Ziua Înfricoşatei Judecăţi. Când va fi acea zi, nimenea nu ştie – ştie numai Dumnezeu Tatăl - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Ziua Înfricoşatei Judecăţi. Când va fi acea zi, nimenea nu ştie – ştie numai Dumnezeu Tatăl

12:04, sâmbătă, 9 martie, 2024 | Cuvinte-cheie: , ,

Ziua Înfricoşatei Judecăţi.

Când va fi acea zi, nimenea nu ştie – ştie numai Dumnezeu Tatăl, iar semnele ei sânt arătate în Evanghelie şi în Apocalipsa Sfântului Ioan Bogoslovul. Apocalipsa, ne vorbeşte despre evenimentele dela sfârşitul lumii şi despre Înfricoşata Judecată, mai mult în pilde şi acoperit, iar Sfinţii Părinţi ne-au tâlcuit acele chipuri şi pilde, dar mai avem şi adevărata Predanie a Bisericii, care ne vorbeşte foarte clar despre semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Înfricoşata Judecată.

Înainte de sfârşitul vieţii pământeşti, în lume vor fi tulburări, războaie, certuri între fraţi şi între oamenii de acelaş neam, foamete şi cutremure de pământ.

Oamenii vor fi chinuiţi de frică şi istoviţi de aşteptarea unor mari calamităţi. Şi aceea nu va mai fi viaţă, şi nici bucurie a vieţii, ci o chinuitoare stare de decădere dela viaţă. Iar decăderea aceasta va fi nu numai dela viaţă, ci şi dela credinţă, “şi Fiul Omului venind, găsi-va oare credinţă pre pământ”?

Oamenii vor deveni mândri, nemulţămitori, vor nega Legea lui Dumnezeu. Iar odată cu decăderea dela viaţă, va fi şi o sărăcire a vieţii morale.

Va fi o împuţinare a binelui şi o creştere răului.

Despre această vreme ne vorbeşte Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul, în a sa de Dumnezeu insuflată creaţie, numită Descoperirea sau Apocalipsa. El singur spune, că “era în Duh” atunci când o alcătuia: iar aceasta înseamnă, că singur Duhul Sfânt era în el, atunci când soarta Bisericii şi a întregii lumi i s-au descoperit lui în felurite chipuri şi pilde, şi de aceea ea se numeşte – Dumnezeiasca Descoperire.

Iar soarta Bisericii, Apocalipsa ne-o prezintă în chipul unei femei, care în acele vremuri se va ascunde în pustie: ea nu se va manifesta în viaţa socială. Aşa cum se întâmplă astăzi în Rusia.

Căci în viaţa socială, puterea va fi concentrată în mâinile unor anumite cercuri, care vor face posibilă apariţia antihristului.

Iar antihristul va fi un om şi nu un diavol întrupat.

“Anti” – înseamnă vechi, dar în acelaş timp înseamnă şi “în loc de” sau “împotrivă”.

Antihristul – este un om, care vrea să fie în locul lui Hristos, să-i ocupe locul Lui şi să aibă ceea ce trebuie să aibă Hristos: adică el vrea să aibă fascinaţia lui Hristos şi puterea asupra întregii lumi.

Şi antihristul va obţine această putere, mai înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El va mai avea şi un aghiotant – un vrăjitor, care cu puterea falselor sale minuni, va împlini voia antihristului şi îi va ucide pe oamenii care nu vor recunoaşte autoritatea lui. Dar înaintea pieirii antihristului, vor apărea doi drepţi, care îl vor demasca. Vrăjitorul îi va ucide pe dânşii şi trupurile lor vor sta trei zile neîngropate, şi întru acele zile va fi triumful maxim al antihristului şi al tuturor slugilor lui.

Şi deodată, cei doi drepţi vor învia, iar antihristul cu toate oştile lui vor fi în mare tulburare şi groază. Atunci şi antihristul fără de veste va cădea mort, ucis de puterea Duhului Sfânt.

Ce se ştie despre omul-antihrist?

