Header image

“Bunătatea” vicleană

18:14, miercuri, 29 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. (Iacov 1,22)

„Dar mie o femeie bună mi-a recomandat… – aşa încep multe discuţii ce întristează orice preot, care este implicat în ele. – Să nu credeţi, ea nimic rău nu face, – spune în continuare la oftatul greu pe care-l aude, – Ea are acasă şi icoane şi Sfânta cruce. Şi ştiţi, pentru a vindeca se foloseşte de rugăciuni. O femeie bună…”

Dar la o analiză mai atentă se descoperă că nu e vorba doar de vindecare prin rugăciune, şi la o cercetare mai minuţioasă devine clar că aceste rugăciuni nu prea au nimic comun cu credinţa noastră.
Printr-un cuvânt e necesar din nou de deschis subiectul vrăjitorilor, clarvăzătorilor, prezicătorilor şi multora altora, numele cărora, e un legion. Şi din nou de explicat despre dauna adusă de acest „ajutor”.

Uneori în curtea bisericii de mine se apropie o fetiţă de vreo opt anişori, dar cu nişte ochi care tăinuiesc o durere deloc copilărească, mă priveşte cu o nespusă suferinţă şi îmi spune : «Din nou glasul acela mă îndeamnă să iau cuţitul în mână şi să-mi ucid mama. Ce să fac?»

E groaznic. Şi mai grav că se întâmplă aceste lucruri de la prostia şi neglijenţa celor maturi. Din neştiinţa şi nepurtarea de grijă. Mama acestei fetiţe a început să o ia la o «femeie bună», cu scopul ca să o vindece de o boală cronică. Da, câte puţin boala a cedat, dar mai apoi au început să se întâmple nişte lucruri îngrozitoare, cu care biata femeie nici nu mai ştie cum să lupte…Cu o încăpăţinare neînţeleasă, oamenii creştini, botezaţi în Biserica Ortodoxă tot merg şi merg după sfat, vindecare, izbăvire la aceste bunicuţe, mătuşi, vrăjitori. Acestea mai îndrăznesc să le dea sfaturi pentru diverse acţiuni care ar trebui săvârşite în Sfânta Biserică, dar care sunt nişte acţiuni de profanare atât a credinţei, cât şi a Bisericii.

Nu trece nici o zi în care preotul să nu poarte discuţii cu o nouă jertfă a acestor „femei bune”, căreia i-au fost recomnadate nişte acţiuni în genere deplasate şi fără nici un rost. Cum poate să nu fie cunoscută poziţia Bisericii în privinţa acestor „sfătuitoare”, dacă despre aceasta nu numai că se vorbeşte mereu, dar chiar se strigă: «Nu vă adresaţi după ajutor şi vindecare la aceste persoane! Este periculos pentru sănătatea şi viaţa voastră!»

Dar nu, în continuare se practică aceste vindecări! De unde e acestă ciudată tendinţă către autodistrugere? Doar nici o bucurie, sănătate şi bunuri materiale aceste vizite la vrăjitori şi clarvăzători nu vor aduce. Şi cel mai uimitor, că se pretinde că nu este cunoscută poziţia Bisericii , care este foarte categorică în această privinţă.

– Păi doar numai ce nu făceam, – îşi justifică apelarea la acest „ajutor” cu o careva problemă fără soluţie altcineva. – Nimic nu mă ajuta. Iată de atât şi m-am gândit să merg….

-Dar iertaţi-mă, sunteţi un om botezat în ortodoxie. Cât de grave nu ar fi problemele cu care vă confruntaţi în Biserică există toate remediile neceasre pentru soluţionarea lor. Toată putera harului dumnezeiesc, mărturisirea, împărtăşirea, pomenirea la slujbe, rugăciunile, postul…Dumnezeu a înzestrat Biserica cu aceste minunate daruri pentru tămădăuirea şi vindecarea noastră trupească şi sufletească.

Te simţi rău tu, ai probleme în familie, boli netămăduite de medici, – vino, dicută şi cere sfatul preotului, relatează-i toată durea ta din suflet. Dar nu, e mai uşor să ceri sfatul unei „femei bune”: Eh, această „bunătate” a vicleanului.

