Header image

Cât de importantă este binecuvântarea în familie

Părinții sânt stăpâni peste copiii lor. Ei îți pot încredința copiii lu Dumnezeu sau satanei. M-am minunat când am înțeles câtă putere au părinții asupra copiilor lor, o putere nemaipomenită! Nu numai părinții au putere asupra copiilolor, dar și bărbatul asupra femeii. În 1943, pe când eram în Belgrad, a venit la mine o femeie credincioasă, a adus câteva lucruri pentru mănăstire și m-a rugat să mă rog pentru o familie.

Această familie avea doi copii, o fată de nouă ani, paralizată, și un fiu care lucra ca negustor la o vestită familie belgrădeană. Când am început să mă rog pentru femeia aceea și pentru copiii ei, am fost încercat de multe ispite și necazuri. Nu am avut pace și liniște. Atunci am mers la duhovnicul meu să mă spovedesc și i-am spus că de câte ori mă rog pentru femeia aceasta îmi pierd pacea și liniștea. Atunci el mi-a spus: “Roagă-te, roagă-te pentru ei!” Iar eu am continuat să mă rog, dar iarăși nu aveam pace și liniște. a venit iarăși femeia aceea credincioasă la mănăstire, iar eu am rugat-o să-mi spună mai multe despre ea și copiii ei. Mi-a povestit că era căsătorită cu un evreu din Bitolia.

A avut cu acesta un fiu pe care, după terminarea gimnaziului, l-au trimis să învețe negustoria la o familie bogată de negustori belgrădeni. Au socotit că va învăța mai bine negustoria la familia aceea. Fiul a primit, iar mama lui îl vizita des. După un timp s-a angajat și ea la același negustor, făcând curățenie în magazin. Când s-a întors acasă, femeia i-a spus bărbatului că s-a hotărât să-l părăsească și nu mai poate trăi cu el. Atunci ea nu știa că era însărcinată a doua oară cu soțul ei. Acesta a rugat-o să rămână, căci până atunci trăiseră în înțelegere și fără certuri. Ea era Creștină, își botezase primul copil și trebuia să-l boteze și pe al doilea. Tot ceea ce ea și bărbatul ei făcuseră de-a lungul vieții era pentru copii. Acum nu mai dorea nimic altceva decât să plece.

Bărbatul ei, foarte mâhnit, înțelegând cât este de încăpățânată, a lăsat-o să plece. După aceea, ea s-a întors la Belgrad și a continuat să lucreze în magazin. Am fost la Belgrad, unde lucra ea, să-i împărtășesc al doilea copil. Fata nu este sănătoasă mintal și nu-și poate folosi mâinile și picioarele. Tot ceea ce-i spusese bărbatul ei s-a împlinit. După aceea, cugetam câtă putere are bărbatul aspra femeii și vedeam asta din cuvintele pe care Domnul i le grăiește Evei: “Pentru ce ai ascultat de șarpe, căci de acum spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta și el te va stăpâni”(Fac. 3:16). Atunci am înțeles că mamele noastre, când nu-I ascultă pe bărbați, pe soți, fac iad în casă.

Vedeți ce face neascultarea? Părinții au mare putere asupra copiilor, dar și bărbatul asupra femeii, căci voia ei este supusă bărbatului. Iată, multe din cele pe care nu le-am știut ni le-a descoperit Dumnezeu, iar acum trebuie să ne străduim să fim mai buni.

Extras din

“Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața”- Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița, editura Predania, București, 2010, p.95-97

A-Separation-007

Contact Form Powered By : XYZScripts.com