Header image

Bucuria întîrzierii. Povestire

12:58, vineri, 13 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

„În sfîrşit!” zîmbind a expirat după o zi de lucru. A dat perdeaua la o parte să vadă ce se întîmplă după fereastră. Luminau felinarele. Pe trotuare se mai zărea cîte un om-doi şi nişte cîini flămînzi şi zgribuliţi. Vîntul rece ridica frunzele şi le învîrtea în horă. Ele ajungeau pînă la geam, defilînd şi demascînd frigul de afară. Crengile pustii aminteau că se aşteaptă ceva mult mai rece.

Pe pervaz stătateau iconiţele sprijinite de geam. Ea a aprins candela în faţa lor şi odaia ei sa umplut de lumină. Chipurile Sfinţilor de pe icoane luminau şi Xenia îi simţea mult mai aproape. Ea şi-a făcut semnul crucii, şi-a încălzit mîinele la calorifer, a mai privit prin geam şi a plecat în pat. Stătea culcată în întuneric şi privea candela, acoperită cu un pled călduţ şi mulţumită că e acasă. A adormit.

Sunetul telefonului. Era Matei.

– Hai la slujbă de noapte la Căpriana! Vino repede cît poţi! Ne pornim de la mine, de la Ciocana.

– Ce oră e? – l-a întrebat somnoros.

– E nouă şi jumătate. Hai la zece să fii pe loc!

Matei vorbea energic, entuziasmat şi tare

– Vin, – fără să stea mult pe gînduri, i-a răspuns ea.

A început să strîngă pledul şi să caute hainele de ieşire. Telefonul a mai sunat o dată.

– Ei! Stai, matincă nu au slujbă azi. Încerc să precizez şi te sun.

„Hm… m-am trezit, m-am îmbrăcat şi acum…” . Dorinţa de a merge cu Matei se epuiza tot mai tare. Xenia oricum rămînea împlinită. „Ce bine! Rămîn la călduţ!” a gîndit ea, dar în acest timp a sunat-o iar Matei:

– Este! Hai, vino!

Fata a chemat taxiul şi a ieşit din casă. Prima dată venise atît de tîrziu în ospeţie. Spre mirarea ei – nu avea emoţii, era calmă şi un pic somnoroasă. Matei avea oaspeţi. În odaie cînta muzică duhovnicească. O atmosferă plăcută şi caldă. Nimeni nicăieri nu se grăbea.

Matei a lăsat-o pe Xenia în odaie şi a ieşit.

Oaspeţii au discutat despre una-alta, dar Matei nu mai venea să-i cheme la drum. El mai aştepta pe cineva. Era deja miezul nopţii fără un sfert de oră. Xenia a pierdut toată speranţa de a mai ajunge la slujbă, dar oricum era calmă. „Eh! Nu mai reuşim” gîndea ea la un moment, dar brusc pe uşă intrase Matei şi a strigat: „Îmbărcarea!”

Erau patru. În drum urma să mai urce cu ei un bărbat de peste treizeci de ani şi o domniţă, Nina.

Nina e o fire deosebită, plăcută şi tăcută. Cu păreri de rău ea nu răspundea la telefon şi ei au pornit fără ea. În maşină era linişte. Matei îngîna nişte rugăciuni. Şi parcă totul era bine, dar ceva nu se ajungea. Mai bine zis cineva.

– Straniu că nu răspunde. Nina voia atît de mult la slujbă! Poate o mai sunăm? Au sunat-o, dar nimic. Apoi au început s-o sune fiecare pe rînd de la telefonul său. Nimic.

Maşina mergea înainte, a trecut toate străzile pline de publicitate şi a început drumul liniştit din afara oraşului.

Peste cîteva minute i-a sunat Nina şi a zis că a adormit cînd îşi culca nepoţeii, povestindu-le poveşti. Abia acum s-a trezit.

Maşina ajunsese departe de oraş şi Matei nu mai voia să se întoarcă după ea. Spera totuşi să ajungă la Liturghie. Deşi, presupun, că era agitat pentru că anume el i-a invitat pe toţi la slujbă şi simţea responsabilitatea ca ei să ajungă la timp.

– Nu ne mai întoarcem! Gata, a trecut trenul!

Toţi au tăcut. Matei a mai adăugat:

– Dacă vreţi, haideţi să aruncăm moneda şi atunci vedem ce să facem: să ne întoarcem sau nu.

– Mergem după Nina fără discuţii! ferm a zis şoferul şi a cotit.

Decizia a fost luată. Xenia a zîmbit uşurat.

S-au întors după Nina. Ştiau că întîrzie de-a binelea, dar deja erau toţi împreună. Şi Nina era împlinită că totuşi au luat-o, şi ceilalţi parcă se simţeau mai liber. Matei tăcea.

În maşină fetele au citit paraclisul Maicii Domnului. L-au terminat exact cînd au ajuns la poarta mănăstirii. Au ajuns tîrziu, credeau că prea tîrziu. Totuşi nimeni nu cîrtea.

Ieşind din maşină au simţit prospeţimea gerului. Era atît de uşor să respiri. Linişte şi pace în jur. Lumina lunii pline acoperea ograda mănăstirii, stele străluceau uimitor şi totul părea a fi o poveste.

Urcînd scările, au întîlnit o femeie. Ea le-a zis zîmbind:

– Haideţi că părintele pe voi vă aşteaptă!

Nimeni nu a atras atenţia la gluma ei. Toţi au intrat în biserică. Se citeau ultimele cuvinte de la rugăciunea ceasului şase. Apoi s-au deschis uşile împărăteşti şi preotul a zis:

– Binecuvîntată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!

– Amin! – bucuros au şoptit cei care au intrat acum cîteva clipe în biserică.

Natalia Plugariov

capriana

Contact Form Powered By : XYZScripts.com