Catedrala Mîntuirii Neamului? Sau ”neamurilor”?

”Pentru ce s-au întărîtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?

Cîntaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui.

Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.

Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta! Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sînt”.

Toate aceste stihuri sînt dintr-un singur psalm, al doilea al prorocului David. Întreaga Scriptură este plină de referire la neamuri și peste tot cuvîntul ”neam” are un singur sens, acela de ”păgîn”, străin de cunoștința Dumnezeului Celui Viu.

Atunci cînd denumești cea mai mare catedrală a unei Biserici Autocefale ”Catedrala Mîntuirii neamului”, iar asta se întîmplă la două mii de ani de creștinism, trebuie să te întrebi cui o închini? Dintotdeauna și peste tot în lume bisericile se închină lui Dumnezeu și au hramuri fie în cinstea Sfintei Treimi (legate de obicei de sărbătorile mari), fie în cinstea Maicii Domnului sau a altor sfinți. Nu poți invoca vechimea unei idei lansate în secolul al 19-lea, în plină beție a teoriei politice despre națiuni-neamuri, idee străină de spiritul universalist al creștinismului, ca să zidești o catedrală cu teză politică și identitară.

Mă gîndesc cum ar fie reacționat lumea dacă cea mai mare catedrală din Moscova s-ar fi chemat nu ”Hristos Mîntuitorul”, ci ”Catedrala mîntuirii neamului” (”Храм спасения нации”). Sau dacă o catedrală cu același nume ar apărea în Grecia, sau, de ce nu, în SUA.

Românilor ortodocși le va fi greu să citească acest text, deoarece ei sînt obișnuiți să audă de mici la ectenia mare și cea întreită cereri pentru mîntuirea ”poporului ortodox român”, deși în biserică se pot afla și bulgari, sîrbi, unguri, sau evrei. Această pecete identitară pe criteriu de neam este o inovație nemaiîntîlnită în alte Biserici și înlocuiește vechea formulare din liturghierile românești care suna așa: ”Încă ne rugăm pentru de Dumnezeu păzită țara noastră, stăpînirea și oastea ei”, o formulare conformă cu prevederile apostolului Pavel cu referire la rugăciunea pentru autorități.

Marele apostol Pavel mai este supranumit și ”apostolul neamurilor” tocmai pentru că a propovăduit cel mai mult între păgîni: romani, greci și celelalte neamuri care populau imperiul roman. Românii sînt unul din neamurile pămîntului, dar din momentul creștinării fiecare român iese din neamul său și se alătură poporului ales, preoției sfinte. A insista pe identitatea națională într-un mod oficial și demonstrativ înseamnă a intra în contradicție cu spiritul creștinismului. Dacă rostul acestei catedrale e să mîntuiască păgînii, atunci corect ar fi să i se spună ”Catedrala mîntuirii neamurilor”, nu ”neamului”.

Argumentul principal al apărătorilor ideii ”Catedralei neamului” este acela că e nevoie de un ”simbol” al Ortodoxiei românești și că această catedrală este acel simbol. E nevoie oare să spunem că noi avem un singur simbol – Crucea? Și dacă o catedrală în devenire este simbolul care lipsește, atunci ce vor fi celelalte biserici încărcate de istoria mîntuirii de pe întreg pămîntul românesc?

Ambiția acestui proiect nu constă în grandoarea clădirilor – România are nevoie de o catedrală mare cît tot Bucureștiul – ci în faptul că se clădește pe o teză politică care nu se regăsește la nici unul din marii dascăli și ierarhi care au scris în plin imperiu bizantin, dar care nu au pus niciodată politica înaintea Scripturii.

Faptul că avem de a face cu un proiect politic și nu spiritual reiese și din tipul de argumentare pe care îl descoperim la comentatori. Din nefericire, avem o clasă de apologeți care operează doar cu teze sociologice, aducînd argumentul numeric și de etnie înainte de toate, asemănîndu-se prin aceasta cu oengiștii și alte grupuri care tulbură liniștea publică pentru cauze stranii. Ce vor face aceștia cînd numărul ortodocșilor va scădea sub jumătate? Se va termina oare disputa purtată cu săbiile sociologiei și vor reveni la argumentele Scripturii, la armele luminii?

Și, da, Dumnezeu stă la ușă și bate, la ușa inimii, nu la ușa Guvernului, nu la ușa Primăriei.

Egumen Savatie (Baștovoi), www.rucodelie.ro