Header image

Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea

Soţul este capul soţiei … Noi ştim că orice instituţie sau organizaţie – fie Biserică, parohie, mănăstire, sau, bancă, corporaţie şi şcoală – trebuie să aibă un conducător. Acelaşi lucru se cere şi pentru o familie reuşită , doar şi familia este o organizaţie – o organizaţie spirituală şi fizică. În conformitate cu Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie capului familiei este soţul.

Să ne amintim din nou de cuvintele Apostolului Pavel: Soţul este capul soţiei „.  Soţul, în calitate de cap al familiei, reprezintă principiul puterii în familie. Cum preotul este conducătorul spiritual al parohiei, şi este responsabil în faţa lui Dumnezeu pentru enoriaşi, aşa soţul este preot în propria familie, şi este responsabil pentru cursul vieţii de familie.

Acest lucru nicidecum nu înseamnă că soţul este mai bun sau mai presus de soţia sa. În Hristos toţi una fiind – nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Căsătoria este o unire a doi oameni egali. În Ortodoxie neexistând loc pentru şovinism. Faptul că bărbatul este capul familiei, nu-i dă nici un  drept să fie şi dictatorul, tiranul, sau puterea absolută şi judecătorul suprem pentru soţia şi copiii săi. Dar, ca şi oricare altă poziţie înaltă, poziţia de cap al familiei implică anumite responsabilităţi, grele şi complicate, dar în acelaşi timp interesante şi promiţătoare.
Sfânta Scriptura ne spune că soţul trebuie să-şi iubească femeia , după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea (Efeseni 5:25). Cei mai mulţi creştini au o idee vagă despre ce fel de dragoste este vorba în aceste cuvinte. În sensul lumesc  cuvântul „iubire” se referă de obicei la dragostea trupească, sau cea sentimentală, romantică. Dar ea nu are nimic de-a face cu înţelegerea creştină a iubirii. Să ne amintim cuvintele lui Hristos către ucenicii săi – Nu există dragoste mai mare, decât să-ți pui viața pentru aproapele tău! Prin urmare, din punct de vedere creştin, dragostea implică  sacrificiu şi altruism. Un soţ ar trebui să manifeste pentru soţia sa tot atât de multă grijă, atenţie şi afecţiune, cât Hristos manifestă faţă de Biserică.

Soţul  trebuie să fie dispus să-şi sacrifice chiar şi viaţa, după cum Hristos şi-a dat viaţa pentru dragostea faţă de Biserică. Un soţ ortodox ar trebui să poată să renunţe la toate – chiar şi la viaţă, dacă este necesar, de dragul soţiei sale. Din nou vom aminti cuvintele Apostolului Pavel – Soţul este capul soţiei, după cum Hristos este capul Bisericii. Noi ştim că conducătorul Bisericii, Hristos, a spălat picioarele ucenicilor săi. Mântuitorul, ne-a arătat ce înseamnă să fii cap – înseamnă să-i serveşti aproapelui, fiind cel dintâi în dragostea de care dai dovadă, în înţelegere şi răbdare, pentru a-ţi apăra şi proteja familia. Anume la această şi este chemat bărbatul, şi numai în acest caz, poate fi un om adevărat şi un bărbat adevărat, fidel la ceea, ce a depus în el Creatorul.

O soţie înţeleaptă vrea să-şi  vadă soţul anume aşa, şi nu va căuta o poziţie dominantă.  Cercetările psihologilor au dovedit chiar faptul că femeile au o aversiune profundă faţă de soţii, care le oferă poziţia dominantă în familie sau pentru faptul că le-o permit să o ia. În plus, este cunoscut şi faptul că multiple devieri în comportamentul copiilor şi chiar tulburări mentale adesea se întâmplă în acele familii, în care tatăl a încetat să mai fie capul ei, întruchiparea compasiunii, iubirii şi protecţiei.

Datoria soţului de a-şi iubi soţia şi copiii nu îi permite să-şi intimideze soţia sa sau s-o trateze ca pe o servitoare, cum adesea şi se întâmplă. Iată ce ne spune Sf. Ioan Gură de Aur:

„O slugă poate fi învătaţă să se supună prin teamă; dar chiar şi ea, provocată prea tare, îşi va căuta în curând libertatea. Dar tovarăşa de viaţă a cuiva, maica copiilor săi, izvorul bucuriilor sale, nu trebuie niciodată înlănţuită cu frică şi ameninţări, ci cu dragoste şi răbdare. Ce fel de căsnicie poate fi aceea, în care femeia se teme de bărbatul său? Ce fel de mulţumire ar putea avea bărbatul însuşi, dacă trăieşte cu femeia sa ca şi cum i-ar fi roabă, şi nu ca şi cu o femeie, după propria ei voie? Suferă orice de dragul ei, dar nu o dispreţui nicicând, căci Hristos nu a făcut niciodată aceasta faţă de Biserică.”

Bărbaţilor, soţilor, dragostea adevărată începe atunci, când ne predăm altora. Începem să iubim – în sensul creştin – atunci când începem să dăm dovadă de dragoste faţă de alţii. Cineva a venit la Sfântul  Ioan Gură de Aur cu o plângere că soţia sa nu-l iubeşte. Şi atunci sfântul i-a răspuns: „Du-te acasă şi o iubeşte.” „Nu înţelegi”, – a spus omul, – „cum pot eu să o iubesc, dacă ea nu mă iubeşte?”. „Du-te acasă şi o iubeşte” – a repetat sfântul. Şi avea perectă dreptate. Dacă nu este dragoste, ca să o dobândeşti, trebuie singur să iubeşti.

