Header image

Bolile îi ajută pe oameni să-şi „ispăşească” păcatele

11:38, luni, 25 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

– Părinte, boala ajută întotdeauna?

– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi „ispăşească” păcatele, atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare. Într-adevăr, foarte mare! Îl curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată.

Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-1 curăţă. Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel: Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Cu cât mai mult este chinuit omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte. Ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie. în unele boli este nevoie numai de puţină răbdare.

Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască puțină răsplată.

Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce El îngăduie, este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 226-227

132513_or

Contact Form Powered By : XYZScripts.com