Chiar dacă există probleme care nu se rezolvă momentan prin metodele oferite de Biserică, poate ar fi cazul să dăm dovadă de mai multă răbdare, mai multă perseverenţă în post şi rugăciune? Poate ar fi cazul să ne revedem întreaga viaţă, să muncim asupra propriului suflet, să ne readucem aminte că scopul vieţii creştinului nu este sănătatea, bunăstarea, căsătoria, dar mântuirea sufletului ?

Nu pot fi toate măsurate din perspectiva comfortului şi înmulţirea bunătăţilor pământeşti. Uneori e necesar să răbdăm şi durerea, şi boala, să acceptăm ispitile şi greutăţile din viaţă, acumulând şi o experienţă de smerenie, răbdare, şi lăsare totală în grija Domnului.

Noi avem un scop suprem, să ajungem la uniune, înţelegere cu Dumnezeu. Şi pentru atingerea acestui scop e necesar ca propria voie, propriile dorinţe şi închipuiri despre necisitatea a careva lucruri să învăţăm să le verificăm şi dacă sunt conform voii Domnului: Să ne rugăm trebuie cu străduinţă şi insistenţă ca Domnul să ne arăte voia Sa, să ne lumineze şi îndrume, să ne dea puteri pentru îndeplinirea ei. E loc de multă muncă, dar numai astfel pot fi oţinute realizările dorite.

E bine să-I cerem Domnului şi sănătate şi bunăstare şi rezolvare a neputinţelor, dar neapărat adăugând „Nu cum vreau eu, dar cum vrei Tu; Damne!”

Dar alţi „creştini” vor ca totul să fie anume cum ei îşi doresc, mergând pe orice căi în realizarea acestui scop. Aceasta şi este o latură a mândrie căreia Domnul „stă împotrivă”.

Şi mai interesantă e tendinţa de a le justifica pe aceste «femei bune»: «Dar ea e creştină, – spun înflăcărat, – nimic rău nu face, numai bine».

Sunt multe motive care nu ne permit să acceptăm aceste afirmaţii.

Pentru orice lucru bun omul creştin ia binecuvântare de la preot : «Binecuvâtaţi, părinte să mă angajez la serviciu… să vând casa…să mă căsătoresc…». Este ceva foarte firesc şi necesar pentru fiecare.

Dar iată, după opt ani de slujire Domnului, nu am avut cazuri să mi si adreseze cineva să-l binecuvântez pentru dezlegare de cununii, pentru descântece şi altele de acest gen. Nici una nu s-a apropiat şi nu am auzit de la nici un preot să fi avut aşa cazuri.

De ce? Fiincă ştiu că toate aceste practici sunt împotriva legii, aparţin întunericului şi nu pot fi binecuvântate de Biserică. Aceşti oameni se tem şi să aducă aminte despre activitatea lor în Biserică, ca să nu fie demascaţi, că doar despre ei spus este : «Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.» (Ioan. 3, 20).

Şi îşi dau foarte bine seama aceste „femei bune” despre gravitatea acţiunilor lor, doar că propria mândrie le întunecă mintea şi sufletul atât de mult, că deja propria părere pentru ele e mai presus ca cea a Bisericii, şi deci mai presus decât a Mântuitorului.

Demonii sunt vicleni, şi îşi dau seama că doar prin păcat îl pot îndepărta pe om de Dumnezeu. Dacă omul nu duce o viaţă duhovnicească, demonii, la îngăduinţa Domnului, îl pot ispiti . Pot contribui la îmbolnăvirea sa, ca apoi prin intermediul acestor „femei bune” să-l „vindice” pe cel în suferinţă de ele. Dar în schimb demonii pot obţine controlul asupra sufletlui omului, deoarece acela binevol s-a lepădat de Hristos, şi a apelat la forţele întunericului. Şi începe o perioadă groaznică în viaţa omului, când demonii îi pot stăpâni sufletul şi de fapt nu doar stăpâni, dar şi pierde pentru vecie.

Unica modalitate de izbăvire de această influenţă demonică – e adâncă căinţă faţă de Dumnezeu, şi reîntoarcerea la viaţa creştină. Sub niciun pretext nerevinindu-se la aceste „femei bune”.

Şi de fapt nu atât de mult ni se cere, – să nu fim indiferenţi faţă de propria credinţă, să aflăm despre ea mai multe. Şi cel mai important :

Faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. (Iacov 1,22)
Traducere Natalia Lozan,
Articol apărut în original pe siteul www.pravmir.ru

Contact Form Powered By : XYZScripts.com