Header image

Baterii pentru mamă

10:44, luni, 16 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

O zi obişnuită de a mea: m-am trezit, l-am sculat pe cel mai mare, l-am hrănit şi l-am trimis la şcoală. S-a trezit mezina, am hrănit-o, ne-am jucat, am spălat-o şi am culcat-o. Între timp am pregătit prânzul şi am făcut curat. L-am întâlnit pe băiat de la şcoală, l-am hrănit, l-am ajutat cu temele şi am spălat vesela. S-a trezit mezina, am hrănit-o, ne-am jucat, ne-am plimbat. S-a întors soţul de la serviciu, l-am hrănit, am spălat vasele, am scăldat copii, i-am culcat şi am căzut sleită de puteri …

  ***

— Mămico, citeşte-mi o rugăciune.

În grabă îi citesc Tatăl Nostru, ca mai repede să ajung în pat şi să adorm.

— Nu, tu citeşte-mi una lungă.

Puteri nu mai am. Mă rog şezând, abia dezlipind ochii. Unde e râvna de altă dată, atunci când ţineai pe braţe trupuşorul fierbinte ce se zbatea în mâinile tale şi îţi părea că viaţa ce abea se mai simte în el depinde de puterea rugăciunii tale. Atunci te rugai de parcă fiecare cuvânt din rugăciune era anume despre tine. „Salvează fiul roabei Tale!”. Şi El l-a salvat. Dar tu?

În Evanghelia de la Luca se spune, că doar unul singur s-a întors să-I mulţumească. Iată şi tu te-ai pierdut printre ceilalţi nouă. Te rogi şezând pe scaun, confundând cuvintele, citind pravila de dimineaţă în loc de cea de seară. Vasele speli stând în picioare, iar să vorbeşti cu Dumnezeu – te doare spatele …

Fiului îi place când citesc din Psaltire. Începe să-mi pună întrebări. Îi zic să nu-mi încurce – toate întrebările mai apoi, iar uneori şi mă răstesc la el – mă deranjează. Mama se roagă. Adoarme fără a mai primi un răspuns. Mai târziu ajung să înţeleg că acum, când îi ignor întrebările, ascunzindu-mă în spatele oboselei şi lipsei de timp, pierd ceva foarte important. Înţeleg astăzi, iar mâine situaţia se repetă. Timpul trece şi data viitoare nu va mai întreba.

Când înainte el mă ruga: „Mamă, hai să mergem la biserică”. Era evident, că se simţea acolo ca acasă. Uneori începea să vorbească tare, s-au să vrea să intre în altar, să sufle lumânările aprinse, sau să se plimbe fără vreun motiv prin toată biserica. Îmi venea să ard de ruşine, chiar dacă nimeni nu îmi făcea observaţii, trebuia să-l scot afară şi să-i explic că trebuie să stea liniştit ca alţi copilaşi cuminţi.

În cele din urmă a învăţat cum trebuie să se comporte în biserică, chiar dacă nu i-au crescut aripi şi mai trebuie uneori să i se explice câte ceva. Dar acum deja eu îl rog să meargă cu mine la biserică. Uneori îl conving. Sau îi promit ceva. Dar uneori – nu mai vrea să mă însoţească …

Îmi aduc aminte că când era micuţ de tot şi îi citeam în Săptămâna Patimilor din Evanghelia pentru copii, el a început să plângă şi mi-a zis:

— Să mergem să-L salvăm pe Hristos!

Cum învăţam cu el rugăciunea Tatăl Nostru şi el a memorat:

—Doamne, dă-ne nouă pâine!

Cum în timpul unei predici , când în biserică se auzea doar glasul preotului a exclamat:

— Mamă, vreau mâncare!

Cum mă întreba de la ce vârstă se poate de mărturisit şi aflând că de la şapte ani, a rămas îngândurat şi trist:

— Eu acum am nevoie. Doar am făcut atâtea păcate!

Cum odată şi-a lovit surioara şi ajungând la biserică s-a întors cu spatele spre altar şi a zis:

— Mă doar să privesc în ochii lui Dumnezeu.