Originea lui este necunoscută: tatăl său, nu ne este cunoscut cu desăvârşire, iar despre mama sa, se ştie, că este o ticăloasă, pretinsă fecioară. Ahtihristul va fi jidov, din seminţia lui Dan. Iar în acest sens, Sfinţii Părinţi văd un indiciu la proorocia Părintelui Iacov, care înainte de moartea sa, proorocind despre viitorul urmaşilor săi, în privinţa seminţiei lui Dan a spus, că el, între urmaşii săi va fi: “Un şarpe în cale, care va vătăma calul şi atunci călăreţul va cădea răpus”: ceea ce înseamnă, că el va acţiona cu viclenie şi răutate. Sfântul Apostol Pavel prezice, că mai înainte de sfârşitul lumii, mulţi dintre evrei se vor întoarce şi vor crede în Hristos. Şi Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul ne vorbeşte în a sa Apocalipsă, despre mântuirea celor “o sută patru zeci şi patru de mii pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israel”, iar între pomenirea seminţiilor mântuite – seminţia lui Dan, lipseşte.

Antihristul va fi foarte inteligent şi înzestrat cu o deosebită iscusinţă în a se comporta şi a manipula cu oamenii. El va fi fermecător şi dezmierdător.

Iar asupra acestui subiect, foarte mult a lucrat filosoful Vladimir Soloviov. El a folosit toate materialele posibile, şi nu numai cele ale Sfinţilor Părinţi, dar şi cele musulmane, privitoare la această temă, încercând să închipuie venirea şi personalitatea antihristului. Şi până la urmă, el a reuşit să elaboreze un tablou convingător.

Dar până la venirea antihristului, în lume deja se pregăteşte posibilitatea apariţiei lui, adică: “taina fărădelegii se lucrează”. Iar puterile care fac posibilă apariţia sa, mai întâi de toate luptă împotriva autorităţii legitime a monarhiei. Sfântul Apostol Pavel spune, că antihristul nu va putea să apară, până ce nu va fi înlăturat “stăpânitorul”.

Sfântul Ioan-Gură-de-Aur ne tâlcuieşte, că stăpânitorul – înseamnă autoritatea legitimă şi blagocestivă. Iar o asemenea autoritate luptă împotriva răului, cu puterea autorităţii sale. Dar fiindcă “taina fărădelegii” se lucrează în lume, pentru aceasta ea luptă împotriva unei asemenea cucernice autorităţi. Ea îşi doreşte o asemenea autoritate, care să nu lupte împotriva răului, cu puterea autorităţii, ea vrea o autoritate a fărădelegii. Iar când “taina fărădelegii” va dobândi aceasta definitiv, atunci nimic nu va mai împiedica apariţia antihristului.

Antihristul fiind fermecător, inteligent, mângâitor – va fi şi milostiv. El va face milostenie şi fapte bune. Dar milostenia şi binele, el nu le va face de dragul milosteniei şi a binelui, dar pentru a-şi întări autoritatea. Iar atunci când el îşi va întări puterea autorităţii sale într-atât, încât toată lumea va fi la picoarele lui şi îl va recunoaşte, atunci el îşi va arată adevarăta sa faţă.

Capitală, el îşi va face în Ierusalim, deoarece aici Mântuitorul şi-a descoperit lumii Dumnezeieasca Sa învăţătură şi Personalitate, şi de aici toată lumea a fost chemată la veşnica fericire a mântuirii şi a binelui.

Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, ci L-a răstignit în Ierusalim, iar în vremea antihristului, toată lumea îi va recunoaşte puterea autorităţii sale şi Ierusalimul va deveni capitala întregii lumi.

Dobândind culmea puterii, antihristul va cere tuturor oamenilor să recunoască, că el a dobândit ceea, ce nici odată vre-o altă putere pământească şi nimeni nu a mai putut dobândi, şi va cere să i se închine lui ca unei “fiinţe supreme”, ca unui dumnezeu.

Vladimir Soloviov, ne descrie foarte bine caracterul activităţii sale în calitate de “cârmuitor suprem”. El va împlini plăcerile tuturor, cu o singură condiţie – să-i recunosacă puterea supremei sale autorităţi. El va înlesni şi viaţa Bisericii, căci îi va îngădui săvârşirea slujbelor dumnezeieşti, îi va promite şi zidirea unor măreţe temple, însă acestea toate numai cu singura condiţie: de a-l recunoaşte şi de a i se închina lui ca unei “fiinţe supreme”.

Antihristul va avea o ură personală faţă de Hristos, căci va vedea în El un concurent şi de aceea Îl va trata ca pe un vrăjmaş personal. El va trăi în această ură, şi îl va bucura foarte lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică.

