procurate elementele de lemn a șarpantei, precum și învelitoarea acoperișului – un material frumos și durabil în timp, cum este tabla de cupru.

Acest sfânt lăcaș se înalță din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate în acest spital un real sprijin duhovnicesc. Or, omul în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.

Preotul-paroh Mihail Bortă împreună cu comunitatea parohială aduce mulțumiri tuturor celor care au sprijinit până acum edificarea acestei minunate biserici.

„Ne străduim să zidim un aşezământ bisericesc care să fie pentru toţi cei care-i vor călca pragul un loc de revigorare sufletească şi trupească. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei care s-au implicat conform posibilităților, dând o mână de ajutor, donatorilor și celor care ne-au susținut prin rugăciuni aduse Preasfintei Treimi. Mulțumim Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântului Ierarh Spiridon care ne poartă de grijă, rugându-i să ne sporească lucrările în continuare. Ne propunem cu Ajutorul Domnului să continuăm lucrările de interior și exterior ale pereților și amenajarea spațiului de cult”, a menționat preotul-paroh Mihail Bortă.

Lucrările la biserica Spitalului de Urgență din Chișinău înaintează, urmând ca la finele acestui an să se slujească prima Liturghie.

Pe tot parcursul lucrărilor de construcție Biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon” activează conform următorului program:

– Luni, ora 17.00, se citește Paraclisul Maicii Domnului.

– Joi, ora 17.00, Duminică, ora 12.00 –  Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon.

– Sâmbătă, ora 9.00 – Slujba Panihidei (rugăciuni pentru sufletele celor adormiţi)

– În ultimă zi de Vineri a lunii, ora 17.00 – se oficiază Taina Sfântului Maslu.

La solicitarea pacienților și a personalului medical se oficiază Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi, Sf. Mărturisire și Împărtășanie, în secțiile și saloanele spitalului.

Ardesa bisericii: Mun. Chișinău, str. Toma Ciorbă 1, Spitalul de Urgență, intrarea prin poarta de pe str. Mitropolit Petru Movilă; preot-paroh Mihail Bortă, tel. +373 68559904, e-mail: [email protected]

Celor care doresc să ajute la finalizarea lucrărilor de construcție

punem la dispoziție rechizitele bancare ale Parohiei :

Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor în LEI MOLDOVENEŞTI

Banca Beneficiară:
FINCOMBANK S.A. Filiala Nr. 01
Chisinau, Moldova

Beneficiar:
IBAN code: MD42FT222410100005141498
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”
IDNO : 1017620003639

 * * *

Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor în EURO

Bancă corespondentă:
Raiffeisen Bank International AG,
Viena, Austria
SWIFT code: RZBAATWW, Acc. 001-55.085.039

Banca beneficiară:
FINCOMBANK S.A.
Chisinau, Moldova
SWIFT code: FTMDMD2X

Beneficiar:
IBAN code: MD80FT222410100005141978
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”

 * * *

Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor în DOLARI SUA

Bancă corespondentă:
The Bank of New York Mellon, New York
SWIFT code: IRVTUS3N
ABA 021000018
correspondent account: 890-0067-810

Banca beneficiară:
FINCOMBANK S.A.
Chisinau, Moldova
SWIFT code: FTMDMD2X

Beneficiar:
IBAN code: MD23FT222410100005141840
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”

 * * *

Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor pe numele preotului-paroh Mihail Bortă:

Banca Intermediară:
Banca Transilvania
Cluj, Romania
SWIFT Code: BTRLRO22

Banca beneficiară:
BC Victoriabank SA Chisinau, Moldova
SWIFT Code: VICBMD2X
Correspondent account:

000RONLORO000886501

Beneficiar:
Cont IBAN: MD97VI225911804101449349

Nume: BORTA MIHAIL ION

Indicarea contului corespondent al BC Victoriabank SA și scopul transferului (Donație la construcția bisericii) este obligatorie.

 * * *

Susţineţi construcția bisericii prin transfer Western Union, MoneyGram (Titular: Mihail Bortă)

DONAȚII online prin intermediul sistemului de plăți online PayPal: 

 paypal.me/BMihail (Preot-paroh Mihail Bortă, tel. + 37368559904)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com