Când politica e ipocrită, unele vieți par mai importante decât altele - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Când politica e ipocrită, unele vieți par mai importante decât altele

11:25, vineri, 16 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

În timp ce la Paris, 50 de șefi de stat și lideri globali au participat alături de peste un milion de cetățeni la un marș exprimându-și revolta, dar și solidaritatea cu poporul francez după uciderea celor 17 francezi de către trei teroriști fundamentaliști islamici, masacrul comis în Nigeria de gruparea teroristă Boko Haram (afiliată Al Quaida), a trecut aproape neobservat. Lumea tace și când este vorba de prigonirea de către gruparea Statul Islamic a creștinilor din Orient. Acolo unde această grupare teroristă (ISIS) deține controlul asupra unor teritorii, simpla pronunțare a cuvântului Crăciun echivalează cu condamnarea la moarte. Un martor ocular, activist al drepturilor omului scria că în perioada Crăciunului, în Irak, “sute de biserici nu au mai fost decorate de Crăciun, iar ploaia cade peste ruinele părăsite ale unor biserici vechi de secole și peste altarele pângărite”. Totodată, în Liban zilele Crăciunului au fost lipsite de bucurie pentru cei 250.000 de creștini din valea Ninivei, iar persecutiile și crimele împotriva creștinilor se intensifică alarmant în întreaga lume.

Nu este politica ipocrită atunci când face ca întreg mapamondul să se identifice cu Charlie Hebdo, ziarul ale cărui caricaturi au generat isteria de la Paris, dar nu și cu miile de victime nigeriene, siriene sau irakiene, cu femei, copii și bătrâni nevinovați? Datele spun că numai anul trecut teroriștii Boko Haram au ucis peste 10.000 de oameni și au răpit 276 eleve de la o școală, dintre care 219 sunt și astăzi dispărute. Patru copilași creștini au fost siliți de teroriști ISIS să se convertească la Islam sau să aleagă moartea prin decapitare. Episodul tragic al muceniciei micuților creștini a fost mărturisit cu lacrimi în ochi de Pr. Andrew White: Copiii, cu toții sub 15 ani, au spus: „Nu, noi îl iubim pe Yesua (numele irakian al lui Iisus), dintotdeauna L-am iubit pe Yesua, întotdeauna L-am urmat pe Yesua, iar Yesua a fost întotdeauna cu noi.”  Teroriștilor nu le-a venit să-și creadă urechilor și au repetat cererea. Micuții s-au ținut tari și nu au cedat. Atunci le-au tăiat copiilor capetele.

Arhiepiscopul Ținutului de Jos și președinte al Conferinței Catolice a Episcopilor Nigerieni a avertizat, pentru programul BBC Newsday, că Occidentul ignoră amenințarea grupului islamist militant Boko Haram. Arhiepiscopul Ignatius Kaigama a declarat că lumea ar trebui să demonstreze mai multă hotărâre în oprirea agresiunilor grupului din Nigeria. Conform unui raport recent al Radio Vatican, el a declarat că cea care ar trebui să manifeste la fel cum a manifestat în urma atacurilor din Franța este comunitatea internațională. Sunt mii de victime ucise de gruparea islamistă, și sute de mii de persoane ar putea fi refugiate. Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a spus ca a fost îngrozit de rapoartele legate de crimele din Baga și a condamnat ceea ce el a numit „actele depravate ale teroriștilor Boko Haram”.

Iată cum descrie agenția Foxnews cel mai recent măcel din Nigeria: sute de trupuri încă zac între tufișurile din Baga, Nigeria – cele mai multe fiind femei, copii, bătrâni care nu au fost îndeajuns de rapizi pentru a fugi de luptătorii Boko Haram care au răvășit orașul cu explozivi și arme de asalt recent, provocând cel mai sângeros masacru al extremiștilor de până acum. Amnesty International a numit atacurile Boko Haram din Baga – aproape de graniță dintre Nigeria si Chad – ca fiind posibil “cel mai grav masacru” din istoria grupului. Amnesty arată că orașul a fost distrus și aproximativ două mii de oameni uciși. Este aproape imposibil să se obținăa o cifră exactă a victimelor, autoritățile continuând să descopere tot mai multe cadavre și răniți. “Nimeni nu poate ajunge la cadavre și chiar și la cei grav răniți care poate au și murit până acum”, a spus un activist al drepturilor omului despre situația din Baga. Personalul pentru situații de urgență a arătat că au mari dificultăți în a gestiona copiii separați de părinții lor în urma haosului provocat de atacurile Boko Haram.

Reacția disproporționată a presei, a politicienilor și a societății civile la cele două tipuri de atacuri teroriste este condamnabilă arătând faptul trist că unele vieți sunt considerate mai prețioase decât altele. Totodată arată și că în timp ce libertatea presei este tabu, libertatea de religie este relativizată, fiind amenințată nu doar de extremism și fundamentalism, ci chiar de însăși societatea civilizată și secularizată.

sursa http://poruncaiubirii.agaton.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com