Când ne rugăm, vorbim cu Domnul lumii…

Și-n clipe ca acestea, când pământul

De sub picioare brusc simțim că fuge,

Ca niște orbi, noi nu vedem cum plânge

Domnul Cel răstignit de noi pe Cruce…

Noi nu vedem cum ne îmbrățișează

Cu mâinile străpunse-n ceasul greu,

Nu auzim cum ne îmbărbătează,

Ne ține și ne mângâie mereu.

Când văd că nu mai pot răbda durerea

Și lumea parcă-i oarbă, parcă-i surdă,

La rugăciune plec genunchii iarăși

Și simt că Dumnezeu m-ascultă.

Și asta, să știi bine, nu e cale

De oameni slabi și nici vreo înșelare:

Când ne rugăm, vorbim cu Domnul lumii.

Încearcă singur, de nu-mi dai crezare…

E. Klușina-Saruhanian

Din Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite, Ed. Sophia, 2014, p.32-33