Cum s-a pregătit de prima mărturisire, în aceeaşi biserică unde mă rugam Domnului pentru un copilaş şi unde a şi fost botezat. Şi ce faţă luminoasă avea, când a primit dezlegarea părintelui pentru Împărtăşanie.

***

De la casa noastră până la biserică trebuie să schimbi două transporturi. Există desigur şi lângă noi o biserică, dar fiind foarte mică, e foarte greu să mergi la ea cu copiii. Vara poţi asculta Liturghia de afară – geamurile fiind deschise. Iarna nu se aude nimic. Stai în uşă cu copii şi încerci să nu îngheţi. Pentru ei e o plimbare obişnuită. Dar pentru mine o adevărată faptă de eroism să încerc să ajung cu doi copii în faţa sfântului potir. Daţi-mi voie…Sunt cu copilaşi…Slava Domnului i-am împărtăşit. Nu mai mergem să sărutăm icoanele, căci deja nu mai ai putere să-ţi faci loc prin mulţime. Deaceea cu doi copii e mai bine să mergi într-o biserică mai mare. Voi merge mâine.

Mâine e duminică.

O aşez pe mezină în căruciorul care alunecă pe zăpadă şi abea ne putem mişca. Fie. Oricum mergem înainte. Iată şi am ajuns. În biserică e cald. Toate scaunile sunt ocupate, dar trebuie să dezbrac copii şi să aşez băiatul să scrie pomelnicul, să-i procur lumânări şi să-l ajut să le puie. Apoi să găsesc un loc unde să pot hrăni fetiţa, terminând, să încerc să înţeleg, unde a dispărut între timp băitaul – poate a ieşit din biserică şi s-a pierdut? Când mă apropii de părinte pentru a mă mărturisi nu mai am nici un gând lucid. Totul se destramă de parcă ar fi o plapumă veche. În astfel de momente crezi că poate nu ar mai trebui să mai vii la biserică cât copiii sunt încă mici.

Sau poate data viitoare să-i laşi acasă, ca şi de altfel toate treburile casnice, ca să te poţi pregăti pentru o mărturisire adevărată. Datorită internetului şi siteurilor ortodoxe poţi citi rugăciunile pregătitoate pentru sfintele taine noaptea de pe telefonul mobil – nu mai trebuie să aprinzi lumina şi nici nu se aude foşnitul paginilor. Dar auzi răspunsul preotului: copiii sunt mai importanţi. Si te linişteşti. Dumnezeu îţi va da putere să-i creşti şi posibilitatea să te rogi liniştită în biserică. După Împărtăşanie simţi o bucurie deosebită – totuşi cât de bine e că ai venit cu copii la biserică! „Am văzut lumina cea adevărată” – şi o deosebită bucurie că alături de tine această lumină au văzut-o şi copiii tăi.

Aşa şi îţi dai seama că în ei e mântuirea ta. În slujirea ta pentru ei, acum când cel mai mult au nevoie de tine. Vor creşte şi vor fi independenţi. Dar între timp tu eşti responsabilă pentru ei. Doar dacă să meditezi mai profund, copiii tăi, nu sunt chiar ai tăi. În sensul că nu sunt proprietatea ta. Ei nu-ţi aparţin. Este un dar pe care l-ai primit pentru un timp şi pentru care porţi răspundere. Este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu faţă de tine. Cum vor creşte, ce oameni vor deveni – pentru toate vei da răspuns.

Deaceea : te-ai trezit, i-ai hrănit, i-ai spălat, i-ai îmbrăcat, te-ai jucat cu ei şi i-ai plimbat, apoi aţi făcut temele, ai pregătit prânzul, ai spălat vasele, i-ai culcat, citindu-le înainte de somn şi o poveste şi le-ai răspuns la toate întrebările. Şi să dea Domnul mâine din nou să se repete toate acestea !

Înţeleptul Paisie spunea că devenind mamă, femeia începe să fie asemănătoare cu un dispozitiv, care se autoîncarcă: cu cât mai mult mama se dedică copiilor săi, cu atât mai mult se încarcă. Deoarece baza acestor baterii este dragostea.

sursă: http://eparhia-saratov.ru

traducere şi adaptare Natalia Lozan

Contact Form Powered By : XYZScripts.com