Boala noastră e pururea de a ne trăi trecutul

Vedeţi, trebuie să înţelegem că a iubi, a dărui sunt verbe care se conjugă dumnezeieşte – tot­deauna la timpul prezent. Iubesc şi dăruiesc. În raport cu aceste verbe, nu există trecut şi nici viitor. Boala noastră e pururea de a ne trăi trecutul.

Noi… perioada aceea de aur a Bisericii… Am mai avut noi o epocă de aur şi de acolo ni se trag mai toate. Neatenţia în a zidi eshatologic, în viziunea mântuirii, toate dăruirile şi toate iubirile noastre, asta este ceea ce fisurează, de fapt, mesajul nostru creştin, anulând finalitatea noastră creştină şi, nu în ulti­mul rând, ştergându-ne de pe lista de pomeniri pozitive în Împărăţia lui Dumnezeu.

În Iisus Hristos, la prezent se conjugă toate şi dintr-aceea că niciodată Hristos nu stă în trecut şi nu stă nu­mai în viitor, ci stă într-un prezent continuu, care umple istoria de la un capăt la celălalt – dacă la celălalt capăt ar exista un capăt -, dovedind prin aceasta tuturor că actul iubirii şi actul dăruirii nu sunt acte segmenţiale.

Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 14-15