Cât păgânism și cât creștinism este în obiceiul moldovenilor de a mânca pe morminte

Vreau să spun și eu cîteva cuvinte despre Paștile Blajinilor. Cît păgînism și cît creștinism este în obiceiul moldovenilor de a merge cu toată casa în cimitire, de a mînca la morminte, de a bea și a cînta veșnica pomenire? Această întrebare văd că frămîntă pe mulți, astfel că este și subiect de presă, de polemici decente sau tăioase, așa cum și oamenii din spatele tastaturii sînt diferiți.

Mai întîi, legat de păgînătate. Nu este nimic mai creștinește decît credința în înviere. Apostolul Pavel scria că predica creștină nu ar avea nici un rost dacă nu ar fi înviat Hristos. Ar trebui doar să bem și să mîncăm, căci mîine murim, zice Apostolul. E adevărat că în unele credințe păgîne se crede că spiritele mănîncă mîncarea lăsată pentru ei, dar observați că în majoritatea acestor credințe trupurile sînt arse, adică nu putem vorbi de cimitire. Noi venim la cimitir tocmai pentru că avem credința că trupul va învia împreună cu sufletul și nici o clipă nimeni nu crede că spiritele morților mănîncă sarmale și beau vin – mie mi se pare că cei vii le mănîncă fără nici o remușcare că ar lăsa morții flămînzi. Așadar, obiceiul de a ne aduna la morminte, de a cînta Hristos a înviat, de a ne ruga pentru dăruirea vieții veșnice și a învierii în ziua cea veșnică a venirii lui Hristos, este întru totul creștinește.

Mîncatul la morminte – un alt obicei întru totul creștinesc. Revin la afirmația că în credințele păgîne mîncarea pentru morți nu este mîncată de cei vii, ci este lăsată înaintea duhurilor spre a fi mîncată. Moldovenii creștini nu fac așa – ei mănîncă și împart mîncare ca milostenie spre pomenirea celor adormiți.

Trebuie să facem aici o referire istorică ușor de probat, aceea că în Imperiul Roman, pe cînd credința creștină era interzisă, singurul aspect permisiv al legii era cel legat de cultul morților. Adică, în plină prigoană, creștinii aveau dreptul să-și înmormînteze morții după propriul obicei. Înmormîntările se făceau și în catacombe, creștinii legînd rînduiala înmormîntării de Liturghie. Cum este și lesne de înțeles și cum o arată și documentele vechi, în timpul liturghiei se mînca. Liturghia mai avînd și denumirea de Cină, sau Trapeza Domnului, adică făcînd referire directă și neocolită la mîncare, la mîncarea cea de viață-făcătoare care este Trupul și Sîngele lui Hristos, dar și la mîncarea cea pentru întărirea trupului, pîinea cea de toate zilele. Masa oferită în timpul liturghiei, a înmormîntării se mai numea și ”masă a dragostei” sau grecește agapa. Dacă moldovenii mănîncă pe morminte de Paștile Blajinilor, mănîncă pentru că nu se îngrețoșează de morți, pentru că îi cred vii, ceea ce vine dintr-o profudă conștiință creștină.

Fără îndoială, se pot face multe analogii cu anumite practici păgîne de aici sau de aiurea, mai noi sau demult uitate. Însă a gîndi astfel înseamnă a reduce la absurd multe alte obiceiuri și de a nu mai ieși din cercul vicios al argumentelor și contra-argumentelor de tip sectar și ateist, cum că sărbătoarea Nașterii Domnului e un obicei păgîn legat de Saturnalii, că Platon a inspirat Noul Testament, că Buda ține degetele într-un fel în care le ține și Hristos în icoane și tot așa. Este normal că oamenii caută adevărul, că tind spre Dumnezeu, că au anumite forme exterioare de a exprima această căutare și că Hristos a încununat și împlinit așteptările umanității. Nu trebuie să căutăm păduchi în barba istoriei, răscolind sentimentele legate de morți pe care le au oamenii, dacă nici măcar necruțătorul la adresa creștinilor Imperiu Roman nu s-a amestecat în obiceiurile de înmormîntare ale creștinilor.

Că unii se îmbată, că se îmbracă necuviincios, nu este efectul Paștilor Blajinilor, ci a societății din care facem parte. Nu discutăm acum calitatea oamenilor, ci calitatea obiceiului, care este un obicei întreg și întemeiat creștinește, precum am arătat.

Tot romanii aveau vorba: despre morți – numai de bine.

Hristos a înviat!

Părintele Savatie Baștovoi, https://savatie.wordpress.com/