Header image

Bucuria şi frumuseţea milosteniei creştine

20:06, sâmbătă, 27 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

 Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu. Zgârcenia, însă, vine de la „eu”- l nostru.

Ceea ce ne împiedică să dăruim din suflet este „eu”- l. Simţul lui, impurificat de dorinţele infinite ale plăcerii şi comodităţii, poate fi o povară imensă ce nu poate fi îndepărtată cu uşur­inţă. E clar astfel că cine doreşte să-şi îm­bunătăţească puterea de a dărui trebuie să îndepărteze această stare. Prin simplul act de a dărui, „eu”- l poate fi purificat şi apoi depăşit complet. Există însă şi pericolul ca „eu”- l să-şi supună şi să corupă până şi actul elementar şi sfânt al dăruirii. Este vorba aici, de toate darurile pe care le re­alizăm cu scopul de a câştiga faimă sau diferite alte avantaje.

De altfel, Domnul Iisus Hristos, pe când era în templu, ridicându-şi privirea, văzu bogaţii care puneau ofranda lor în vistieria templului. Văzu şi o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuţi. Şi zise: „Drept vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi. Căci toţi aceştia au pus ofranda din prisosul lor, pe când ea, din nevoia sa, a pus tot ce avea la viaţa ei”.

 „Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, de sfintele sărbători de iarnă, să ne uităm deci şi către cei mai trişti ca noi, să luăm aminte la învăţăturile despre milostenie din Sfânta Evanghelie şi să atragem atenţia la vieţile sfinţilor care s-au proslăvit prin milostenia şi dragostea pentru aproapele de care au dat dovadă în timpul vieţii pământeşti.

Bunul Dumnezeu nu ne cere să dăruim averi, ci din puţinul pe care îl avem să dăm şi celui sărman, căci Tatăl Ceresc ne va răsplăti jertfa cu prisosinţă. Să ne rugăm deci sfinţilor Săi pentru a ne învăţa virtutea milosteniei, spre a dărui cu inima curată.

 Preot Octavian MOȘIN

Contact Form Powered By : XYZScripts.com