În vremea antihristului va fi o cădere masivă dela credinţă. Mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar pentru a se îndreptăţi vor argumenta cu strălucita bunăstare a Bisericii. Căutarea unui compromis – va fi starea sufletească caracteristică oamenilor acelor vremi. Sinceritatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta să-şi îndreptăţească căderea lor cu foarte multă subtilitate, iar răul mângâietor va întreţine o asemenea dispoziţie generală. Atunci în sufletele oamenilor va fi obişnuinţa îndepărtării dela adevăr şi dulceaţa compromisului şi a păcatului.

Antihristul toate le va îngădui oamenilor, numai ca ei “căzând să i se închine lui”.

Aceasta şi-a dorit-o nu numai diavolul, şi nici la oameni năzuinţa aceasta nu este o noutate: împăraţii romani de asemenea erau gata să le acorde creştinilor toată libertatea, numai ca ei să recunoască dumnezeirea lor şi supremaţia autorităţii lor dumnezeieşti. Şi ei îi munceau pe creştini numai pentru aceea, că rămâneau tari până la sfârşit în mărturisirea lor: “Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi Lui Unuia să-I slujeşti”.

Toată lumea se va închina antihristului. Şi Sfântul Ioan Bogoslovul ne spune, că toţi cei ce i se vor închina lui, vor avea pe mâna dreaptă sau pe frunte un semn. Însă nu se ştie, dacă acesta va fi cu adevărat un semn aplicat peste trupul omului, sau este numai o expresie metaforică, o alegorie, despre faptul, că oamenii vor recunoaşte nevoia de a se închina antihristului şi că a lor voinţă, va fi cu desăvârşire subordonată lui. Iar noi am văzut deja, în multpătimitoarea noastră Patrie, cum numai cei fideli puterii şi cei care purtau semnul apartenenţei la această putere, puteau să se folosească de toate drepturile şi privelegiile, în timp ce restul rămâneau lipsiţi de orice drept.

Iar în vremea unei asemenea subordonări desăvârşite a voinţei şi conştiinţei întregii lumi antihristului, vor apărea şi cei doi drepţi, pomeniţi mai sus, care vor propovădui credinţa şi îl vor demasca pe antihrist fără de frică.

Dar cine sânt oare aceşti “doi martori”, “doi măslini” sau “două sfeşnice” – după cum îi numeşte Sfânta Scriptură?

După Predania Bisericii, aceştea sânt drepţii care nu au gustat moartea: Sfinţii Prooroci Enoh şi Ilie. Şi după Apocalipsă, aceşti drepţi care încă nu au gustat moartea, o vor gusta pentru numai trei zile, iar după acele trei zile se vor scula din morţi.

Moartea lor, va trezi antihristului şi slugilor lui o mare bucurie şi jubilare. Dar învierea lor, îi va arunca pe ei într-o şi mai mare tulburare şi groază.

Iată atunci va veni şi sfârşitul lumii.

Sfântul Apostol Petru zice, că prima lume, a fost creată din apă şi a pierit tot prin apă. Iar aici expresia “din apă” – înseamnă chipul haosului materiei, a masei fizice – dar a pierit “prin apa” potopului.

“Iar cerurile aceste de acum şi pământul cu al Aceluiaş cuvânt sânt puşi subt păstrare, păzinduse focului”. “Şi pământul şi cele de pre dânsul lucruri vor arde”.Toate stihiile se vor aprinde. Şi lumea aceasta de acum, va pieri într-o singură clipă. Într-o clipă totul se va schimba!

Şi se va arăta “semnul Fiului lui Dumnezeu” – semnul Crucii.

Atunci toată lumea, care de bună voie s-a supus antihristului, va “plânge” cu amar. Şi toate se vor sfârşi, pentru totdeauna. Antihristul este mort. S-a sfârşit cu împărăţia cea luptătoare împotriva lui Hristos. Iar odată cu sfârşitul a venit şi răspunderea. Răspundere înaintea adevăratului Dumnezeu.

Tot atuncea, din munţii Palestinei va apărea şi sicriul Legii. Sfântul Prooroc Ieremia l-a ascuns, împreună cu focul cel sfânt, într-o fântână adâncă. Iar când din fântâna aceea au scos apă – ea s-a aprins. Dar sicriul nu l-au găsit.

“Sfârşitul lumii” – nu înseamnă şi distrugerea lumii, ci numai schimbarea ei.

