Header image

Banii, Biserica și Statul

12:49, vineri, 8 februarie, 2013 | Cuvinte-cheie: ,

Inflamarea spiritelor pe tema finanțării parțiale a Bisericii Ortodoxe române și a cultelor religioase din România evidențiază imaturitatea dezbaterii din țara noastră asupra subiectului separării Bisericii de Stat. Această temă, deosebit de importantă pentru definirea statului modern, a fost tot timpul tratată cu superficialitate.

De la discursuri naționalist-creștine, trecându-se printr-o jenantă tăcere cu privire la temă, s-a ajuns la un discurs secular nejustificat de agresiv, motivat doar de un anticlericalism radical.

Una din chestiunile cheie ale acestei lipse de dezbatere – căci petițiile inflamate, declarațiile autosuficiente și campaniile anticlericale din mediul online nu pot fi considerate „dezbatere” –, vizează chestiunea finanțării parțiale de la buget a Bisericii Ortodoxe și a cultelor din România.

A pune „la pachet” Biserica Ortodoxă română cu celelalte culte din România, atunci când discuți această temă, nu este deloc corect. La fel cum nu este deloc corect să soliciți tăierea finanțărilor de la buget, fără să discuți serios despre consecințele sale.

Dar mai întâi să vedem de ce Biserica Ortodoxă română primește bani de la buget și poate că nici măcar nu este avantajată de această formulă.

Motivul este simplu: unul din primele gesturi ale Statului modern român a fost cel de a subordona Biserica autorității politice. Pentru a crea această dependență, Statul și-a impus controlul asupra mai multor aspecte ale vieții bisericești. Mai mult, prin confiscarea averilor Bisericii – pe care istoricii mai binevoitori o numesc „secularizare” –, clerul a rămas la cheremul Statului. Care s-a și grăbit să ofere finanțarea parțială a salariilor personalului bisericesc.

Acest lucru s-a întâmplat, prin măsuri legislative ferme, cu toate cultele religioase din România, în efortul propriu oricărui Stat modern de a controla totul. A existat o singură excepție, și aceea temporară: Bisericile Catolice din România în perioada aplicării Concordatului cu Vaticanul.

Acum să vedem despre ce bani este vorba: o sumă infimă, dacă o privim din perspectiva bugetului României și nu al subiectivismului bine orientat: 0,4 procente din PIB. Această sumă reprezintă finanțarea parțială a 14.731 de clerici și a unui personal neclerical – inclusiv profesori de religie ortodoxă – de 17 mii de persoane. La aceasta se adaugă ajutorul bugetar pentru renovarea și construirea de biserici și alte lăcașuri de cult.

Merită Biserica Ortodoxă română să primească această finanțare? 23 de ONG-uri, dintre care 20 sunt organizații anonime, spun că nu. Recensământul, ne-a arătat că peste 87% din populația României s-a declarat de confesiune ortodoxă. Sondajele de opinie au evidențiat că între 60% și 80% dintre cetățenii români au încredere în Biserică. Toate acestea par a spune contrariul.

Dar pentru că acuza este aceea că banii respectivi ar fi cheltuiți inutil, e necesar să facem și un calcul pragmatic: care este aportul la PIB adus de mânăstirile și bisericile monumente istorice din România? Oare cât de mult din imaginea țării îl datorăm unor proprietăți bisericești, precum Voronețul sau „cimitirul vesel”?

Să mai menționăm aici trista poveste a moștenirii Gojdu, un patrimoniu de peste un miliard de euro care în loc să intre în proprietatea moștenitorului de drept, Mitropolia Ardealului, a fost practic furat și împărțit „frățește” între Statul român și cel maghiar?

Să mai discutăm aici despre legislația românească care împiedică cultele să dezvolte un învățământ confesional privat, probabil superior calitativ celui falimentar de stat? Să mai amintim de nenumăratele piedici birocratice care blochează accesul parohiilor, ca orice ONG, la surse de finanțare din proiecte europene?

Care ar fi alternativele la finanțarea parțială a Bisericii și cultelor de către Stat? Desigur, acest lucru s-ar putea face în două feluri: prima variantă ar fi prin retrocedarea imediată sau despăgubirea Bisericilor și cultelor din România pentru proprietățile confiscate. Acest lucru ar duce însă la falimentul imediat al Statului român.

O a doua variantă, cea mai bună, ar fi alocarea unei părți din impozitele fiecărui cetățean la confesiunea de care acela aparține. Acest lucru ar face, probabil, ca beneficiile financiare ale BOR să nu fie mai mici, ci mult mai consistente decât cele de până acum.

Dar a discuta despre soluții în contextul în care separarea Bisericii de Stat e subiect de scandal și nu de dezbatere, este inutil. Poate după calmarea spiritelor.

Autorul articolului: Bogdan Duca

Sursa: http://medievalia.ro/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com