Header image

Buna întrebuințare spirituală a obișnuitului

18:56, vineri, 6 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Tehnologia și impactul său asupra vieții, culturii și spiritualității a cunoscut cele mai diferite interpretări. De la critică violentă (cum este cea a lui Jacques Ellul), până la mesianismul tehnologic, plaja a fost acoperită. Există însă o ingenioasă povestire hasidică publicată de Martin Buber, care pune pe tapet dimensiunea spirituală a tehnologiei. Dimensiunea aceasta nu este una intrinsecă, ci ține exclusiv de hermeneutică:

„- Poți învăța de la orice” a zis odată rabinul de Sadagora către hasizii săi. „- Totul ne poate învăța câte ceva, și nu doar ceea ce Dumnezeu a creat. Ceea ce omul a făcut poate de asemenea să ne învețe”. „- Ce putem învăța de la un tren?” a întrebat un hasid cu neîncredere. „- Că din pricina unei secunde se poate rata totul”. „- Și de la telegraf?” „- Că fiecare cuvânt este numărat și trebuie să dai socoteală pentru el”. „- Și telefonul?” „- Că ceea ce spui aici se aude dincolo.”

Aceasta este scurta și neașteptata povestire hasidică ce valorizează în mod neobișnuit tehnologia, care, la fel ca orice element al lumii create, poate să fie un indicator către cele de dincolo, dacă ochii sunt dispuși să vadă, și mintea să decripteze. Nu există nimic atât de lipsit de valoare încât să nu merite o privire atentă și înțelegătoare.

Deși născută în mediul spiritualității iudaice, această povestire este perfect compatibilă cu spiritualitatea creștină, atât din punctul de vedere al genezei, cât și din perspectiva afirmațiilor pe care le face. Există o întreagă literatură a scurtelor și conciselor povești de înțelepciune, prin care în diferite culturi oamenii își trec experiența și acumulările de la o generație la alta. În spațiul creștin un loc privilegiat îl ocupă apoftegmele Patericului egiptean, iar nu departe de ele se află aceste povestiri hasidice. Deși apar într-o perioadă diferită și într-un alt mediu cultural și religios, ele au ceva fundamental comun: sunt alcătuite din întrebarea pe care un neinițiat o adresează unui înțelept, iar acesta îi răspunde într-un mod imprevizibil și nesistematizabil, dar în acord desăvârșit cu esența credinței.

Pentru a avea un răspuns ca cel al rabinului de mai sus, este nevoie de câteva elemente. În primul rând este necesară o bună familiaritate cu textele sacre și capacitatea de a identifica aspectele esențiale ale unei spiritualități. Contează apoi asumarea atenției ca mod de viață sau, cu un termen consacrat al spiritualității răsăritene, trezvia neîncetată. Aceste două elemente inițiale determină o deosebită grijă pentru creație și nasc abilitatea de a identifica elementele care trimit la Dumnezeu.

Trezvia, în contextul nostru, este o formă de atenție și disponibilitatea de a învăța de peste tot, atât de la cele create de Dumnezeu (că doar „cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor lui o vestește tăria” Ps. 18, 1), cât și de la cele mai ordinare construcții omenești. Mai mult decât atât, lipsa de anvergură a acestor produse omenești nu are corespondent într-o banalitate a învățăturii extrase, căci acesta este riscul cel mai mare al unui asemenea demers: ubicuizarea unui plicticos discurs moralizator. Dimpotrivă!

Validitatea încercării de valorizare spirituală a obișnuitului, a comunului este suficient demonstrată de povestea haisidică a lui Martin Buber. Nimic nu este lipsit de importanță când este cuprins într-o privire fertilă. Dacă mintea ți-e cucerită de lucrurile ultime, atunci înțelegi că miza fiecărei secunde trăite este veșnicia, că orice cuvânt lansat la întâmplare lasă urme pentru care ești responsabil și că orice cuvânt și gând, fie ele oricât de tainice, se petrec sub ochii Domnului.

Paul Siladi, http://www.radiorenasterea.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com