Toate se vor schimba deodată, într-o clipeală de ochi. Şi morţii vor învia cu trupuri noi: vor fi tot trupurile lor, dar înnoite, aşa cum a înviat şi Mântuitorul, cu al Său trup, pe care se puteau vedea urmele rănilor dela cuie şi suliţă, dar acum acest trup avea şi însuşiri noi, şi în acest sens, era un trup nou. Dar încă nu ne este clar, dacă acest nou trup va fi la fel cu trupul cel nou creat al lui Adam, sau acesta va fi un trup cu totul nou.

Va veni şi Domnul pe nor, în mare slavă. Dar cum Îl vom vedea? Cu ochii cei duhovniceşti. Chiar şi acum, în vremea noastră, oamenii cei drepţi la ieşirea sufletului lor, văd ceea ce nu pot vedea şi ceilaţi, care stau împrejurul muribundului.

Şi vor răsuna trâmbiţele cu glas mare şi cu putere! Ele vor răsuna în suflete şi în cugete. Şi deodată în cugetul omului, toate se vor lămuri. Sfântul Prooroc Daniil, vorbind despre Înfricoşata Judecată, ne spune, că la prestol va sta un Judecător Bătrân, vechi de zile, iar

în faţa Sa va fi un râu de foc. Focul – este un element purificator. El arde păcatul. Şi amar omului aceluia, la care păcatul s-a transformat înt-o însuşire firească: atunci focul îl va arde şi pre însuşi omul acela!

Acel foc se va aprinde înlăuntrul omului: căci văzând Crucea, unii se vor bucura, iar alţii se vor tulbura de groază şi deznădejde.

Şi întru acest fel, deodată oamenii singuri se vor alege, aşa cum se arată în Sfânta Evanghelie despre Dreptul Judecător, că încă mai înainte de Judecată, unii vor sta de-a dreapta, iar alţii de-a stânga Lui: căci pe ei îi va despărţi propria lor conştiinţă lăuntrică. Însăşi starea lăuntrică a sufletului omului îl va arunca pe el înt-o parte sau în alta, la dreapta sau la stânga.

Şi cu cât mai conştiincios, şi mai insistent îl caută omul pe Dumnezeu în vremea vieţii sale, cu atât mai mare îi va fi şi bucuria lui, atunci când va auzi – “veniţi la Mine, blagosloviţii Tatălui Meu”. Şi dimpotrivă: aceleaşi cuvinte, vor chema foc şi groază asupra celor, care în vremea vieţii lor nu L-au voit pe El, care s-au ferit de El, care au luptat împotriva Lui şi L-au hulit!

Înfricoşata Judecată nu ştie de martori sau stenograme!

Toate sânt înregistrate în sufletele omeneşti, în “cărţile conştiinţei” şi aceste înregistrări, aceste “cărţi” se vor deschide la Judecată. Şi atunci toate vor fi clare tuturor, şi sie însuşi.

Şi vor merge unii spre bucuria cea veşnică, iar alţii spre groaza cea veşnică.

Iar atunci când se vor “deschide cărţile conştiinţei” – va deveni clar, că rădăcinile tuturor viciilor se află în sufletul omului. Iată, de pildă, beţivul sau curvarul: când moare trupul lui, cineva poate gândeşte, că odată cu trupul moare şi păcatul. Nu! Dacă sufletul avea o înclinaţie spre păcat şi sufletul lui se îndulcea de acel păcat, şi dacă sufletul nu s-a pocăit de acel păcat şi nu s-a eliberat de el, atunci sufletul acela se va înfăţoşa la Înfricoşata Judecată cu aceeaş poftă de păcat. Şi acea poftă, el nici odată nu o va putea satisface şi de aceea, în acest suflet va fi numai suferinţă şi ură. Iar pentru groaznicele chinuri în care se va afla, sufletul acesta îi va acuza şi îi va urî, pe toţi şi pe toate. Aceasta “va fi scrâşnirea dinţilor” neputincioasei răutăţi şi focul cel nestins al urii.

“Geenna focului” – este focul lăuntric. “Aici va fi focul cel nestins şi scrâşnirea dinţilor”. Acesta este iadul – o stare lăuntrică de iad.

Înfricoşata Judecată

Cuvânt al Sfântului Ioan de Shanghai (Maximovici)

A tradus din limba rusă, Dumitru Lăpuşneanu

din broşura dedicată canonizării Sfinţitului Ioan de Shanghai, noului făcător de minuni, editată de Eparhia Europei Occidentale a Bisericii Ruse din exil, la Villemoisson, Franţa, anul 1996.

Vineri 13 Februarie, 2010, Chişinău

w1-n1s1-26-5

Contact Form Powered By : XYZScripts.com