Header image

Bebeluşul care trăieşte prin propria familie

8:48, luni, 6 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

S-a născut prematur şi cântăreşte 700 de grame. Au vrut să-l bage în incubator, dar s-au gândit la o altă variantă care să-l salveze. “Skin to skin“, le-au zis medicii, iar ei au fost de acord. Non-stop, îl vor ţine în braţe.

Mama, eroină, îl ţine 24 de ore la pieptul ei. E greu să stai atât pe spate, e greu să te mişti mereu cu încetinitorul pentru a nu distruge firavul trupşor. După o zi întreagă în care ea oferă tuturor definiţia pentru MAMĂ, rolurile se schimbă.

Micuţul ajunge pe pieptul tatălui. E din poveştile frumoase, din filmele în care lăcrimezi mult. Medicii elveţieni îi veghează şi totul decurge bine. Dar când mama e la odihnă, iar tatăl oboseşte şi el ce ne facem?

Băiatul mai mare, primul copil al familiei, învaţă de mic ce înseamnă să fii frate. A uitat de PlayStation, nu-i mai pasă de fotbal. Şi-a dat tricoul jos, s-a aşezat pe pat şi l-a pus pe cel mic pe piept. Are multe să-i povestească, doar e fratele mai mare.

Iar când vor creşte, le vor spune tuturor că mai uniţi de-atât nu există! 700 de grame, atât cântăresc lupta, puterea, fericirea şi iubirea la un loc. Puţin, dar atât de mult!

sursa: a1.ro

19259204489_9da8bae77d_o

Contact Form Powered By : XYZScripts.com