Care va fi sprijinul credincioşilor la sfârşitul veacurilor? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Care va fi sprijinul credincioşilor la sfârşitul veacurilor?

11:10, vineri, 19 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

– Care va fi sprijinul credincioşilor zilelor noastre când, după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, la sfârşitul veacurilor nu vor mai exista povăţuitori?

– Nu cred că vor fi mai puţini decât au fost sub comunişti. Vom apela desigur la scrierile Sfinţilor Părinţi, întotdeauna vom face acest lucru, dar cred că Dumnezeu va trimite oameni, va avea grijă de noi. Dumnezeu va rândui cumva, ca la sârbi, va fi o trezire spirituală, va fi o întoarcere la credinţă, aşa cum a fost după comunism.

Dumnezeu totdeauna îl va ridica pe credincios din cădere, îi va ridica pe preoţi şi pe ierarhi din cădere şi se vor naşte întotdeauna noi duhovnici şi noi episcopi.

Din ce in ce mai mult toate teoriile celelalte pierd teren. A cazut comunismul cu prabusire mare, iar acum se prabusesc ideile materialiste ale lumii. Biruinta este a lui Dumnezeu. Ne apropiem probabil de sfarsit. Dumnezeu sa ne dea o inima curata si o vedere deschisa pentru a sti clipa in care El va veni din nou pe pamant. Sa ne gaseasca pregatiti si nu ca pe oameni pe care Stapanul din parabola i-a pedepsit pentru necredinta lor si pentru neprimirea cuvintelor pe care Imparatul le trimitea prin solii sai.

din Gheorghe Calciu – Cuvinte vii, ed. Bonifaciu 2009

Contact Form Powered By : XYZScripts.com