Header image

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Edineț în veșmînt de sărbătoare

15:04, duminică, 24 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

În dimineața zilei de sîmbătă, 23 noiembrie 2013, parohul bisericii din satul Stolniceni, prot. mitr. Alexei Tanaseiciuc, blagocinul raionului Edineț, prot.mitr. Ioan Gînju, împreună cu cîteva sute de credincioși, cu un sobor de preoți și cu o părticică din moaștele Sfîtului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon care au fost aduse recent în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Edineț, au ieșit a în procesiune solemnă la intrarea în ograda bisericii, pentru a-l întîmpina pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. După care a urmat și Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

În cadrul Vohodului Mic, pentru multiplele și deosebitele merite în păstorirea dreptmăritorilor creștini pe calea mîntuirii sufletului, Ierarhul l-a decorat pe protoiereul Alexei Tanaseiciuc cu înalta distincție – Medalia „Sfîntul și Dreptul Nicodim”, iar preotul Victor Postică s-a învrednicit de Medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul III.

În cadrul serviciului divin, absolventul Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău (promoția 2010), Ion Hreanin, a fost hirotonit în treapta de diacon. Cu acest prilej, Ierarhul a adresat felicitări noului hirotonit, dorindu-i multă dragoste jertfelnică şi rîvnă sfîntă faţă de înalta slujire la care a fost chemat, oferindu-i în dar un set de liturghiere.

Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării sfîntului locaş, după care a fost oficiată slujba unui parastas la mormîntul din curtea bisericii a preotului martir Gheorghe Ivanov fost paroh al acestei biserici,după care a urmat şi un Te Deum pentru sănătatea ctitorilor şi a enoriaşilor adunaţi la rugăciune.

Alături de mulțimea credincioșilor din Stolniceni și localitățile învecinate, la acest pelerinaj și la serviciul divin a luat parte și un grup de creștini din Bucovina, Ucraina, împreună cu primarul lor care au venit cu cîteva daruri pentru Prea Sfinția Sa și pentru părintele paroh.

După slujbă, Prea Sfințitul Nicodim a adresat părintelui paroh, protoiereului Alexei, slujitorilor și mulțimii credincioșilor un cuvînt de învățătură, de mulțumire și de felicitare. Prea Sfinția Sa și-a exprimat sentimentele de aleasă bucurie duhovnicească și gratitudine pentru frumoasele și remarcabilele realizări spirituale și edilitare gospodărești ale acestei parohii în care credincioșii trăiesc profund învățătura evanghelică.

Mai mulți ctitori și binefăcători ai bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Stolniceni au fost decorați de către Ierarh cu medalii și Diplome Arhierești, iar fiecare credincios a primit în dar cîte o iconiță cu chipul Sfîntului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com