Header image

Cântarea, citirea sau ascultarea Paraclisului Maicii Domnului cu credință și stăruință, aduce mângâiere oricărui suflet necăjit

6:41, vineri, 4 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Mulți creștini vin la biserică se roage Maicii Domnului cu Paraclisul ei, însă puțini știu că această tradiție este una foarte veche, care-și are originea în Constantinopol și stă în legătură și cu alte rânduieli săvârșite în această perioadă, toate invocând mila lui Dumnezeu și mijlocirea Maicii Sale.

„Paraclitos” înseamnă Mângâietor, iar Paraclisul Maicii Domnului este Canonul de Mângâiere al Maicii Domnului, care „se cântă la întristarea sufletului, la orice întâmplare grea și la vreme de nevoie, fiind foarte folositor pentru tot creștinul”[1]. Cărțile de cult conțin două Paraclise, primul alcătuit de Teostirict Monahul (sec. IX), iar cel de-al doilea, numit și Paraclisul cel Mare, alcătuit de împăratul Teodor Lascaris (sec. XIII).

Potrivit rânduielilor bisericești, ele se cântă alternativ seara după Vecernie, în afara câtorva zile când se face Priveghere (sâmbătă seara, în ajun de Schimbarea la Față și în ajunul Adormirii Maicii Domnului), iar duminică seara se cântă întotdeauna Paraclisul cel Mare. În practică, însă, aceste rânduieli nu se respectă, Primul Paraclis fiind mai răspândit și cântat aproape în toate bisericile. Știm din istorie că marea cetate a Constantinopolului a fost închinată de către împărații bizantini ocrotirii Maicii Domnului. Împărăteasa cerurilor proteja cetatea sub cinstitul ei acoperământ. Iar atunci când primejdiile de orice fel se abăteau asupra ei, creștinii cetății împărătești aduceau laude și rugăciuni de pocăință Maicii Domnului, care intervenea ca o bună mijlocitoare, adeseori în chip minunat.

Rugăciunile erau înmulțite mai ales în timp de război, dar și în toiul verii când seceta și epidemiile amenințau viețile oamenilor. De aceea, la 1 august erau scoase lemnele cinstitei Cruci și Icoana Maicii Domnului „Povățuitoarea” și se făcea Litie cu sfințirea apelor, înconjurându-se cetatea, pentru a fi ferită de calamități. Apoi se făcea Priveghere cu Paraclisul Maicii Domnului la care slujea însuși patriarhul și la care asista întreaga casă imperială, în fiecare seară, până la 15 august. Maica Domnului era invocată ca „păzitoarea creștinilor nebiruită”, „rugătoare neîncetată către Făcătorul”, „izvor de milă și lumii scăpare”, „izbăvitoare din nevoi”, „mântuirea credincioșilor”, care mântuiește „cetatea și poporul”, „pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, singura folositoare a credincioșilor”.

Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune îndrăgită de creștini, care îl citesc și în particular, încadrându-l chiar în rânduiala de rugăciune personală. Când întristarea sufletului, din cauza multor griji, păcate, ispite, boli și nevoi ne cuprinde, ne adresăm Mângâietoarei celei bune: „De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg căutând mântuire…, de rele și de nevoi mântuiește-mă” sau „De la izvorul lacrimilor mele să nu-ți întorci fața ceea ce ai născut pe Hristos, care a șters toată lacrima de pe fața tuturor”. Cunoscând trecerea pe care o are ea la Fiul ei și Dumnezeul nostru, noi îi cerem: „Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, pururea fiind mântuiți; mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii…”. Iar rezultatul nu va întârzia, deoarece noi știm că „pentru toți care scapă cu credință întru acoperământul ei cel puternic”, ea se roagă lui Dumnezeu.

Cântarea, citirea sau ascultarea Paraclisului Maicii Domnului cu credință și stăruință, va aduce mângâiere oricărui suflet necăjit care-și pune nădejdea în ajutorul ei.

[1] Ceaslov, Edit. IBMBOR, București, 1973, pp. 570; 585.

Protos. Simeon Pintea, http://www.radiorenasterea.ro/

rugaciune-catre-maica-domnului

Contact Form Powered By : XYZScripts.com