Bărbaţii se plâng adesea că soţiile lor nu-i iubesc. Şi apoi devine clar că bărbatul nu face nimic pentru a fi iubit, doar aşteptând dragostea din partea soţiei, fiind de parcă un idol, ce-şi aşteaptă închinare şi venerare. Aceşti soţi ar trebui să înţeleagă că singura modalitate de a câştiga dragostea soţiei sale, este de a iubi, pentru că în viaţă de obicei, primim ceea ce singuri oferim: ură pentru ură şi dragoste pentru dragoste. Sfinţii Părinţi spun că soţii creştini, ar trebui să-şi iubească soţiile lor, mai mult decât datoriile şi ocupaţiile lor lumeşti, pentru că nu există o realizare mai mare decât o familie fericită, iar dacă familia este nefericită, atunci toate celelalte realizări sunt lipsite de sens. Familiile noastre merită ce e mai bun. Astăzi, printre noi există prea mulţi, care dau cele mai bune lumii, şi lasă toate lucrurile rele acasă. Acesta este motivul pentru care Sfinţii Părinţii ne învaţă să apreciem în primul rând soţiile noastre, şi să preferăm să fim acasă cu ele, mai degrabă, decât la locul de muncă sau şi mai rău în distracţii şi fărădelegi.

Soţi şi soţii, să ne amintim de cuvintele scriitorului André Maurois:

„Am făcut o alegere pentru toată viaţa, acum scopul meu e să nu caut pe cineva care este plăcut mie, dar să-i fac pe plac celui pe care l-am ales …”

Un model demn de urmat pentru bărbatul creştin de astăzi este dreptul Iov din Vechiul Testament. El a fost într-adevăr un om al lui Dumnezeu. Viaţa lui este o dovadă a unor trăsături bărbăteşti, care ar trebui să fie un reper esenţial şi pentru bărbaţii de astăzi.

Ne gândim la la el ca la un simbol al greutăţilor vieţii şi încercărilor de credinţă, pentru care, creştinii îl numesc mult pătimitorul. Dar uităm că el le-a îndurat pe toate până la capăt şi a triumfat asupra lor. Şi rar ne dăm seama că pentru a trece demn prin toate încercările, el a avut nevoie de unele trăsături de caracter şi suflet – caracteristicile unui bărbat adevărat, plăcut lui Dumnezeu.

Care sunt aceste trăsături?

El a fost omul, care nu l-a uitat pe Dumnezeu şi dragostea Creatorului faţă de el, care nu ar fi fost greutăţile şi necazurile prin care a trebuit să treacă. Cel Atotputernic era cu mine şi ţinea parte cortului meu (Iov 29, 4-5).

Bărbatul creştin-ortodox încearcă nicicând să nu-l uite pe Dumnezeu şi milostivirea sa în trecut şi în prezent, şi acelaşi exemplu îl dă soţiei şi copiilor, în special în timpul încercărilor.

Dreptul Iov îşi iubea foarte mult copiii şi le simţea lipsa pe timpul exilului său. El nu vedea în ei „o povară iritabilă pentru viaţa personală.” El se trezea devreme ca să se roage pentru ei şi să aducă o jertfă de ispăşire în cazul în care au păcătuit. Bărbatul creştin se roagă pentru copiii săi – se roagă pentru ca Dumnezeu să-i dea înţelepciune în creşterea copiilor şi binecuvântarea şi mila lui Dumnezeu pentru ei.

Iov era mereu drept faţă de copii săi şi faţă de toţi era responsabil. În acelaşi mod creştinul ortodox trebuie să fie un exemplu de dreptate pentru copiii săi, îmbinând mustrarea cu milostivirea.

Dreptul Iov era respectat de tineri şi bătrâni. Creştinul ortodox îi resprespectă pe superiorii săi – acasă, la locul de muncă, şi mai ales în biserică, şi prin aceasta devine demn de respectul soţiei şi a copiilor, nu face nimic pentru a pierde acest respect sau a-şi insulta membrii familiei.

Dreptul Iov era în căutarea cunoaşterii lui Dumnezeu şi a înţelepciunii. Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvântat. Bărbatul creştin de asemenea, încearcă să se predea voii lui Dumnezeu, menţinând în viaţă devotamentul său faţă de credinţa ortodoxă, inspirând acestea şi familiei sale.

Toate aceste calităţi spirituale l-au ajutat pe dreptul Iov să îndure suferinţele şi greutăţile, pentru ce Domnul l-a binecuvântat în a doua parte a vieţii lui cu haruri şi cu binecuvântări chiar mai mari decât în prima. Iată un adevărat exemplu pentru bărbaţii contemporani, care adesea sunt tentaţi să se închidă în sine de la dificultăţile şi ispitele existente şi care adesea sunt gata (şi încurajaţi de societate), să renunţe la serviciu, soţie şi copiii pentru orice motiv, şi de la orice dificultate. Iată în faţa noastră un exemplu, care poate inspira la o bărbăţie adevărată în locul uneia false.

Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta. Dacă fiecare săvârşeşte ceea ce-i dator, atunci înţelegerea e de piatră. Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin. Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte. Când cel ce îndrumă iubeşte pe cel ce primeşte îndrumarea, totul este în ordine. Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce îndrumează – ceea ce i se cere este ascultarea.

Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai mult – şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă. Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, împreună petrecerea nu s-ar fi putut săvârşi altfel, voi aţi primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea. (Sf.Ioan Gură de Aur).

Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea.

 

Bibliografie.

1.Каков должен быть православный муж – Иеромонах Алексей – http://www.holy-transfiguration.org.

2.Православный брак – http://reshma.nov.ru

3.Sfaturi soţilor creştini – Sf.Ioan Gură de Aur

Natalia Lozan

Contact Form Powered By : XYZScripts.com